Predoiu: Extinderea Schengen nu este discutată pentru că noul Guvern din Olanda nu şi-a precizat poziţia

Sursa: INQUAM/Octav Ganea

Extinderea Spaţiului Schengen nu este discutată la Consiliul JAI de la începutul lunii decembrie în condiţiile în care Olanda nu şi-a exprimat oficial poziţia faţă de Bulgaria după alegerile care au avut loc recent, dar nu este exclus ca subiectul să fie pus pe ordinea de zi în altă şedinţă din luna decembrie, a afirmat, miercuri, la Arad, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, informează Agerpres.

„Ordinea de zi a viitorului Consiliu JAI se discută chiar azi şi discuţiile trebuie să ţină cont şi de procedurile care au loc în Olanda în urma alegerilor. Acolo tocmai au avut loc alegeri şi Guvernul trebuie să-şi precizeze în Parlament şi să obţină încrederea Parlamentului cu privire la o serie de subiecte. (…) Guvernul olandez, care a avut anul trecut o poziţie faţă de Bulgaria, urmează să se pronunţe în Parlament şi Parlamentul să se pronunţe cu privire la această chestiune. Ei bine, această procedură are loc undeva în perioada 4 – 6 decembrie, prin urmare, coincide această perioadă, această procedură din Parlamentul olandez, cu data la care va avea loc Consiliul JAI. Deci este imposibil ca să poţi discuta tranşant în Consiliul JAI din 4 – 6 decembrie chestiunea, până când Guvernul olandez nu o să-şi precizeze poziţia faţă de Bulgaria. Asta nu exclude ca în cursul lunii decembrie să mai existe şi alte reuniuni JAI”, a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Ministrul a subliniat că în ultimul an „România a reuşit o performanţă notabilă” în privinţa protecţiei frontierelor.

„Au scăzut toate cifrele de migraţie ilegală, la toate frontierele, în special la frontiera de vest, unde era o problemă. Frontiera cu Serbia a cunoscut o descreştere a cifrelor de migraţie ilegală cu până la 90%”, a spus Predoiu.

În acest context, el a declarat că „nu mai există niciun fel de poziţie oficială a vreunui stat membru european care să pună în cauză performanţa României în materie de combatere a migraţiei ilegale şi protecţie a frontierei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here