Președinții Xi și Marcos Jr. s-au întâlnit la San Francisco, în încercarea de a reduce tensiunile dintre China și Filipine

Sursa foto: Xinhua

Preşedinţii Chinei şi Filipinelor, Xi Jinping şi Ferdinand Marcos Jr., s-au întâlnit vineri la San Francisco (SUA) pentru a căuta modalităţi de a reduce tensiunea în Marea Chinei de Sud, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Am încercat să găsim mecanisme de reducere a tensiunilor în Marea Chinei de Sud”, a declarat Marcos Jr. la finalul întâlnirii, care a avut loc vineri la San Francisco, în marja Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), potrivit unui comunicat publicat de agenţia de presă filipineză.

Întâlnirea dintre Xi şi Marcos Jr. lor are loc în pline tensiuni bilaterale. În ultimul incident de acest tip, Filipine a acuzat recent o navă chineză a pazei de coastă că a tras cu un tun cu apă în direcţia unei nave care transporta provizii către un detaşament de soldaţi filipinezi pe o insulă aflată în apele disputate din Marea Chinei de Sud.

Incidentul a avut loc la două săptămâni după ce Filipinele l-au convocat pe ambasadorul chinez la Manila din cauza escaladării tensiunii ca urmare a două coliziuni între nave din ambele ţări, după o manevră pe care Manila a numit-o „provocatoare, iresponsabilă şi ilegală”, în aceeaşi zonă. China, la rândul ei, a considerat acel incident o „provocare” din partea Filipinelor.

Marcos Jr. s-a declarat optimist că ambele ţări vor găsi modalităţi de a evita incidente similare în viitor, de „a face progrese şi de a lăsa în urmă această situaţie”.

„Cu toate acestea, problemele continuă. Este ceva despre care trebuie să continuăm să comunicăm”, a adăugat el, referindu-se în special la drepturile pescarilor filipinezi de a pescui în apele disputate.

China şi Filipine îşi dispută suveranitatea mai multor insule şi atoli din Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul îl revendică aproape în totalitate din „motive istorice”, deşi Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga în 2016 a dat câştig de cauză Manilei în această speţă.

Relaţiile dintre China şi Filipine s-au deteriorat de la venirea la putere a lui Marcos Jr. – fiul defunctului dictator cu acelaşi nume – anul trecut. Marcos Jr. şi-a întărit legăturile militare cu SUA, spre deosebire de virajul către Beijing întreprins de predecesorul său, Rodrigo Duterte.

Secretarul apărării din SUA, Lloyd Austin, a reiterat săptămâna aceasta, într-o întâlnire la Jakarta (Indonezia) cu omologul său filipinez, Gilbert Teodoro, angajamentul „de fier” al ţării sale pentru apărarea Filipinelor, ţară cu care are un tratat de apărare reciprocă.

Marcos Jr. s-a întâlnit, de asemenea, cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, în marginea summitului APEC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here