Premierul Ciolacu anunță prelungirea plafonării tarifelor RCA până la finalul anului

trafic masini
Sursa foto: Pexels

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că Guvernul prelungeşte, până la finalul anului, plafonarea tarifelor RCA, el arătând că este o măsură justificată de faptul că, dacă nu continuă plafonarea, vor creştere tarife în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă, notează News.ro.

”Aprobăm astăzi şi proiectul de hotărâre prin care prelungim, până la finalul anului, plafonarea tarifelor RCA”, a spus premierul în deschiderea şedinţei.

Ciolacu a precizat că ”este o decizie justificată fiindcă actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 10 octombrie”.

”Dacă nu continuăm plafonarea, vor creştere tarife în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă”, a mai spus şeful Executivului.

Executivul a avut, pe 28 septembrie, în primă lectură, un proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de aplicabilitate a prevederilor instituite prin Hotărârea Guvernului 298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Astfel, Guvernul Guvernul a analizat, în primă lectură, posibilitatea de prelungire cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primă maxime practicate pentru asigurările RCA pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, măsură care urmează să expire la data de 10 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here