Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a semnat o lege care interzice propaganda LGBT

Sursa: Twitter

Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a semnat marți amendamentele legale prin care propaganda LGBT este interzisă, după modelul Rusiei și al Georgiei, conform unei informări a președinției kazahe Akorda, transmite EFE, citată de Agerpres.

Proiectul de lege fusese deja aprobat de ambele camere ale legislativului de la Astana.

Documentele explicative indică faptul că scopul acestor amendamente, care interzic, de asemenea, propaganda în favoare pedofiliei, vizează protejarea copiilor ‘de informații care le dăunează sănătății și dezvoltării’.

Noua normă interzice publicarea acestui tip de informații în spațiile publice, mass-media, rețelele de telecomunicații și pe internet.

Această lege a fost prezentată după o petiție inițiată de cetățenii kazahi în urmă cu un an și jumătate și redactată de un grup de parlamentari.

Potrivit declarațiilor anterioare ale deputatului Yelnur Beisenbaev, unul dintre susținătorii proiectului, ‘aceste amendamente modifică nouă legi, inclusiv pe cele privind drepturile copilului, publicitatea, comunicațiile, cultura, educația, cinematografia și mass-media’.

El a explicat că a fost introdusă o definiție precisă a ‘propagandei care privește orientarea sexuală neconvențională’ și au fost stabilite limite pentru difuzarea acesteia, dar a nuanțat că nu se prevede ‘interzicerea’ sau ‘respingerea’ persoanelor care aparțin comunității LGBT.

‘Legile noastre nu interzic să faci parte din comunitatea LGBT. Se interzice doar propaganda LGBT’, a subliniat, la rândul său, deputatul Yedil Zabirșin, care a amintit că în țara învecinată, Uzbekistan, apartenența la comunitatea LGBT este pedepsită.

Organizații internaționale precum ONU, Human Rights Watch, Civil Rights Defenders și Comitetul Norvegian Helsinki au criticat anterior intențiile Kazahstanului de a adopta această lege, la fel cum au procedat și în cazul Rusiei și a Georgiei.

În decembrie 2022, Rusia a aprobat o lege care interzice ‘propaganda relațiilor sexuale neconvenționale’, pedofilia și schimbarea genului în mass-media, publicitate, literatură, cinematografie și pe internet.

Georgia a urmat exemplul Rusiei în octombrie 2024, susținând că legea adoptată, ce prevede pedepse de până la patru ani cu închisoarea pentru intervențiile chirurgicale de schimbare a sexului și o amendă de până la 4.000 de lari (aproximativ 1.500 de dolari) pentru difuzarea de propagandă favorabilă relațiilor homosexuale în instituțiile de învățământ, ‘apără cele mai importante valori: familia și copiii’.

Le Figaro: Lavrov, ironizat de ucraineni cu o caricatură inspirată de afișul filmului „Mincinosul mincinoşilor”