Ministrul american al energiei, Rick Perry, a declarat luni că nu intenţionează să demisioneze în noiembrie, dezminţind informaţia în acest sens apărută săptămâna trecută în publicaţia Politico, transmite Reuters.

Întrebat în legătură cu acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă în Lituania, Perry a replicat: „Nu. Sunt aici, îmi exercit atribuţiile”, informează agerpres.ro.

Se tot scrie despre această poveste de cel puţin nouă luni. Într-o zi probabil că se va nimeri să aibă dreptate, dar acea zi nu e astăzi, nu este mâine, nu este luna viitoare”, a insistat el.

Publicaţia Politico a scris vineri, citând trei persoane informate în legătură cu planurile ministrului, că acesta ar urma să-şi anunţe demisia în noiembrie şi că, în pofida contactelor acestuia cu Ucraina, viitoarea sa plecare nu are legătură cu procedura de „impeachment” lansată de Congresul SUA referitor la presiunile pe care le-ar fi exercitat preşedintele american Donald Trump asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.

În sesizarea depusă de un „avertizor de integritate” privind convorbirea telefonică în care Trump îi cere lui Zelenski să ancheteze în legătură cu rivalul său politic Joe Biden şi fiul acestuia Hunter este menţionat la un moment dat şi numele lui Perry, care în mai a condus o mică delegaţie americană la inaugurarea lui Zelenski.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului Energiei a precizat vineri pentru Reuters că Rick Perry continuă să facă parte „cu mândrie” din cabinetul lui Trump, fără a confirma, dar nici infirma o apropiată plecare.

„Presa centrală scrie de luni de zile despre zvonurile privind plecarea sa, dar Perry continuă să fie ministrul energiei”, a menţionat purtătoarea de cuvânt Shaylyn Haynes, într-un comunicat care adaugă că „într-o zi media va avea dreptate. Nu astăzi”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here