Probabil „cea mai importantă remarcă a lui Biden despre Rusia?” – Thomas L. Friedman

<< Cam fiecare rând esențial din recenta conferință de presă maraton a președintelui Biden a fost disecat până acum – cu o excepție, care se poate dovedi a fi cea mai vizionară. Trebuia să-l asculți cu atenție pentru că a trecut repede peste. Este vorba de partea în care Biden i-a spus președintelui Vladimir Putin că Rusia are ceva mult mai important de care să-și facă griji decât dacă Ucraina merge spre Est sau Vest – și anume, „o tundră arzândă, care nu va mai îngheța în mod natural” >>, scrie Thomas L. riedman, în The New York Times.

<< Traducerea mea: Hei, Vladimir, în timp ce te ocupai să-ți pui „omuleții verzi” în Ucraina – toți acei soldați ruși mascați în uniforme verzi, fără însemne – au apărut mici lăstari verzi în tundra ta care se încălzește. Siberia a avut parte de un eveniment meteo total ciudat, hiper-extrem – un incendiu de pădure pe care pompierii au fost nevoiți să-l stingă cu cizmele, deoarece sursele de apă locale erau toate înghețate.

Sunt destul de sigur că aceasta a fost prima dată când un președinte american a încercat vreodată să convingă un lider rus să iasă din curtea vecinului său și să se concentreze în schimb pe salvarea propriei curți, întrucât cum Siberia este afectată de schimbările climatice, acest lucru va amenința stabilitatea Rusiei mai mult decât orice se întâmplă în Ucraina.

Din păcate, Putin face parte dintr-o generație de lideri mondiali care știu să-și construiască popularitatea doar pe baza rezistenței lor în fața inamicilor din străinătate și din țară. Prezic că acum ne aflăm la începutul unei tranziții în care din ce în ce mai mulți lideri vor încerca să-și construiască – sau vor trebui să-și construiască – statura prin generarea de reziliență pentru oamenii și vecinii lor într-o lume încălzită și apăsată de problema apei.

Acest extras dintr-un articol din Moscow Times, din noiembrie, explică de ce și la ce se referea Biden. Este distopic:

• „Un incendiu forestier neobișnuit de rar a cuprins tundra rusă, în timp ce țara se confruntă cu schimbări semnificative din cauza schimbărilor climatice”, a raportat Interfax. Aproximativ 900 de acri „ard în ciuda temperaturilor sub zero, în regiunea Magadan, la aproximativ 10.000 de kilometri est de Moscova. „Tundra este de obicei acoperită de zăpadă în această perioadă a anului, așa că astfel de incendii apar extrem de rar”, transmite Interfax, citând o sursă anonimă. Eforturile pompierilor de a stinge flăcările sunt îngreunate de rezervoarele de apă înghețată, a mai raportat Interfax. Videoclipul postat online arată pompieri care folosesc picioarele și crengile copacilor pentru a stinge incendiul”.

Și nu e de mirare: în medie, teritoriul Rusiei se încălzește de 2,5 ori mai repede decât planeta, iar situația de acolo se va înrăutăți. Pe 20 iunie 2020, orașul siberian Verhoiansk, situat la aproximativ 70 de mile nord de Cercul polar, a atins 100,4 grade (38°C – n.tr.) – cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată la nord de Cercul polar.

Nu am nicio iluzie că Putin a observat când Biden a sugerat că Rusia este mult mai vulnerabilă la extinderea schimbărilor climatice decât la extinderea NATO – și dacă e așa, ar trebui să-l descurajeze. Nu mi se pare un tip foarte interesat de climă. Dar clima este interesată de el.

Putin poate alege să ignore asta. Succesorul său nu va avea această opțiune.

„Aproximativ 65% din teritoriul Rusiei este acoperit de permafrost”, explica The Moscow Times, într-un alt articol. „Pe măsură ce temperatura aerului a crescut, în ultimele decenii, acest sol care a fost înghețat timp de milenii a început să se dezghețe”. Dacă această topire se accelerează, este „de așteptat să provoace daune semnificative așezărilor umane și infrastructurii cheie de energie și transport. Și pe măsură ce permafrostul se topește, eliberează gaze cu efect de seră îndelung depozitate acolo, cum ar fi metanul, declanșând o buclă de feedback accelerată de încălzire”.

Sigur, într-o zi o parte din această tundră ar putea deveni terenuri agricole mănoase. Dar de aici până acolo, atenție: „Pe măsură ce zonele climatice ale Pământului se deplasează de la Ecuator la poli, terenurile anterior împădurite se transformă în deșerturi”, a adăugat The Moscow Times. Republica Daghestan, situată la aproximativ 930 de mile sud de Moscova, se află în apropierea inimii agricole a Rusiei, „iar experții se tem că deșertificarea s-ar putea răspândi în aceste regiuni și ar putea avea un impact asupra aprovizionării cu alimente a țării”.

Aceleași presiuni legate de climă și secetă îi determină deja pe unii lideri din noua generație, din Orientul Mijlociu, să schimbe subtil baza autorității lor, de la rezistență la reziliență.

Luați în considerare o altă mare poveste mare care, de asemenea, nu a primit atenția pe care o merita – acordul energie-apă pe care Israelul, Iordania și Emiratele Arabe Unite au încercat să îl finalizeze în noiembrie.

Esența înțelegerii a fost aceasta: U.A.E. — al cărui lider, Mohammed bin Zayed, este cel mai proeminent conducător arab care lucrează pentru a-și construi statura prin reziliență — ar finanța construcția de către o firmă din Emirate a unei uriașe centrale solare, în Iordania, care ar genera electricitate ieftină pentru Israel, care ar construi o uzină de desalinizare pe Marea Mediterană și ar trimite apă într-o Iordanie din ce în ce mai uscată.

Ei bine, când acest acord era pe punctul de a fi semnat, s-a întâmplat un lucru amuzant, relatat prima dată de Axios. Din bun senin, în al 11-lea ceas, Arabia Saudită a încercat să facă presiuni asupra U.A.E. pentru a anula afacerea. Nu pentru că saudiții se opuneau conceptului. Ba din contră. Se pare că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, vecinul mai puternic al U.A.E., dorea ca el însuși să fie văzut ca jucătorul dominant al regiunii în acordurile privind energia verde, nu Emiratele Arabe Unite și Iordania – astfel încât să fie perceput mai mult ca o figură a rezilienței decât a rezistenței. Drept urmare, afacerea a fost redusă la un memorandum de înțelegere.

M.B.S., așa cum este cunoscut prințul moștenitor, a încercat să diversifice și să facă mai ecologică economia saudită, pentru a o îndepărta de dependența de petrochimie. Dar acest lucru a fost umbrit de implicarea continuă a Arabiei Saudite în sângerosul război civil tribal din Yemen – unde conducerea concentrată pe rezistență este încă singurul joc din oraș.

Cu toate acestea, la fel cum conferința de presă a lui Biden a fost probabil prima dată când un președinte american a încercat să descurajeze un lider rus invocând-o pe Mama Natură, în privința rachetelor, acesta se poate să fi fost prima dispută diplomatică arabo-arabă legată de care dintre lideri să fie văzut ca punând mai mult accentul pe reziliență decât pe rezistență în raport cu clima.

Încă și mai bine. Acum, această luptă între liderii rezistenței și liderii rezilienței se mișcă și în interiorul țărilor.

EcoPeace Middle East este o alianță a ecologistilor israelieni, palestinieni și iordanieni, care a făcut eforturi pentru o strategie regională, numită Green Blue Deal. S-ar clădi pe acordul Iordania-Israel-U.A.E., dar include și Cisiordania palestiniană și Gaza și se extinde atât la apa dulce, cât și la electricitate. Doi lideri EcoPeace, Gidon Bromberg, din Israel, și Nada Majdalani, de la Autoritatea Palestiniană, au fost invitați săptămâna trecută să-și prezinte ideile în fața Consiliului de Securitate al ONU.

Din nefericire, reprezentantul palestinian la ONU a arătat puțin interes față de propunerea lor, în propriile observații adresate Consiliului de Securitate. Iar ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan – un reticent de dreapta, din epoca fostului prim-ministru, Benjamin Netanyahu – și-a folosit timpul pentru a puncta pentru colegii de dreapta de acasă, acuzând Autoritatea Palestiniană pentru că nu răspunde la propunerile israeliene de a colabora la mediu înconjurător.

Acest lucru l-a determinat pe actualul ministru al protecției mediului din Israel, Tamar Zandberg, să îl mustre public pe Erdan pentru că a difuzat informații „incompatibile cu adevărul și într-un stil care nu reprezintă poziția ministrului”.

Zandberg a spus că ea și omologul palestinian au lansat deja proiecte comune în domeniile „mediului și deșeurilor” și „această muncă progresează bine într-o atmosferă diferită decât cea de dinainte… pe baza înțelegerii faptului că schimbările climatice nu au granițe și că cele două popoare vor beneficia de pe urma acestei colaborări”.

Acesta este doar începutul unui nou tip de luptă pentru putere în interiorul și între țări, bazată pe cine conduce cu rezistență și cine conduce cu reziliență.

Să înceapă jocul. >>

Fiona Hill, comentariu în NYT: Putin nu acționează fără intenție și are SUA în punctul în care și-a dorit. Vestul trebuie să globalizeze dosarul ucrainean