Președinta Republicii Moldova a convocat prima ședință a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern

Sursa foto: captură video

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima ședință a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obținute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite prioritățile executivului în domeniul integrării europene, relatează portalul Deschide.md., citat de Agerpres.

Membrii Comisiei au analizat bilanțul implementării Programului Național de Aderare pentru primul semestru al anului 2026, precum și stadiul îndeplinirii criteriilor de referință intermediare aferente capitolelor 23 și 24 din negocierile de aderare, care vizează justiția, drepturile fundamentale, libertatea și securitatea, potrivit președinției de la Chișinău.

De asemenea, pe agenda ședinței s-au aflat prioritățile de integrare europeană ale noului executiv și pregătirile pentru Pachetul de extindere 2026, evaluarea anuală prin care Comisia Europeană analizează progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare.

Maia Sandu a subliniat că avansarea Republicii Moldova pe calea europeană depinde de implementarea consecventă a reformelor și de rezultate concrete pentru cetățeni.

Totodată, președinta R.Moldova a îndemnat instituțiile statului, autoritățile publice centrale și locale, societatea civilă și mediul de afaceri să își coordoneze eforturile pentru menținerea ritmului reformelor. Potrivit președinției, Comisia Națională pentru Integrare Europeană se va întruni în continuare periodic pentru a monitoriza implementarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, notează Deschide.md.

Neocolonialism rusesc. Cum a profitat Putin de revoluția Gen Z și a început să sprijine dictatura din Madagascar