<< Propagandiștii naziști au fost de primă clasă, dar adversarii lor britanici au fost și mai buni. Întunecatele și demult pierdutele arte folosite în demersurile noastre din timpul războiului ar putea ajuta acum la deturnarea imperialismului Kremlinului. Aceasta este teza noului roman al lui Peter Pomeranțev, How to Win an Information War: The Propagandist Who Outwitted Hitler. Personajul central este Sefton Delmer, un corespondent de presă britanic în Germania interbelică, care ulterior a condus un program îndrăzneț de operațiuni psihologice >>, scrie Edward Lucas, într-o analiză CEPA.
<< Transmisiunile captivante despre libertate și democrație puteau încuraja rezistența, dar nu ar fi avut niciun impact asupra susținătorilor lui Hitler, argumenta Delmer. În schimb, el a produs conținut autentic, care suna credibil pentru un german obișnuit și care ar fi amuzant și interesant – și pe care l-a condimentat cu dezinformare pentru a semăna discordie și confuzie. Primul său demers a constat în comentarii radio sărate și licențioase, care ar fi provenit de la un ofițer militar superior nemulțumit, pe nume Der Chef” [Șeful], despre obiceiurile mizerabile și lacome ale liderilor partidului nazist: orgiile și festinurile sibaritice erau inventate, dar pentru germanii împovărați păreau adevărate. Ulterior, un post de radio, mai elaborat, a oferit transmisiuni în direct ale liderilor naziști, intercalate cu numere de jazz interzise (dar populare) și știri de ultimă oră atent selectate pentru a slăbi moralul.
Această poveste incitantă despre o mare expertiză tehnică și creativă este surprinzător de puțin cunoscută în prezent. O copie a memoriilor de război ale lui Delmer, „Black Boomerang”, se vinde pentru 820 dolari/750 euro; volumul său anterior din autobiografie, „Trail Sinister”, costă de două ori mai mult.
Păstrați-vă banii. Am copii ale acestor cărți și ale altor lucrări ale lui Delmer. Relatarea lui Pomeranțev este mult mai bună. El înfățișează istoria profesională și personală zbuciumată a lui Delmer, care include copilăria sa în Berlin, în timpul Primului Război Mondial, abilitatea sa de a-i convinge cu vorbe dulci pe naziștii de rang înalt, relațiile dificile cu oficialitățile britanice și dezamăgirea sa față de denazificarea de după război. Născut în Uniunea Sovietică din părinți disidenți, dar crescut în Germania și Marea Britanie, Pomeranțev a scris anterior două cărți apreciate despre dezinformare în limba rusă, „Nothing is True and Everything is Possible” și „This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality”. Cu modestie, el spune că viața sa este un „mic ecou” al carierei lui Delmer.
Dar Delmer a fost un practician, nu un teoretician. Perspectivele profunde și inovatoare ale lui Pomeranțev cu privire la asemănările și deosebirile dintre propaganda nazistă, sovietică și Kremlinul contemporan sunt lecturi esențiale pentru oricine este interesat să înțeleagă și să-i reziste mașinăriei de minciuni a Kremlinului. Poate cea mai importantă lecție este aceea că propaganda e în esență un fenomen social, un „remediu pentru singurătate”. Cei care cred în ea obțin un sentiment de apartenență și de putere și simt că umilirea și înstrăinarea le sunt ameliorate.
Dezmințirea și hărțuirea sunt contraatacuri slabe la aceasta. Ele nu au impact. Câștigarea încrederii prin furnizarea de informații aparent utile funcționează mai bine. Mulți dintre cei care formau audiența lui Delmer știau în sufletul lor că ascultau o stație de propagandă a dușmanului. Gimnastica mentală inițială implicată în alegerea de a asculta și chiar a crede pe jumătate ceea ce auzeau le oferea o „rută de evadare psihologică” din strânsoarea propagandiștilor.
Delmer a avut probleme cu rivalii și șefii săi. Cu toate acestea, o preocupare pe care nu a avut-o însă a fost legată de procese de calomnie colosal de scumpe intentate de către țintele emisiunilor sale. O altă carte nouă care trebuie citită, „Cuckooland”, scrisă de jurnalistul Tom Burgis (ambii autori îmi sunt prieteni), descrie eforturile depuse de Mohammed Amersi, un controversat magnat-politician britanic cu legături rusești, pentru a-și intimida criticii.
Chiar dacă a eșuat în a-l reduce la tăcere pe Burgis, Amersi – așa cum reiese din carte – nu este doar bogat, ci și extrem de litigios. Prin urmare, sunt fericit să clarific că el neagă orice greșeală și că nu îl asemăn în niciun fel cu un nazist. Dar pot afirma cu siguranță că loviturile legale aflate la dispoziția celor bogați și puternici, permițându-le, în cuvintele lui Burgis, să „dețină adevărul”, reprezintă o rușine națională – și o vulnerabilitate la adresa securității naționale. >>
Cum acționează rețeaua care alimentează armata rusă cu drone de atac, în ciuda sancțiunilor
