Prima țintă „Internetului suveran” rusesc: Eliminarea Wikipedia din Rusia

Vladimir Putin vrea o enciclopedie online rusă mai „fiabilă” decât Wikipedia, după intrarea în vigoare a unei legi controversate menite să doteze Rusia cu un „Internet suveran”, izolat de marile servere mondiale, relatează AFP, citată de News.ro.

„În ceea ce priveşte Wikipedia (…), este mai bine să fie înlocuită cu o Mare Enciclopedie rusă în actuala sa formă electronică”, a declarat marţi preşedintele rus, la Kremlin, în cursul unei reuniuni a unei comisii pe tema viitorului limbii ruse, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.

El se referă la o Enciclopedie rusă publicată între 2007 şi 2014, în prezent disponibilă doar în versiunea tipărită pe hârtie.

„Cel puţin vor fi informaţii fiabile, prezentate într-un mod bun şi modern”, a adăugat Putin.

Wikipedia, interzisă în 2015

Guvernul preconizează să aloce aproape 1,7 miliarde de ruble (26,7 milioane de dolari), în următorii trei ani, în vederea creării unei enciclopedii online ruse, potrivit unor documente oficiale făcute publice în septembrie.

Vladimir Putin răspundea astfel unor declaraţii ale rectorului unei universităţi care se plângea de recurgerea tribunalelor la Wikipedia pentru a avea acces la hotărâri ale justiţiei.

Versiunea în rusă a acestui site anunţă că are peste un milion şi jumătate de articole.

În 2015, autorităţile ruse au interzis pentru o scurtă perioadă de timp Wikipedia, din cauza unui material care oferea informaţii, susţin ele, despre prepararea unui drog pe bază de canabis.

Putin a făcut aceste declaraţii despre site la câteva zile după intrarea în vigoare, vineri, a unei legi controversate menite să doteze Rusia cu un „Internet suveran”, izolat de marile servere mondiale.

Este vorba despre crearea unor structuri care să permită funcţionarea autonomă a resurselor Internetului rus, de exemplu în cazul unei imposibilităţi ca operatorii ruşi să se conecteze la servere de Internet străine.

Apărători ai libertăţilor denunţă, în ceea ce-i priveşte, un control excesiv al autorităţilor ruse asupra web-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here