<< Invadarea Ucrainei de către Rusia a scos la suprafață alte tensiuni istorice, deoarece unii, la Kiev, acuză Ungaria vecină că râvnește teritoriul lor >>, scrie Dariusz Kalan, pentru Balkan Insight/BIRN.
<< Andras Bartal are un vis. Va dura zeci de ani până va fi realizat, dar, în viziunea lui Bartal, Ungaria va prelua Transcarpatia, o regiune sau oblast din vârful cel mai vestic al Ucrainei.
Pentru Bartal, în vârstă de 50 de ani, membru al Mi Hazank (Mișcarea Patria Noastră), un partid maghiar de extremă dreaptă care a câștigat șapte locuri la alegerile parlamentare din 3 aprilie, Transcarpatia este „istoric și spiritual o parte” din Ungaria, furată în urma împărțirii Europei oată cu căderea imperiului austro-ungar, la sfârșitul Primului Război Mondial.
„Nu putem renunța niciodată la maghiarii care trăiesc acolo și la teritoriile noastre răpite”, spune el, pentru BIRN, susținând o abordare ascunsă, „doar cu blândețe, atenție, diplomatic, pas cu pas”, pentru o politică revanșistă care dacă ar fi pusă în practică ar reprezenta un șoc geopolitic major în Europa de Est.
Bartal exprimă sentimentele unor maghiari care sunt bântuiți de „trauma Trianonului” – un fenomen sociologic exploatat decenii de către extrema dreaptă și naționaliștii țării. Se referă la Tratatul de la Trianon din 1920, care a dezbrăcat Ungaria – învinsă ca parte a imperiului austro-ungar în Primul Război Mondial – de două treimi din teritoriul său și aproape jumătate din populație.
Acum, mulți ucraineni se tem că ungurii vor căuta să valorifice fragilitatea Ucrainei după invazia Rusiei și să facă o mișcare pentru a inversa nedreptatea istorică a Trianonului.
Aceste temeri au fost alimentate recent de răspunsul ambivalent al guvernului ungar la invazia rusă. În ultimele câteva săptămâni, doi înalți oficiali ucraineni, viceprim-ministrul Irina Verșciuk și Oleksiy Danilov, șeful Consiliului de Securitate Națională și Apărare, au speculat separat că refuzul Ungariei de a adopta o linie dură împotriva lui Vladimir Putin a fost – în cuvintele lui Verschchuk – „poate pentru că visează în tăcere la Transcarpatia noastră”.
Persoane apropiate de premierul maghiar, Viktor Orbán, și de partidul său naționalist-populist de guvernare, Fidesz, au alimentat tensiunea. „Trebuie să fim pregătiți din punct de vedere emoțional și financiar pentru a primi teritoriul maghiar”, a spus Csaba Belenessy, un comentator pro-Orban, la sfârșitul lunii martie.
Separată de restul Ucrainei prin cotul Carpaților Orientali, regiunea numită Zakarpatska oblast în ucraineană este unul dintre șase foste țărâmuri maghiare care în ultima sută de ani au devenit o sursă de nostalgie a Ungariei pentru măreția pierdută. Cu toate acestea, Transcarpatia de astăzi, ca majoritatea obiectelor de nostalgie, seamănă în realitate puțin cu versiunea sa idealizată.
Retorică cvasi-revanșistă
Cu 1,25 milioane de locuitori, este una dintre cele mai puțin dezvoltate și mai sărace regiuni din Ucraina, tulburată de șomaj ridicat, infrastructură precară și o economie cenușie prea dezvoltată. Coloratura etnică poate fi și ea o bătaie de cap.
Transcarpatia găzduiește aproape 157.000 de etnici maghiari, concentrați în mare parte în zonele apropiate de granița cu Ungaria, în districtul raionului Berehove. După cum vede Bartal lucrurile, ei suferă demult de „persecuții fără precedent” din partea statului ucrainean.
Maghiarii au propriile lor organizații în Transcarpatia, legate financiar și ideologic de partidul Fidesz al lui Orban, precum și școli, mass-media, un teatru și monumente dedicate eroilor maghiari, cu străzile care poartă numele lor scrise în limba maghiară.
Parlamentul maghiar, dominat de Fidesz, le-a făcut, de asemenea, mai ușor să solicite cetățenia maghiară și le-a permis să voteze la alegerile locale și naționale. Acești factori, precum și apropierea graniței cu Ungaria, fac în special generațiile tinere să fie slab integrate în comunitatea ucraineană, inclusiv slaba cunoaștere a limbii ucrainene. Principala sursă de tensiune este un act educațional adoptat de parlamentul ucrainean în 2017, care a impus restricții privind utilizarea limbilor minorităților naționale, inclusiv maghiara, în învățământul școlar. Vizând limba rusă ca parte a eforturilor de „de-rusificare” a spațiului public și de a întări identitatea ucraineană, legislația a dat greș când Budapesta a blocat întâlnirile la nivel ministerial NATO-Ucraina și a început să acuze Kievul de naționalism și extremism.
Cu toate acestea, „victimele” invocate de Bartal nu se simt deloc persecutate. Întrebat despre declarațiile provocatoare ale lui Belenessy, Laszlo Zubanics, șeful Federației Democrate Maghiare din Ucraina (UMDSz), numește comentariile „un teatru” în campania electorală din Ungaria. Singurul scop al conflictelor dintre guvernele de la Budapesta și Kiev este „propaganda”, spune el.
Acest pragmatism prudent al maghiarilor din Transcarpatia este uneori în contrast izbitor cu nostalgia acerbă exprimată într-o Budapestp aflată la depărtare, pentru câștigurile politice interne sau pentru orice „grijă” cinstită pentru bunăstarea concetățenilor.
Karolina Darcsi, purtătorul de cuvânt al Alianței Culturale a Maghiarilor din Transcarpatia (KMKSz), o altă organizație maghiară influentă, spune că, în săptămânile și lunile următoare, etnicii maghiari nu vor insista nici pentru modificarea legii limbii ucrainene, nici pentru orice fel de autonomie, un concept discutat încă de la începutul anilor 1990. „Nu există nicio astfel de aspirație sau inițiativă”, afirmă ea.
Și pentru a clarifica lucrurile, Darcsi adaugă: „Ungaria nu intenționează să facă nicio intervenție militară pe teritoriul Ucrainei”.
Alții o spun în mod mai colorat. Dmitro Kobrinski, un filosof local devenit șef al centrului de ajutorare a copiilor refugiați din Berehove, insistă că Transcarpatia nu seamănă cu „balonul care poate exploda dacă este atins”, ca în cazul conflictelor din Donbasul ucrainean, Transnistria din apropierea Moldovei sau Regiunile Abhazia și Osetia de Sud din Georgia. „Trăim liniștiți unul lângă altul”, spune Kobrinski. „Am prieteni printre maghiari și sunt unii dintre cei mai de încredere oameni. Știu doar că suntem diferite din punct de vedere politic.” El indică istoria turbulentă a Transcarpatiei pentru a sublinia la ce se poate aștepta. Timp de aproape o mie de ani, regiunea a aparținut Ungariei. Dar numai în secolul al XX-lea a trecut din Cehoslovacia, din nou prin Ungaria, la Uniunea Sovietică și, în sfârșit, la o Ucraină independentă, cu o ocupație românească de scurtă durată, în 1919, și statul cvasi-independent Carpato-Ucraina în 1938-1939.
„Ungurii știu că totul, inclusiv statele și autoritățile, este temporar”, spune Kobrinski pentru BIRN. „Nu cred că ei consideră războiul drept «războiul lor», dar cred că nu vor încerca să-l valorifice.”
După invazia șocantă a lui Putin, nimic nu poate fi exclus, desigur. Cu toate acestea, în opinia lui Kobrinski, ungurii vor „aștepta mai degrabă ceea ce aduce viața”, așa cum au făcut în trecut.
Victimele istoriei
Ferenc Nemethy, un pensionar de 75 de ani cu sediul în suburbiile Ujhorodului, capitala Transcarpatiei, nu este inspirat de retorica cvasi-revanchistă a unora din Budapesta. Deși consideră necesar să sublinieze că „se simte o victimă a istoriei” – o expresie destul de populară în această regiune – el se grăbește să adauge că nu a suferit niciodată vreun fel de persecuție din cauza etniei sale. Dacă se confruntă cu probleme serioase, spune el, acestea sunt legate de vârsta lui, de situația economică precară și de războiul Rusiei. Pentru majoritatea oamenilor din Transcarpatia, discuțiile retorice cu Ungaria nu sunt cel mai mare motiv de îngrijorare. Strânsă între granițe cu statele membre UE, regiunea a devenit un punct de tranzit major pentru oamenii care fug din locurile devastate de război și doresc să părăsească țara. De la invazia rusă, peste 750.000 de persoane au intrat în Ungaria și Slovacia din Transcarpatia, iar alte 700.000 au evadat în România din regiune.
Numai orașul Ujhorod, cu o populație de 112.500 de locuitori, a fost la un moment dat inundat de peste 60.000 de refugiați din alte părți ale Ucrainei. „Am avut o ofertă de a merge în Israel”, a declarat pentru BIRN Tatiana Dunaevska, în vârstă de 62 de ani, pensionară, care a petrecut două săptămâni în Kievul asediat și a ajuns la Ujhorod după o călătorie de 24 de ore prin Lviv. „Am avut parte de o primire grozavă aici, dar, odată ce situația se îmbunătățește, vrem să ne întoarcem acasă, chiar și mâine.” Împreună cu soțul, fratele, fiul, nora și cei doi nepoți, Tatiana și-a găsit un cămin temporar într-unul dintre locurile publice ale lui Ujhorod, transformat în centre pentru refugiați. Ei dorm pe saltele și sunt însoțiți de aproximativ 100 de colegi refugiați, inclusiv familii cu copii mici și animale de companie. Nou-veniții sunt doar unul dintre puținele exemple, deși poate cele mai vizibile, ale realității războiului care a intrat în viața somnoroasă din Ujhorod: de câteva ori pe zi, sună sirenele de raid aerian; locurile subterane, cum ar fi discotecile, au fost transformate în adăposturi anti-bombe; luminile orașului sunt stinse seara și noaptea; și există limite de retragere de numerar. Pentru mulți locuitori a fost un șoc să vadă toate acestea în orașul lor cu străzi pietruite și un farmec habsburgic păstrat în ciuda lungii stăpâniri sovietice.
Însă după acest șoc inițial, atmosfera este acum din nou mai vie. Restaurantele și cafenelele sunt pline de oameni în voie, tinerii stau pe malul râului Uzh, atracțiile turistice sunt bucuroase să primească vizitatori.
„Războiul este încă ceva abstract”, spune Oleh Sirko, specialist IT. „Această atitudine liberă se va schimba doar când vom auzi exploziile aici, în Transcarpatia.” Mykola Yakhno, 78 de ani, cu sediul în Berehove, dar născut în Donbas, una dintre regiunile ucrainene aflate în centrul conflictului cu Rusia, are și el un vis, dar izbitor de diferit de cel al lui Bartal, naționalistul maghiar. Mykola vrea o Ucraina democratică, cu un sistem parlamentar puternic asemănător Germaniei, dar cu un rol puternic al Bisericii Ortodoxe, în UE și NATO – o casă pentru toți, inclusiv etnicii maghiari. „Fericirea este relativă; ceea ce mă face fericit, te poate întrista pe tine și așa mai departe”, spune el. „Cheia este să găsești un echilibru bun, asta-i tot.” >>
