Când a declanșat războiul din Ucraina, în februarie 2022, Kremlinul era atât de sigur pe planificata victorie-fulger, iar actori vest-europeni de anvergură erau atât de convinși că nu exista alternativă la înfrângerea instantanee a Ucrainei, încât ceea ce a urmat reprezintă probabil un șoc indubitabil mai mare decât ordinul însuși de invazie dat de Putin.
La peste 600 de zile de la declanșarea conflictului, situația este de-a dreptul înfricoșătoare pentru Moscova – deopotrivă ca actualitate și perspectivă.
O fi la modă în aceste zile – când cap de afiș este discuția cu accese de pesimism rudimentar privind deznodământul de etapă al contraofensivei ucrainene (de etapă) din iunie-noiembrie – să zugrăvești în gri situația Ucrainei și în nuanțe oarecum rozalii situația Rusiei. Dar este înșelător, căci ignoră imaginea de ansamblu. Păcatul capital al modei este acela că, în esență, e trecătoare și superficială.
Contraofensiva ucraineană, departe de a se fi terminat spectaculos de bine pentru Kiev și partenerii săi, nu i-a creat totuși Rusiei spații pentru o îmbunătățire măcar minimală a propriei poziții pe front și acasă (în economia, în politica și în sfera socială internă).
Iar acesta e un câștig pe termen lung pe care Kievul și Occidentul nu au motive să nu îl recunoască, să nu îl mediatizeze și să nu îl exploateze.
Ca în orice activitate umană, și în război detaliile contează, dar nu este mai puțin adevărat că pot deveni păguboase dacă te împiedici în ele.
La momentul la care ne aflăm acum, tabloul de ansamblu, pe care îl caracterizam mai sus drept unul înfricoșător pentru Rusia, este următorul.
Întâi, să vedem premisele „clare și distincte”, vorba filosofului:
- Rusia, întinsă pe două continente, duce un război împotriva unui stat cât două-trei gubernii.
- Rusia, putere nucleară și (încă) imperială duce un război împotriva unei țări private de forța de disuasiune pe care o poate conferi militarizarea atomului.
- O Rusie doldora de servicii secrete poartă un război de agresiune împotriva unei țări pe care avusese la dispoziție un secol să o intoxice cu propagandă și să o infiltreze cu ofițeri și agenți secreți.
- Rusia cu al său complex militar-industrial, în teorie greu de egalat, a atacat o țară cu un complex militar-industrial incomparabil mai schilod.
- O Rusie care își infipsese avanposturi pe teritoriul ucrainean încă de la începutul lui 2014 (în Crimeea și în Donbas), luptă cu o țară care a pornit în 24 februarie 2022 cu acest colosal handicap strategic.
- În fine, Rusia cu o flotă maritimă militară de talie mondială se bate cu o țară care pur și simplu nu are așa ceva. Lucrurile stau similar și în ceea ce privește aviația.
Așadar, rezultă din toate aceste premise înșirate mai sus că un gigant a atacat un pitic, context în care atributele „naturale” ale gigantului ar fi fost de așteptat să dicteze fără drept de apel dinamica întregii confruntări.
În schimb, realitatea din teren indică nu doar că „diktatul” respectiv nu există, ci și că belicosul gigant a fost forțat pe parcurs la „investiții” neanticipate, pe care gigantul e totuși dispus să le facă, dar care, tocmai pentru că sunt făcute, au darul de a micșora gigantul.
Practic, deși a pornit la drum sigură pe ea că va avea succes cu cheltuieli specifice confruntării cu un inamic low-cost, Rusia se găsește azi în situația de a plăti nesustenabilul preț cerut de un inamic din zona premium, mai precis de talia unei super-puteri cel puțin echivalente.
Sub aspectul actualității, înfricoșător pentru Rusia e faptul că rămâne împotmolită în lupte marginale din perspectiva obiectivului său strategic: capturarea Kievului și a principalelor orașe, ralierea la acțiunile și discursul său a populației locale, inhibarea NATO, plus schimbarea puterii politico-militare a Ucrainei.
Sub aspectul perspectivei, înfricoșătoare pentru Rusia este tocmai modificarea cadrului „investițional”, menționată mai sus. Iar de aici facem pasul de la premisele ideale la concluziile evacuate din confortul călduț al condițiilor de laborator.
Căci deși această țară crăcănată pe două continente luptă cu una a cărei amprentă pe hartă este, comparativ, ultra-modestă, a fost obligată să își modifice tot: metabolismul intern și metabolismul extern.
Să le parcurgem mai jos:
- După peste 600 de zile de confruntări militare, Rusia e infinit mai departe de obiectivul fixat decât fusese în primele șapte zile.
- Armata rusă a pierdut crema resursei umane cu o înaltă pregătire.
- Armata rusă pierdut crema echipamentelor de înaltă performanță.
- Armata rusă nu mai poate folosi, măcar la o fracție relevantă, tehnica militară care a avut șansa de a înregistra pierderi substanțial mai reduse – marina și aviația.
- Economia rusă a intrat în logica de război, ceea ce duce la o slăbire inevitabilă a fundamentelor economiei reale.
- Exportul rusesc de hidrocarburi a intrat într-o criză profundă.
- Sancțiunile au evacuat investițiile străine.
- Banca Națională a Rusiei și companiile locale s-au desprins total de economia reală, iar costurile, chiar dacă cu oarecare întârziere, vor fi inevitabile și incomensurabile.
- Cercetarea productivă a fost deopotrivă secătuită de finanțare, militarizată și ideologizată.
- Economia Rusiei a devenit prizoniera intereselor și capriciilor Chinei.
- Resursa umană rusească a fost zdruncinată la un nivel greu de susținut pentru o țară care se confrunta deja cu o criză demografică de proporții.
- Pentru economia rusă, tragedia constă în faptul că bărbați calificați fie au murit în război, fie au fost „răpiți” de război, fie s-au refugiat în străinătate din cauza războiului.
- Pentru societatea rusă, tragedia este că numeroși indivizi în toată puterea fie dispar (morți în război sau prizonieri), fie, în cazul supraviețuitorilor, devin o povară pe termen lung, traumele lor fizice și psihice urmând să remodeleze falimentar Rusia viitorului scurt și mediu.
- Pentru societatea rusă, amendarea legislației – de la militarizarea stalinistă a învățământului și până la teorizarea stalinistă a spațiului public – echivalează cu un uriaș pas înapoi în condițiile în care lumea înconjurătoare face uriașe salturi înainte.
- Copiii ruși sunt învățați încă din fragedă pruncie să omoare și să fie xenofobi, curriculumul școlar fiind supus unei permanente agresiuni care va naște permanent alți monștri.
- Pușcăriașii, inclusiv criminalii feroce, sunt grațiați și trimiși pe front. Cei care supraviețuiesc șase luni sunt apoi liberi să bântuie satele și orașele Rusiei. Și sunt destui norocoși, iar dintre ei destui au recidivat deja, la revenirea din Ucraina. Ba mai mult, în societatea rusă clădită și tot „readaptată” de Putin, pușcăriașii trimiși la război au drepturi incomparabil mai mari decât cetățenii liberi trimiși la război. În vreme ce deținutul grațiat petrece șase luni pe front și apoi e liber, rusul fără cazier rămâne în tranșee pe termen nedeterminat.
Ei bine, conducerea actuală a Rusiei a făcut toate acestea nu prinsă fiind într-o confruntare cu un gigant echivalent, ci cu inamic de talie, comparativ, pitică.
Având în vedere această realitate atroce, poate acest război să împingă Rusia spre altceva decât un faliment nu doar de facto și nerecunoscut, cum este el azi, ci și de jure și imposibil de camuflat, cum se va manifesta el la un moment dat? Întrebarea este, evident, retorică.
Pentru orice țară cât de cât solidă economic și social, acestea sunt șocuri care nu pot fi lesne gestionate. Rusia, la momentul 24 februarie 2022, numai solidă economic și social nu era, iar între timp situația ei reală nu a făcut decât să se degradeze accelerat.
Aceasta este imaginea de ansamblu care nu trebuie scăpată din vedere. Restul sunt detalii de o supremă irelevanță.
În doar 600 de zile, piticul a creat condițiile pentru îngenuncherea gigantului așa cum, în istorie, numai 16.000 de zile de Război Rece au mai reușit să o facă.
Iar pentru Rusia post-Ucraina drumul nu se va termina, ci probabil doar va cunoaște noi ramificații extreme.
Imaginea de ansamblu, așadar, ar trebui să anime analiza războiului ruso-ucrainean la care asistăm. În caz contrar, riscăm să pierdem esențialul.
