Ambele țări încearcă să găsească o modalitate de a colabora cu regimul taliban, notează Geopolitical Futures.
<< De peste doi ani, adică de la revenirea la putere a talibanilor în Afganistan, atât China, cât și India încearcă să stabilească relații de colaborare cu regimul. În luna septembrie, China a devenit prima țară care a numit un ambasador în Afganistan, de la preluarea puterii de către talibani. În luna octombrie, ministrul Comerțului din Afganistan a fost în capitala chineză participând la un forum privind Belt and Road Initiative (BRI) a Chinei. Între timp, la sfârșitul lunii noiembrie, talibanii au preluat controlul asupra consulatelor afgane din două mari orașe indiene, Mumbai și Hyderabad, iar vice-ministrul Afacerilor Externe a anunțat că Ambasada afgană din New Delhi urma să fie redeschisă în curând.
În ceea ce privește Beijingul, aceste eforturi sunt motivate de necesitatea de a se asigura că Afganistanul nu-i subminează planurile pentru Belt and Road Initiative și nu-i destabilizează provincia Xinjiang, majoritar musulmană, în special într-un moment în care a doua cea mai mare economie a lumii se confruntă cu probleme serioase. Din perspectiva New Delhi, regimul taliban este cheia gestionării rivalității sale istorice cu Pakistan și a riscurilor de securitate în regiunile sale vestice. Dar, gestionarea relației cu talibanii va fi deosebit de dificilă pentru ambele guverne, în timp ce se luptă pentru influență în întreaga Asie de Sud-Vest.
Beijing și schimbarea de regim din Kabul
Când președintele chinez, Xi Jinping, a lansatBelt and Road Initiative, în 2013, regiunea era un loc cu totul diferit. SUA finalizaseră transferul responsabilității de securitate către guvernul afgan susținut internațional, care beneficia încă de o prezență militară semnificativă a SUA în țară. În același an, talibanii au deschis biroul politic din Qatar, în cadrul negocierilor cu Washington, având ca scop încheierea unui acord de partajare a puterii între grupul jihadist și guvernul de la Kabul. Din perspectivă chineză, americanii se asigurau că instabilitatea din Afganistan era controlată, permițând astfel Beijingului să avanseze cu BRI în Asia Centrală și de Sud prin proiectul său de infrastructură de miliarde de dolari denumit Coridorul Economic China-Pakistan.
Cu alte cuvinte, China a reușit să își continue planurile pentru BRI deoarece SUA susțineau securitatea în Asia de Sud și Centrală. Chinezii știau că SUA lucrau la retragerea din Afganistan, dar nu anticipau retragerea bruscă din vara anului 2021 și prăbușirea ulterioară a statului afgan. De asemenea, probabil că nu prevăzuseră că războiul Rusiei în Ucraina ar slăbi Moscova în așa măsură încât capacitatea Kremlinului de a menține securitatea în Asia Centrală ar fi serios compromisă, sau că Beijingul însuși ar ajunge în împrejurări financiare dificile și ar fi forțat să încerce să ajungă la o înțelegere cu Washington.
În același timp, instabilitatea politică și economică cronică din Pakistan, aliatul Chinei, s-a extins până la punctul în care Islamabadul se află într-un colaps fără precedent și este profund vulnerabil la insecuritatea care se răspândește din Afganistan. Chinezii se bazau pe Pakistan – un vechi patron al talibanilor afgani – ca să îi ajute să gestioneze Afganistanul controlat de talibani și astfel să-și securizeze investițiile în Asia de Sud și Centrală. Cu pakistanezii luptând să-și mențină securitatea internă, China va trebui să preia conducerea în ceea ce privește securitatea regională – un lucru pe care chinezii nu au mai fost nevoiți să facă. Angajarea diplomatică cu talibanii face parte din acest imperativ, ceea ce va limita în mod serios extinderea de beneficii comerciale pentru Beijing din Afganistan, bogat în minerale.
Flancul vestic instabil al New Delhi
Afganistanul a reprezentat o amenințare de securitate pentru India începând cu retragerea sovietică, în 1989. În același an, regiunea Kashmir, administrată de India, a fost martora unei ample revolte musulmane, pe care Pakistanul a încercat să o exploateze. Bazându-se pe experiența sa de susținere a insurgenților islamiști în Afganistan, în anii ’80, Islamabadul a aplicat aceeași strategie în Kashmirul indian, în deceniul următor. Venirea la putere a talibanilor, în Afganistan, în 1996, i-a oferit Pakistanului mai multă libertate de manevră la frontiera sa cu India, fapt evidențiat de modul în care trupele pakistaneze au traversat Linia de Control și au ocupat înălțimile de pe teritoriul indian, ceea ce a condus la Războiul Kargil din 1999.
Chiar și după retragerea trupelor pakistaneze, care a dus la încheierea războiului de aproape trei luni, Islamabadul a continuat să folosească grupuri proxy islamiste împotriva New Delhi mult timp după atacurile din 11 septembrie. În timpul anilor 2000 și sub presiunea crescândă din partea Washingtonului de a-i controla pe talibani și militanții islamiști anti-indieni, pakistanezii au început să piardă controlul asupra grupurilor lor proxy. O puternică insurecție a talibanilor, în perioada 2006-2016, i-a ținut pe pakistanezi sub presiune, în timp ce atacurile din Mumbai, din 2008, au însemnat că Islamabadul nu mai putea sprijini milițanții împotriva Indiei, cel puțin nu în modul în care o făcuse în trecut. Între timp, India a stabilit relații strânse cu guvernul afgan, dominat de facțiuni anti-talibane.
Până în 2021, când SUA și-au încheiat retragerea și talibanii au revenit la putere, Pakistanul se afla în plină criză politică și economică, iar relațiile țării cu talibanii afgani se deterioraseră semnificativ. Întoarcerea talibanilor la putere a subminat și eforturile indiene desfășurate timp de două decenii pentru a stabili o sferă de influență în Afganistan în scopul contracarării Pakistanului. Împreună, Afganistanul și Pakistanul reprezintă un spațiu mare contiguu de insecuritate și instabilitate în flancul vestic al Indiei. Cu toate acestea, accentuarea semnificativă a relațiilor dintre Pakistan și talibani reprezintă și o oportunitate pe care indienii par să o exploreze.
Competiție în Asia de Sud-Vest
China și India încearcă acum să găsească o modalitate de a colabora cu talibanii. Provocarea imediată constă în faptul că natura islamistă radicală a regimului impune limite severe în ceea ce privește dezvoltarea unei relații. Ambele țări doresc să îndrepte emiratul către pragmatism, lucru care nu poate avea loc fără un anumit nivel de implicare. Dilema constă în faptul că talibanii pot merge doar până într-un anumit punct cu schimbarea identității lor fără a agrava tensiunile existente între elementele politice oportune și ideologi.
Cu toate acestea, China deține în mod clar avantajul în Afganistan. Beijingul dispune de mult mai multe instrumente economice și de o proximitate geografică, pe care le poate utiliza pentru a modela comportamentul regimului taliban. Obiectivul chinez este să iasă în evidență ca principala putere din țară, într-un moment în care Occidentul nu va colabora cu regimul. Ambițiile strategice ale Chinei sunt întărite și de cantitatea considerabilă de influență pe care o exercită în Pakistan, care servește drept rampă de lansare de unde chinezii ar putea acționa în Afganistan.
Între timp, India se confruntă cu constrângeri semnificative. În ciuda oferirii de asistență umanitară și de dezvoltare semnificativă, New Delhi nu se află într-o poziție de a concura cu planurile Beijingului de a conecta Afganistanul la rețelele sale BRI din Asia Centrală și Pakistan. Mai mult, chiar și un Pakistan sever slăbit reprezintă un obstacol geografic pentru interesele Indiei în stabilirea conectivității economice cu Afganistanul și Asia Centrală. India ar putea accesa Afganistanul indirect, prin intermediul Iranului, dar sancțiunile internaționale conduse de SUA asupra Teheranului limitează și această opțiune. Astfel, China are în mod cert avantajul, deși și ea se va confrunta cu numeroase provocări în încercarea de a controla Afganistanul. >>
