Pentru America, Iranul face parte dintr-o nouă „axă a răului” alături de Rusia și China, scrie The Economist.
Când președintele Joe Biden a trimis portavioane în Orientul Mijlociu după atacul Hamas asupra Israelului de luna trecută, a avut un singur cuvânt pentru Iran și aliați: „Nu”. De atunci au avut loc atacuri cu rachete, drone și rachete asupra Israelului și a trupelor americane din partea rețelei de miliții aliate ale Iranului din întreaga regiune, dar nu a avut loc o escaladare într-o conflagrație regională – până acum. La 3 noiembrie, Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, cea mai puternică miliție susținută de Iran, a ținut un discurs bombastic în Liban, dar care a părut, de asemenea, să facă un pas înapoi de la o escaladare imediată.
Cu toate acestea, în mijlocul luptei sângeroase din Gaza dintre Israel și Hamas, o rivalitate mai amplă și potențial mai periculoasă cu Iranul este în creștere. După ce a renunțat la abordarea din epoca Trump de „presiune maximă” asupra Iranului, în ultimele luni, administrația Biden a căutat în liniște să reducă tensiunile. Acum, însă, nu numai că Iranul a sărbătorit atacurile Hamas și, prin intermediul reprezentanților săi, a amenințat interesele americane. De asemenea, pare să acționeze cu cooperarea tacită a Rusiei și chiar a Chinei, într-o grupare lejeră de autocrații. Acest lucru ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea lui Biden de a remodela o nouă strategie pentru Orientul Mijlociu.
Începând cu 7 octombrie, abordarea Iranului a fost de a crește tensiunile fără a provoca o confruntare totală. Acesta afirmă că nu a avut nicio implicare directă în planificarea sau punerea în aplicare a atrocităților comise de Hamas, afirmație pe care declarațiile publice americane și israeliene o confirmă în mare parte. Atacurile sporadice împotriva Israelului din partea luptătorilor Houthi pro-Iran din Yemen și atacurile cu drone asupra bazelor americane din Irak și Siria de către milițiile locale de acolo au ridicat temperatura fără a atinge punctul de fierbere. Nasrallah a remarcat că violența calibrată a Hezbollah, care implică în principal atacuri cu rachete asupra nordului Israelului, a afectat totuși economia Israelului, forțând evacuarea comunităților sale de la granița libaneză și provocând incertitudine militară.
Iranul este acum ocupat cu încercarea de a maximiza dividendele diplomatice, în timp ce lumea își întoarce privirea de la oroarea atacului Hamas la agonia palestinienilor care se confruntă cu represaliile Israelului. Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a fost la fel de activ ca Blinken în consultările regionale. Multe țări îndeamnă Iranul să intervină, fie pentru a stăpâni conflictul, fie pentru a ajuta la eliberarea ostaticilor. Iranul speră să își sporească propria influență și să strice planurile susținute de americani pentru legături mai strânse între America, Israel și statele din Golf în cadrul acordurilor Avraam. Privește cu bucurie cum tabăra pro-americană este supusă la presiuni tot mai mari. Israelul și statele arabe își retrag reciproc ambasadorii din capitale. Demonstrațiile pro-palestiniene sunt în creștere în Occident. Zeci de mii de oameni au mărșăluit la Washington pentru a cere încetarea focului.
Cu toate acestea, este prea devreme pentru ca Iranul să jubileze. În America este în curs o schimbare rapidă și potențial profundă a politicii față de Iran. Aceasta a fost o problemă nevralgică de la răsturnarea șahului în 1979. În urmă cu 44 de ani, studenții activiști islamiști au luat 52 de persoane ostatice la ambasada americană din Teheran. Barack Obama a încercat să neutralizeze cel mai periculos aspect al dușmăniei dintre SUA și Iran – programul nuclear în creștere al Iranului – prin Planul comun de acțiune cuprinzător, negociat în 2015, care a încercat să controleze programul de înarmare al Iranului. Acordul a fost abandonat în 2018 de Donald Trump, care a început în schimb să aplice sancțiuni.
După ce a încercat și nu a reușit să restabilească acordul nuclear, administrația Biden a optat pentru o diplomație discretă. Înainte de 7 octombrie existau înțelegeri fragile: Iranul a diluat concentrația de uraniu produs în centrifugele sale, iar America a relaxat aplicarea sancțiunilor. Exporturile de petrol iranian au crescut de la aproximativ 380.000 de barili pe zi în 2020 la aproximativ 1,5 milioane în prezent, în principal către China prin intermediari din umbră. Un acord controversat care a asigurat eliberarea celor cinci americani reținuți în Iran în septembrie a implicat deblocarea unor venituri iraniene în valoare de 6 miliarde de dolari în Coreea de Sud (care sunt acum blocate într-un cont în Qatar).
Această abordare a Casei Albe este acum imposibil de susținut. Unul dintre motive este faptul că Iranul cooperează din ce în ce mai mult cu Rusia și are legături economice mai strânse cu China. După cum a declarat Antony Blinken, secretarul de stat american, în fața Senatului, la 31 octombrie, „pentru a o spune pe scurt: pentru adversarii noștri, fie că sunt state sau non-state, aceasta este o singură luptă”. El a îndemnat Congresul să aprobe un buget suplimentar de 106 miliarde de dolari pentru a ajuta Israelul, Ucraina și Taiwanul.
El a adăugat că există „legături profunde” între dușmanii autocrați ai Americii. Iranul aprovizionează Rusia cu drone pentru a fi folosite în Ucraina. Cele două cooperează în Siria, iar Rusia a găzduit vizitatori Hamas la Moscova. Wall Street Journal a raportat că Wagner, grupul de mercenari ruși, ar putea furniza arme antiaeriene Hezbollahului. Aceste legături s-ar putea dezvolta în continuare. După expirarea, la 18 octombrie, a sancțiunilor de lungă durată impuse de ONU asupra Iranului în domeniul armelor, comerțul cu tehnologie pentru rachete balistice ar putea crește, poate inclusiv furnizarea de rachete iraniene către Rusia pentru a fi utilizate în Ucraina, potrivit oficialilor occidentali.
Cum ar putea răspunde America la toate acestea? Republicanii din Congres doresc ca administrația să devină mai dură. Senatorul Lindsey Graham a declarat că America ar trebui să stabilească o linie roșie clară, declarând că uciderea unui soldat american de către Iran sau aliații săi ar invita la un atac american direct asupra Iranului. Marco Rubio, un senator republican, a întrebat dacă America are voința de a-și folosi forțele desfășurate în Orientul Mijlociu pentru a lovi Iranul. „În acest moment, nu avem un factor de descurajare credibil”, a spus el. Grupurile de lobby sunt, de asemenea, pe picior de război: United Against a Nuclear Iran, unul dintre cele mai importante, a cerut Americii să bombardeze Iranul imediat. „Am trecut de la presiune maximă la deferență maximă față de regim”, s-a plâns Mark Dubowitz de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, un alt think-tank.
Așadar, Biden se află în defensivă. El va impune probabil noi sancțiuni, chiar dacă „presiunea maximă” a lui Trump nu a schimbat în mod semnificativ comportamentul Iranului. Regimul iranian a supraviețuit anilor de izolare economică și, mai recent, celor peste 12 luni de proteste de stradă. Cu toate acestea, el și consilierii săi știu, de asemenea, că o acțiunw militară împotriva Iranului ar fi un pariu uriaș. Atacarea siturilor sale nucleare ar întârzia în cel mai bun caz programul, iar în cel mai rău caz ar împinge Iranul să se grăbească să obțină bomba – și probabil ar declanșa războiul regional de care se teme America.
Prin urmare, diplomația cu Iranul este o idee care nu va muri, fie și numai pentru că alternativele par și mai puțin acceptabile. „Problema nucleară pare imunizată în fața tuturor celorlalte presiuni și a tuturor considerentelor. Bănuiesc că acest tip de abordare de control al armelor ne va însoți pentru o perioadă de timp”, spune Ray Takeyh de la Council on Foreign Relations, un think-tank american. Într-adevăr, există un lucru care ar face războiul din Gaza și mai terifiant: dacă un Iran înarmat nuclear ar sta în spatele „axei de rezistență”. Atacul Hamas face ca un acord SUA-Iran să pară mai necesar ca niciodată – și totuși, mai greu de imaginat decât oricând.
Libertate, egalitate și… echipament militar. Franța pune ochii pe foștii aliați ai Rusiei
