Iată un lucru pe care probabil l-am sesizat mulți dintre noi, dar parcă merită subliniat o dată în plus: aleșii locali, în speță primarii (sau ex-primarii) au jucat un rol central în aventura prezidențială a României din 2024-2025.
- Un primar s-a calificat în turul doi (anulat) din noiembrie.
- Un ex-primar a devenit președintele interimar al țării înaintea reluării dramatice a cursei pentru Cotroceni.
- Un primar a fost cel mai serios, incisiv, vocal și poate chiar legitim împingător către direcția bună a celui mai incremenit în proiect dintre partidele politice, PSD.
- În fine, un primar a câștigat alegerile din 18 mai.
Astfel, în ordinea cuvenită:
- Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel, a salvat fața primului tur, altfel unul atât de ratat, în noiembrie 2024 (din nefericire, buna inspirație a părăsit-o imediat după aceea).
- Ilie Bolojan, fost primar de Oradea, a salvat fața instituției prezidențiale între februarie și mai 2025, a infuzat o doză sănătoasă de decență și calm pe plan intern, din dealul Cotrocenilor, respectiv a transmis prețioase semnale de reasigurare, în regim de avarie, partenerilor țării, în plan internațional.
- Constantin Toma, primarul PSD din Buzău, a ținut cârma morală și politică a propriului partid, între cele două tururi, dar și după al turul final, în condițiile unui leadership pesedist de la centru total compromis și în condițiile unui activ de partid profund amenințat de o gravă derivă.
- Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a reușit o victorie clară în fața extremei drepte putiniste, un succes care a salvat democrația și a dat României o a doua șansă (de care acum suntem responsabili cu toții să nu ne batem joc de ea).
Desigur, dacă e să pășim și mai în urmă pe cărările istoriei recente, dintre cei patru predecesori ai președintelui Nicușor Dan, doi au fost și ei primari – Traian Băsescu, apoi Klaus Iohannis.
Cu bunele și cu relele lor, cei doi, Băsescu și Iohannis, au jucat, la rându-le, roluri cruciale în momente cruciale… și ele, acele momente, strâns legate fiind tot de soarta democrației și de soarta mereu fragilului nostru stat de drept. Au excelat pe alocuri, au dezamăgit nu rareori, dar cel puțin au fost la locul potrivit în momentele potrivite.
Am creionat acest tablou “edilitar” din trei motive foarte simple, dar care trebuie neapărat luate coroborat:
- Odată cu alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al țării s-a deschis practic competiția pentru adjudecarea funcției de primar al celui mai mare oraș al României.
- Dată fiind greutatea pe care, după cum o ilustrează tabloul de mai sus, o au aleșii “cei mai” locali, în speță primarii, în modelarea politicii la nivel național, devine esențial ca societatea civilă să pună presiunea cuvenită pe partide încă din faza selecției propriului candidat. Și ar fi de dorit ca personalități de anvergură să ia în calcul o aventură din poziție independentă.
- În fine, ne aflăm la doar un an distanță de când România a trecut prin competiția electorală desfășurată la nivel local. Iar acum doar un an, Bucureștiul a ieșit super șifonat în evidență din perspectiva ofertei cu care s-au prezentat partidele. Probabil că momentul este încă suficient de proaspăt pentru a ne aduce ușor aminte că printre candidați s-a numărat un individ precum Piedone. Sau că din partea AUR a candidat un anonim, pentru marele public, dar totodată naș de cununie al unui simpatizant al extremei drepte, condamnat pentru violențe contra jandarmilor la un protest. Ne mai putem aminti că printre candidați s-a numărat și Diana Șoșoacă, autoarea unor declarații ostile evreilor, extremistă cu poziții pro-ruse, în general o prezență de o rară agresivitate verbală și gestuală în spațiul public. Este totodată de neuitat amatorismul cu care PSD și PNL au gestionat candidatura inițial comună la PMB. Ulterior, din mers, au și renunțat la a mai face echipă, liberalii propunând o candidatură tocmită pe genunchi, iar social-democrații propunând-o pe fosta primăriță, Gabriela Firea, în mandatul căreia Bucureștiul intrase practic în faliment nedeclarat. Din fericire, din toată jungla asta de candidați și pe fondul abordării perfect amatoriste a localelor din București de către marile partide, scrutinul pentru Primăria Capitalei a fost câștigat de către edilul în exercițiu de atunci, Nicușor Dan, un independent. Scorul lui Dan a fost și atunci unul neechivoc, bucureștenii aplicând amatorilor și inadecvaților din politica mare o corecție istorică la urne.
La nivel de primari, mai mult decât la orice alt nivel, alegătorii români par în general să aibă un fler rezonabil. Mai ales după ce s-au prăjit (cazul Capitalei este din nou unul revelator).
Dar pentru ca alegătorii să poată face o alegere cât mai decentă este nevoie ca și oferta să fie pe măsură.
De aceea și este esențială calitatea lotului de alergători din apropiata cursă pentru Primăria Capitalei. De aceea este vital modul în care partidele vor aborda selecția. De aceea este ca niciodată mai important ca pe lângă oferta partidelor să existe și o ofertă competitivă din pe culoarul independenților.
Cu cât mai competitivi și capabili actorii care se ridică pe plan local, cu atât mai mari devin șansele localnicilor de a vedea o îmbunătățire a vieții lor la acest nivel – asta e o banală axiomă.
Dar după experiența plină de dramatism a prezidențialelor din 2024-2025 și pe fondul amprentei pe care au avut-o primarii în tot acest context, românilor (partide și electorat) ar trebui să le fie teribil de clar faptul că așa cum își vor așterne în propria localitate, așa va dormi și țara în ansamblul ei.
Atenție la capcană! Cum trebuie abordat mesajul de adio al lui Călin Georgescu
