Președintele Federației Române de Ciclism, Eduard Novak, este propunerea UDMR pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului.
Carol-Eduard Novak (44 ani) a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice din 2012, de la Londra, având şi două medalii de argint, la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2008, respectiv Londra 2012. Palmaresul său cuprinde şi mai multe medalii la Mondialele de paraciclism.
Eduard Novak, care este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism din 2013, a fondat o echipă profesionistă de ciclism în 2012, sub numele de Tuşnad Cycling Team, devenită între timp Novak Team (echipă continentală), iar recent a înfiinţat şi o academie de ciclism.
„Sunt extrem de onorat să fiu propunerea UDMR pentru Ministerul Sportului și le mulțumesc pentru încredere. Mă bucur că toate eforturile și realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât și ca mentor sau președinte al Federației Române de Ciclism m-au condus către această propunere.
Sunt conștient de munca pe care o presupune această funcție, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentați și pentru campionii noștri.
Rolul sportului în viața noastră, a fiecăruia, e esențial, și nu cred că există cineva care să conteste asta. Îmi doresc să îmi aduc contribuția la stabilirea unei direcții care să influențeze pozitiv viitorul sportului românesc, iar dezvoltarea să fie elementul cheie regăsit în toate segmentele sportive. Avem nevoie să cunoaștem mai mult ca oricând ce e fairplay-ul, să ne aplaudăm campionii, să îi încurajăm pe cei cu potențial și să ducem cât mai departe sportul românesc oriunde în lume”, a scris Eduard Novak într-o postare pe Facebook.
1996, un an negru
Eduard Novak nu s-a lăsat înfrânt după ce un accident stupid l-a forțat să-și încheie cariera în sportul de performanță.
Fost patinator, Eduard Novak și-a pierdut laba piciorului în 1996, la doar 20 de ani, într-un accident de mașînă. Ajunsese până atunci de zece ori campion național la patinaj viteză. După accident, s-a reprofilat pe ciclism și a ajuns la performanțe remarcabile.
„În ’96, mergeam la un concurs în Italia și a fost un accident destul de stupid, deoarece am lovit un parapet cu mașina, care era dinainte lovit și a intrat în mașină și mi-a retezat laba piciorului și atunci a trebuit să-mi iau rămas bun de la cariera de patinator”, a povestit campionul pentru Pro TV.
Se plimba de multe ori pe patinioarul pe care se antrena, locul unde medaliile au venit una după alta. Tot universul s-a prăbușit atunci, toată munca, tot efortul au fost distruse într-o clipă. „După accident, a urmat o perioada destul de grea, să găsești din nou ce să faci, pentru că toată viață mi-am petrecut-o în sport. Mi-au lipsit gloria, podiumul. Programul acela strict care îți intră în sânge.”
Dar nu a putut să stea locului. Ceva nu-i dădea pace. S-a apucat de ciclism. Ușor nu i-a fost, așa cum nu-i este nici acum. Soția știe cel mai bine câtă suferință este în spatele fiecărei medalii. „Nu e ușor. Doare. Când se antrenează foarte mult. Nu spune, e deștept. Curajos, el e foarte puternic, pentru el nu doare nimic”, a mărturisit soția.
Doi ani i-au trebuit să-și revină după accident. Nu suporta gândul că totul s-a sfârșit. Avea nevoie de competiție.Nu a renunțat și a făcut o echipă de profesioniști și a strâns sportivi din mai multe țări. Iar medaliile au început să curgă.
Vorbește degajat despre necazul prin care a trecut. Pentru el, nu e un handicap, ci pur și simplu așa s-a întâmplat, așa a vrut viața.
