Preşedintele Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa miercuri, de 12.00, ora României, plenului Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, la dezbaterea „This is Europe”, ca urmare a invitaţiei primite din partea preşedintei Parlamentului European Roberta Metsola. Anterior, şeful statului va avea consultări cu Roberta Metsola pe teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene şi privind priorităţile pentru anul 2024, conform Administraţiei Prezidenţiale, informează News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta, în plenul Parlamentului European, viziunea sa asupra soluţiilor la principalele provocări cu care se confruntă Uniunea în prezent şi va pune accentul pe acţiunile comune care trebuie întreprinse pentru a apăra şi promova interesele cetăţenilor europeni, precum şi bunăstarea şi securitatea acestora.

Înaintea participării la dezbatere, preşedintele Iohannis se va întâlni cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, având programate şi declaraţii de presă comune.

De asemenea, la ora 14.30, Klaus Iohannis are programată o întâlnire cu europarlamentarii români.

Seria de dezbateri „This is Europe” din cadrul Parlamentului European a fost demarată în 2022, la scurt timp după declanşarea războiului împotriva Ucrainei, în perioada 2022-2023 desfăşurându-se 12 astfel de reuniuni cu lideri europeni, scopul fiind acela de a reafirma valorile europene şi unitatea, de a consolida dezbaterea democratică pe teme de actualitate şi de a genera o viziune consistentă privind viitorul proiectului european, mai indică sursa citată.

Bogdan Aurescu a devenit judecător al Curții Internaționale de Justiție de la Haga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here