Rebeliunea lui Prigojin, consecințele și ce urmează

Răscoala mercenarilor lui Prigojin din Wagner va avea repercusiuni atât pe frontul de luptă, cât și în interiorul țării, scriu Ivan Fomin, Milana Mazaeva, Elina Beketova și Pavel Luzin, într-o analiză CEPA.

Ivan Fomin: Nu trimiți un spion să facă treaba unui soldat

În timp ce rebeliunea lui Prigojin a eșuat în cele din urmă, ea a dezvăluit una dintre slăbiciunile fundamentale ale lui Vladimir Putin: el este un om al serviciilor secrete care conduce o „operațiune militară specială”, mai degrabă decât un comandant militar care conduce un efort de război autentic.

Lipsindu-i curajul convingerilor, el pare să pună doar jumătate de suflet în tot ceea ce face: mobilizare parțială, militarizare parțială și stalinizare parțială. Războiul său nu este cu adevărat un război; motivul său de război este mai mult o scuză decât o justificare. El ascunde adevărurile extraordinare, dar incomode ale războiului în spatele iluziei că totul merge ca de obicei în treburile curente.

Cu toate acestea, așa cum a demonstrat rebeliunea liderului mercenar, Evgheni Prigojin, și popularitatea sa în creștere, există un grup semnificativ de ruși pentru care ezitarea lui Putin este inacceptabilă. Acești oameni cer o poziție mai neechivocă. Ei susțin mobilizarea totală a societății și a armatei ruse, militarizarea economiei și „naționalizarea” elitelor țării. Această tensiune exista înainte de evenimentele din 23-24 iunie, dar dacă se confirmă rapoartele potrivit cărora oamenii lui Prigojin au putut trece liber prin punctele de control ridicate în calea lor, dacă au reușit să recruteze soldați ruși trimiși să-i oprească și dacă au fost întâmpinați ca eroi de către civili, Putin poate fi nevoit să-și schimbe mesajul pentru a se adapta la acest electorat. Rezultatul ar putea fi un soi de „prigojinizare” a lui Putin, conferindu-i președintelui un discurs și un mandat mai agresive pentru mobilizare.

O astfel de transformare nu ar fi fără riscuri pentru Putin. Susținătorii fervenți ai războiului rămân o minoritate în Rusia. Mai mult, nu este deloc clar că elitele Rusiei ar prefera un Putin prigojinizat. Deși nu s-ar putea revolta deschis, acest lucru ar reduce totuși gradul de conformare și ar crea tensiuni între facțiuni din cadrul elitei.

Mobilizarea pe scară largă și militarizarea fiecărui aspect al economiei și societății ruse contravine intereselor unor grupuri importante din cadrul elitei. Mai mult, din punct de vedere politic, Putin nu își poate permite să adopte discursul populist și anti-elite al lui Prigojin. Ca rezultat, chiar și o eventuală pigojinizare a lui Putin probabil că va fi cu jumătate de măsură.

Milana Mazaeva: Evitarea celui de-al Treilea Război Cecen

Când Evgeni Prigojin a declanșat rebeliunea, liderul cecen Ramzan Kadirov a făcut ceva rar pentur el: a rămas tăcut. De obicei, Kadîrov este printre primii care comentează evenimentele majore, umplând mediul online cu videoclipuri patriotice și militante voluminoase.

Când, în cele din urmă, a vorbit, lucrurile au devenit și mai ciudate: anunțul său că va trimite trupe cecene să se confrunte cu Wagner în Rostov-pe-Don părea calculat să creeze mai multe probleme decât să le rezolve. Trimiterea etnicilor ceceni – care sunt încă percepuți ca dușmani în majoritatea regiunilor Rusiei, în special în sud – să se confrunte cu etuncii ruși probabil nu ar fi găsit prea mulți simpatizanți într-un oraș cu vorbitori de limba rusă, precum Rostov. Dacă trupele lui Kadîrov ar fi intrat în Rostov, l-ar fi transformat pe Prigojin într-un erou popular, care îi apără pe locuitorii unuia dintre cele mai mari orașe din Rusia împotriva invaziei cecene.

Dacă ar fi să luăm în considerare faptul că trupele lui Kadîrov au luptat în războiul împotriva Ucrainei, acest lucru a înrăutățit relațiile între ceceni și ruși în armata rusă. Mai exact, un membru al unei divizii aeropurtate rusești s-a adresat Wagner, într-un videoclip pe 23 sau 24 iunie, spunând: „Să știți că suntem cu voi. Suntem gata să stăm umăr la umăr cu voi în această luptă, o luptă dreaptă împotriva monștrilor aroganți și a acoliților lor – susținătorii lui Kadîrov, TikTokerii (un nume disprețuitor dat membrilor filialei cecene a Rosgvardia în timpul războiului din Ucraina, pentru laudele frecvente pe rețelele de socializare despre presupusele lor realizări pe front)”.

Antipatia reciprocă, niciodată estompată după cele două războaie cecene, funcționează în ambele sensuri. Cecenii încă îi percep pe membrii personalului militar rus ca pe aceia care au adus războiul în țara lor, iar personalul militar rus nu poate ajunge la un consens cu privire la puterea, impunitatea și investițiile materiale pe care le-a primit conducerea cecenă, în ciuda pierderii războiului împotriva Rusiei. Nu există îndoială că, în cazul în care cecenii și rușii ar sta față în față cu armele în mână, nu ar ezita mult timp. Această posibilă confruntare cu trupele lui Kadîrov este ceea ce, în opinia mea, avea în minte Prigojin în mesajul audio din 24 iunie: „Acum este momentul în care s-ar putea vărsa sânge. Prin urmare, înțelegând responsabilitatea pentru faptul că sângele rus poate fi vărsat de o parte, ne desfășurăm coloanele noastre”. Sângele rus, a spus el, se afla de o parte – partea sa.

Faptul că luptătorii ceceni și cei din gruparea Wagner nu s-au confruntat în Rostov este o veste bună pentru Putin.

Elina Beketova: Nu este liniște pe frontul de est

Oricare ar fi dezacordurile dintre Wagner și comandanții militari ruși, misiunea lor în Ucraina pare să aibă puncte comune. În ciuda conflictului intern din Rusia, trupele ruse au continuat să atace orașe și sate ucrainene. Pe 23-24 iunie, Kievul a suferit un bombardament foarte intens – schijele au lovit un bloc de locuințe cu 25 de etaje, ucigând trei persoane și rănind alte 14. Rachetele rusești au lovit Dnipro, rănind opt persoane, inclusiv doi copii. Harkov a fost atacat cu rachete S-300, provocând daune în zona industrială, la 10 mașini și la o conductă de gaz.

Guvernatorii numiți de Rusia ai regiunilor ocupate, Herson și Zaporojie, precum și ai Crimeei, au transmis mesaje similare pe canalele lor de Telegram, proclamând că regiunile lor „sunt alături de președintele Rusiei”. Pușilin, auto-declaratul lider al așa-numite Republici Popularei Donețk, a înregistrat un videoclip în care îndemna pe toată lumea să se unească în jurul comandantului-șef.

Cu toate acestea, au existat instabilități vizibile în unele regiuni. În orașul temporar ocupat Mariupol, din regiunea Donețk, locuitorii s-au grăbit să-și retragă banii, doar pentru a descoperi că majoritatea bancomatelor nu funcționau. După cum a relatat Consiliul Municipal Mariupol al Ucrainei, oamenii au făcut cumpărături de panică în magazinele alimentare, plata a fost acceptată doar în numerar, iar cozi lungi au fost raportate la stațiile de benzină. În Crimeea, oamenii au raportat că au avut probleme în accesarea internetului.

Pavel Luzin: Consecințe neprevăzute

Intenționat sau nu, liderul Wagner, Evgeni Prigojin, comandantul Wagner, Dmitri Utkin, și mercenarii lor au devenit „spărgători de gheață” pentru schimbarea politică din Rusia. Ceea ce a început ca o confruntare între agenții de informații a declanșat ceea ce va fi o luptă de durată pentru „moștenirea lui Putin”, pentru „putinism fără Putin” și/sau pentru „Rusia post-război/post-Putin”.

Agențiile de aplicare a legii din Rusia au părut surprinzător de inerte. Fie că își pierduseră capacitatea de a acționa și de a-și îndeplini datoria în lipsa unor ordine clare, fie pentru că nu fuseseră sigure că eforturile lor erau necesare. În timp ce FSB și Rosgvardia, jandarmeria națională, au deschis dosare penale împotriva rebelilor, poliția a dispărut aproape complet. De fapt, încă nu avem o descriere completă a ceea ce au făcut și unde au fost fiecare, în timpul insurecției.

De exemplu, nu știm ce au făcut sau nu au făcut șeful Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, șeful FSB, Alexander Bortnikov, și șeful Rosgvardia, Viktor Zolotov. În schimb, am fost martori la comportamentul ciudat al guvernatorului regiunii Tula, Alexei Diumin, care a tăcut în timp ce guvernatorii regiunilor vecine au luat poziție. De asemenea, s-a zvonit că el a participat la negocieri cu Prigojin și, poate, cu Utkin.

Și încă nu știm ce s-a întâmplat în discuțiile, surprinse pe fimlare, dintre Prigojin, adjunctul ministrului Apărării Iunus-Bek Ievkurov și adjunctul Șefului Statului Major Vladimir Alexeev, sau ce mandat de negociere au avut sau nu cei doi din urmă. De fapt, vidul de informații a fost aproape total, deoarece corespondenții de pe teren ai agențiilor media deținute de stat au lipsit în mod evident. Nimic din toate acestea nu seamănă cu tipul de unitate demonstrativă și coordonare pe care ai aștepta să o vezi într-un regim care se luptă să combată o rebeliune.