Călin Georgescu a anunțat că intră în faza de “observator pasiv al vieții publice și sociale”.
Cum, însă, mesajul său de aparentă retragere din faza activă a fost tapetat iarăși cu hiperbole, metafore și totodată însoțit de celebru-i ton hipnotic, rămâne ca fiecare dintre noi să bem ceva mai multă apă pentru a obține ceva mai multe informații cu privire la ce anume exact vrea să spună “poetul”, cu privire la ce anume exact va presupune acest nou rol.
Desigur, nu este clar și câtă informație per litru de apă băută se poate extrage, căci Georgescu nu a binevoit să lămurească respectivul aspect atunci când a livrat pestrița definiție a apei.
Prin urmare, legat de ce anume va face Călin Georgescu, rămâne de văzut ce va urma. Legat de motivele acestui aparent pas în spate, se poate totuși specula. Iar cât privește modul în care este de procedat cu domnia sa, nu ar fi cazul să plouă cu dileme.
Legat de motive și speculațiile aferente:
- De pildă, la mijloc poate fi tentația lui Călin Georgescu de a se replia și a-și reface sprijinul extern de care a beneficiat de-a lungul anilor (în caz că și marele său suporter extern îl mai consideră viabil pentru noi “proiecte”).
- De pildă, la mijloc poate fi și tentativa sa de a se debarasa de imaginea șifonată rezultată din asocierea din ultimele luni cu George Simion – un perdant lamentabil, de două ori în șase luni un oportunist feroce; și totodată un concurent nedorit pe același insalubru culoar politico-geopolitic.
- De pildă, la mijloc poate fi și ispita lui Georgescu de a-și negocia libertatea cu autoritățile politice și judiciare, având în vedere precara-i situație personală. Urmărirea penală tocmai a fost extinsă, acuzațiile (inițiale) sunt de o gravitate fără precedent, perspectiva carcerală nu mai poate fi ignorată ușor. Mai mult, mizele sunt mari nu doar pentru Călin Georgescu, ci mizele sunt foarte mari și pentru statul român, având în vedere intensitatea seismului politic și geopolitic de la care au pornit dosarele penale deschise împotriva lui Călin Georgescu. De altfel, acel seism, declanșat în noiembrie 2024 și urmat de replici pe măsură în lunile de după, ar trebui luat de autoritățile de la București ca un avertisment serios chiar pentru ele. Credibilitatea internă și externă a statului român este ca niciodată mai periculos de pusă în joc, pentru ca acesta din urmă să își permită a se aventura în negocieri subterane cu individul care a zguduit în asemenea măsură societatea, clasa politică și instituțiile de forță.
Instalarea fulgerătoare a lui Călin Georgescu în centrul dezbaterii publice din România a produs un șoc de proporții nemaiîntâlnite în cei 35 de ani de libertate și democrație românească.
Pentru statul român, a fost un test pe care inițial statul român l-a picat, dovadă fiind însăși ascensiunea lui Georgescu. A fost totodată un test pe care, la a doua încercare, statul român l-a trecut. L-a trecut la limită, cu imense emoții, dar mai ales cu uriașe costuri de imagine și de credibilitate – deopotrivă pe plan local și internațional.
Tocmai de aceea, este esențial, vital chiar, ca așa-zisa retragere a lui Călin Georgescu să nu se petreacă în termenii fixați de el. Nu m-ar mira ca pe alocuri să existe unele voci care să acrediteze ideea că s-ar impune o cât mai grabnică și discretă debarasare de problema Georgescu, negociind o ieșire călduță din scenă a lui Călin Georgescu.
Există, cu siguranță, situații în care manevre de acest tip, deși cinice și frustrante, pot fi considerate oportune – nu doar în România, ci și în state mai avansate (și astfel de situații au existat).
Nu cred însă că este și cazul poveștii cu Călin Georgescu, având în vedere trăsăturile, implicațiile și perspectivele potențiale ale acestei spețe. Nu este cazul în primul rând întrucât nu ar fi sănătos nici pe termen scurt, nici pe termen lung – nici pentru stat, nici pentru societate.
Din contră, Călin Georgescu trebuie tratat cu severitatea corespunzătoare faptelor comise și situației create de el la nivel macro. Trebuie, bineînțeles, tratat în mod transparent, corect și cu instrumentele fine ale statului de drept.
Modul în care va fi abordată speța a cărui protagonist este acest individ trebuie privit ca o uriașă ocazie de recuperare a credibilității instituțiilor, ca o oportunitate de a da transmite un semnal puternic Rusiei și oricăror altor actori (statali sau non-statali) rău-intenționați la adresa României. Și este o bună ocazie de a da un exemplu pe plan local, un exemplu suficient de limpede pentru a descuraja suficient de eficient comportamente similare în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Are dreptate Călin Georgescu, într-unul dintre pasajele mesajului său de așa-zis adio: “Profesionalismul dezvoltă o țară, în timp ce politica excesivă o slăbește” – are dreptate, chiar dacă sensul avut de el în vedere bate de fapt într-o cu totul altă și de interes personal direcție.
Putin a bătut în cuie mega-eșecul lui Trump. Nu pacea este cheia, ci războiul
