Rusia intensifică militarizarea Insulelor Kurile, disputate cu Japonia

Foto: Flickr

Rusia plănuieşte să construiască încă 51 de facilităţi militare în Insulele Kurile, a anunţat agenţia TASS citând o declaraţie făcută luni de ministrul apărării Generalul Serghei Şoigu – transmite Reuters, potrivit Agerpres.

O parte a lanţului este revendicată de Japonia, iar disputa teritorială asupra unora dintre insule datează din perioada în care Uniunea Sovietică le-a confiscat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi a împiedicat cele două ţări să semneze un tratat de pace oficial.

Generalul Şoigu a declarat că peste 30 de clădiri au fost ridicate pe insule, inclusiv şapte unităţi de locuit pentru personalul militar de pe insulele Iturup şi Kunashir, revendicate de Japonia şi cunoscute sub numele de Teritoriile de Nord.

Acesta nu a oferit detalii cu privire la tipurile de clădiri pe care Rusia intenţionează să le construiască în anii următori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here