Într-un orizont temporal bolnav de scurt, de nici două luni, s-au pus în mișcare patru episoade care vorbesc de la sine despre senilitatea care afectează comenduirea politico-militară de la Moscova.
1. Mercenarii Wagner nu mai pot fi folosiți cu eficiența și încrederea cu care puteau fi folosiți odată.
Liderul lor, Evgheni Prigojin, nu mai prezintă „solvabilitatea” care le fusese odinioară atât de utilă sieși, dar și șefului său, Vladimir Putin.
Rebeliunea din 23-24 iunie a resetat suficient jocul pentru ca de aici încolo, pe axa Kremlin-Wagner, totul să orbiteze în jurul ezitărilor și a improvizației.
Iar când în miezul unor obiective și dinamici de o asemenea complexitate, precum războiul dus de Rusia în Ucraina, intervin ezitarea și improvizația, rezultatul tinde spre înrăutățirea prognozei, nu spre îmbunătățirea ei.
2. Apoi, ofensiva Ucrainei, departe de a fi un eșec precoce, așa cum se screme Moscova să prezinte lucrurile, avansează în ritmul permis de un teren pe care rușii au avut timp să îl modeleze în lunile de ezitări occidentale referitoare la cât, când și ce fel de armament avansat e cazul să livreze Ucrainei.
Dar ofensiva avansează, iar acesta e lucrul cel mai important; iar faptul că, dincolo de narativul înșelător al Moscovei, situația devine în fapt extrem de presantă pentru ruși a fost demonstrat inclusiv prin recenta dinamitare a acordului de transport al cerealelor Ucrainei. Rusia a procedat astfel din deficit, iar nu din exces de putere.
3. Mai departe, Kremlinul se grăbește de câteva zile să aducă în casele cât mai multor ruși un război care se dorise a fi limitat, rapid, ieftin și atent să nu lezeze sensibilitățile de bază ale unei populații altfel convenabil de amorțite.
O face prin creșterea vârstei pentru serviciul militar obligatoriu.
Efect al pierderilor nesustenabile înregistrate de armată, acest demers legislativ reprezintă o victorie uriașă pentru Ucraina și aliați.
El se încadrează perfect în instrumentarul complex al Kievului și Occidentului de a săpa la temelia regimului Putin, ca factor de catalizare politică a încheieriirăzboiului.
Desigur, autoritățile moscovite sunt cele care au luat decizia, dar efortul concertat ucraineano-occidental e cel care a adus autoritățile moscovite în pragul luării unei asemenea decizii.
Atunci când unui moral deja slăbit al militarilor ruși de pe front i se adaugă potențialul slăbirii moralului acelor cetățeni ruși încă feriți de experiența traumatică a frontului, e evident că dividende nu culege Kremlinul, ci inamicul „colectiv”.
4. În fine, arestarea unui „patriot”-fanion, de calibrul lui Igor Girkin, semnalează o agravare a fisurilor deja obscen de vizibile în rândul partidei pro-război de la Moscova.
Analiști de seamă și analize solide au evidențiat, în ultimele zile, orizontul bogat de semnificații pe care îl are încarcerarea criminalului internațional Girikin.
Merită însă adăugat și faptul că, pe de o parte, demersul Moscovei, în acest caz, are un potențial ridicat de a tulbura eficiența sprijinului oferit regimului de această zonă influentă a propagandei „Z”. Și că, pe de alta, arestarea lui Girkin generează un inexplicabil contrast cu clemența spectaculoasă manifestată de Kremlin față de un alt criminal internațional, influentul Evgheni Prigojin.
Raportat la fapte, Girkin e o moluscă față de Prigojin.
Cum așa?
Putin l-a aruncat după gratii pe cel care l-a înjurat și a fondat o mișcare a „patrioților furioși”, dar s-a așezat la masă cu cel care l-a înjurat, dar a încercat (fapt fără precedent) să-i tragă jilțul de sub fund.
Oricât ai fi de îndoctrinat, îndobitocit, „furios” sau pur și simplu laș, e totuși imposibil să treci cu vederea veritabila dublă măsură cu care operează dictatorul.
De ce a acționat Putin astfel în cazul Girkin vs cazul Prigojin?
Evident, nu pentru că și-a dorit nespus acest lucru, ci pentru că nu a putut proceda altfel.
A făcut-o nu pentru că e mai puternic, ci pentru că e mai slab.
Și e de așteptat să se repete episodul și cu alte ocazii, și cu alte nume, pe măsură ce cangrena din interiorul regimului avansează.
