Ministerul de Interne răspunde apelului lansat la nivel european și anunță că deține forțe pregătite pentru a fi trimise în Australia, președintele Klaus Iohannis fiind informat în acest sens cu privire la resursele de care dispune România pentru a oferi sprijin, potrivit Mediafax.

Ministerul Afacerilor Interne răspunde apelului lansat la nivel european și are forțe pregătite pentru a fi trimise în Australia. La nivelul Uniunii Europene a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă (EUCPM), ca urmare a incendiilor generalizate din Australia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul de Interne.

Centrul de Coordonare a Răspunsului în Situații de Urgență al Uniunii Europene (ERCC) a lansat luni seară un apel către statele membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil resursele pe care le pot pune la dispoziție pentru intervenții în Australia.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a informat pe premierul României cu privire la solicitarea Centrului de Coordonare, care a dispus transmiterea informațiilor referitoare la resursele umane și logistice ce pot fi pregătite pentru dislocarea în Australia.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost informat cu privire la resursele de care dispune țara noastră și a transmis ca, în urma solicitărilor, România să ofere ajutor în cel mai scurt timp.

Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forțe de intervenție și salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziție de țările ce dețin capacități în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parțial, în funcție de necesități și de evoluția situației din acest stat”, mai arată sursa citată.

Trei incendii de vegetaţie s-au unit şi au format unul uriaş pe o suprafaţă de dimensiunea cartierului Manhattan din New York în statul australian Victoria. Incendiile au ajuns să se unească în regiunea Omeo din statul Victoria, afectând o suprafaţă de aproximativ 6.000 de hectare, potrivit Departamentului pentru mediu din Gippsland.

Numărul deceselor la nivel naţional din sezonul actual de incendii, care a început în septembrie, a ajuns la 23.

De asemenea, peste 1.500 de case au fost distruse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here