Putin: Rusia va continua să livreze fără întrerupere petrol Indiei

Sursa: The Insider

Președintele rus Vladimir Putin, primit vineri de prim-ministrul indian Narendra Modi, a declarat că Moscova va continua ‘să livreze fără întrerupere petrol’ Indiei, informează AFP, preluată de Agerpres.ro.

‘Rusia furnizează în mod fiabil petrol, gaz, cărbune și toate acestea sunt necesare dezvoltării energetice a Indiei’, a explicat Putin.

‘Suntem gata să continuăm să livrăm fără întrerupere de petrol pentru economia indiană în creștere rapidă’, a continuat președintele rus, în timp ce șeful guvernului indian Modi este sub presiunea SUA pentru a înceta achizițiile de produse petroliere ruse, în plin război în Ucraina.

Cei doi lideri, ale căror țări sunt dotate cu arme nucleare întrețin relații economice, diplomatice și militare strânse după Războiul Rece, au demarat joi seara discuții în capitala indiană.

Șeful guvernului indian a ordonat să fie întins covorul roșul pentru oaspetele său, întâmpinându-l el însuși joi seara pe aeroportul din New Delhi și oferindu-i un dineu privat.

Vineri, el i-a mulțumit liderului de la Kremlin pentru ‘angajamentul său de neclintit față de India’ și a dat asigurări că ‘securitatea energetică este un pilon solid al parteneriatului indo-rus’.

Chiar dacă Modi a făcut o referire la sectorul nuclear civil, el nu evocat însă energiile fosile.

‘Am convenit aspra unei cooperări economice până în 2030’, a declarat prim-ministrul indian după semnarea unor acorduri în domeniile sănătății, transportului maritim sau al chimiei.

Alte acorduri se așteaptă să fie semnate, în special în materie de armament, New Delhi fiind unul dintre cei mai importanți importatori de arme din lume.

Modi l-a prezentat joi seara pe Putin drept ‘un prieten adevărat’ și s-a arătat optimist în legătură cu o soluționare pașnică a conflictului ruso-ucrainean, declanșat de invazia rusă pe 24 februarie 2022. ‘Trebuie să revenim pe drumul păcii’, a insistat el.

‘Mulțumesc pentru eforturile dvs pentru găsirea unei soluții la această situație’, i-a răspuns Putin, lăudând de asemenea relațiile ‘istoric profunde’ și ‘de foarte mare încredere în cooperarea militară și tehnică’ dintre India și Rusia.

SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia