Ungurii se avântă din ce în ce mai „curajos” în supermarketurile românești de la graniță, pentru a-și face cumpărăturile curente, iar unii dintre ei mai fac o oprire și la pompă, pentru a completa rezervorul mașinii cu benzina românească parcă nițel mai ieftină.
Din păcate, ungurii deschiși la practicarea turismului gospodăresc nu pot (unii dintre ei poate nici nu vor) profita la fel de mult și de pe urma altor avantaje pe care, comparativ, spațiul public românesc le oferă, deja de ani buni, într-un grad semnificativ mai generos: libertate de exprimare, libertate de asociere, libertate de contestare, cooperare europeană și euroatlantică „altfel”.
Există, așadar, bunuri pe care le poți cumpăra de la alții, atunci când ele devin tot mai rarefiate la tine, dar și bunuri pe care nu le poți înghesui în portbagaj.
Oricât de accidentat o fi mediul socio-politic romanesc, la modul general, e limpede că în zilele noastre a ajuns să ofere o experiență de plimbare mai lină decât e cazul în Ungaria epocii Viktor Orban.
Pe de altă parte, dat fiind modul în care au votat la ultimele alegeri, cele din primăvara anului trecut, s-ar zice că ungurii par totuși mulțumiți cu mai puținul economic pe care li-l oferă regimul, de la an la an, cu mai imoralul raportării aceluiași regim la drama ucraineană, în fine cu mai prost orientatul simț strategic, din perspectivă geopolitică, pe care îl livrează complicitățile orbaniste cristalizate pe axa Moscova-Beijing.
Desigur, există o masă suficient de largă, deși nu critică, de unguri nemulțumiți de oferta prezentului și rafturile perspectivei.
Dacă și când această categorie de electorat poate avea un impact asupra politicilor lui Viktor Orban devine, mai ales după exemplul de film prost al alegerilor din Turcia lui Erdogan, o chestiune perfect alunecoasă și cu răspunsuri departe de a putea fi categorice.
Dar ce e în Ungaria rămâne, la bază, în primul rând problema ungurilor (care merg sau nu merg la vot, care votează strâmb sau drept).
Problema românilor, în schimb, ar trebui să fie alta: cea de a-i reduce lui Viktor Orban platforma de promovare, pe teritoriul României, a politicii sale externe strâmbe. Și totodată, cea de a da la minimum sonorul portavocii prin care ideile lui sunt propagate, în spațiul public românesc, via vectorii locali de propagare a mesajelor-cheie la care ține Budapesta.
Există deja experiența nefastă a rasismului orbanist de la Băile Tușnad 2022, ar fi cu atât mai inoportun să găzduim și o sesiune puternic putinistă în 2023.
