BBC a obținut documente interne care descriu strategia guvernului rus în Africa. Kremlinul le oferă statelor africane un „pachet de supraviețuire” pentru regimurile lor în schimbul expulzării companiilor occidentale implicate în extracția de resurse. Schema vine în urma asasinării fondatorului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, în luna august a anului trecut. În loc să reducă operațiunile din Africa, Kremlinul le transferă de la compania militară „privată” către controlul direct al GRU, serviciul de informații militare al Rusiei. Strategia implică exploatarea sentimentelor „anti-coloniale” în creștere – adică „anti-vestice”- în regiunea Sahel, unde în ultimii ani au avut loc tentative de lovituri de stat deosebit de similare, în țări precum Mali, Burkina Faso și Niger. The Insider analizează interesele Rusiei în Africa și aduce în lumină rolul său în orchestrarea loviturilor de stat.
<< Fiecare actor internațional din Africa deține propria sferă de influență neoficială, conform istoricului și politologului Irina Filatova, de la Universitatea KwaZulu-Natal din Africa de Sud. Filatova susține că nicio putere majoră nu exercită un control dominant asupra continentului; și totuși, din perspectivă istorică, Rusia s-a situat ca principal furnizor de arme pentru Africa, gestionând totodată o serie de contracte energetice și militare.
În contrast, China exercită o influență economică mult mai mare în Africa, după cum remarcă africanologul Maxim Matusevici. Implicarea Chinei include construcția de căi ferate și drumuri, dezvoltarea de noi zone rezidențiale și acordarea de împrumuturi substanțiale. Totuși, Beijingul, spre deosebire de Moscova, se abține în mare măsură de la interferența politică, evită să se prezinte ca o alternativă ideologică și se abține de la acordarea sprijinului militar pentru orice facțiuni politice de pe continent.
Relațiile comerciale ale Africii cu națiunile occidentale le leagă perspectivele pentru dezvoltare economică de lumea democratică, și conform Filatovei, există un sprijin vocal pentru valori universale precum „angajamentul față de principiile democratice sau promisiunea de a le respecta”.
Voturi ONU și presiune asupra Europei: Agenda Rusiei în Africa
În ultimele luni, au avut loc schimbări semnificative în relația dintre Rusia și Africa. Moscova a adoptat o poziție clară față de națiunile din Africa de Vest, insistând asupra menținerii prezenței activelor militare rusești în urma dizolvării PMC Wagner.
Potrivit lui Filatova, transferul activităților anterioare ale Wagner la Ministerul rus al Apărării a devenit evident în septembrie, în timpul misiunilor diplomatice ale ministrului adjunct rus al Apărării, Iunus-Bek Evkurov, în Africa de Vest. În plus, șeful adjunct al GRU, Andrei Averianov, a reorganizat fostele unități „wagnerite” pentru continuarea operațiunilor de informații în Africa. Negocierile oficiale, în principal desfășurate în Mali, au fost purtate între delegația rusă și liderii din Mali, Burkina Faso și Niger, toate cele trei țări cunoscând recent lovituri de stat militare.
Filatova subliniază că liderii acestor națiuni au încheiat un acord de asistență reciprocă, simbolizând un bloc unit și stabilind o alianță militară oficială cu Rusia. În același timp, au avut loc și negocieri în Libia cu generalul Khalifa Haftar, liderul Libiei de Est și anterior aliat al „wagneriților”. În septembrie 2023, la o lună după moartea lui Prigojin, Haftar chiar a vizitat Moscova.
Dezvoltarea semnifică formarea unui ax al aliaților Federației Ruse în Africa de Nord, unul care cuprinde Sudanul, Republica Africană Centrală, Libia și Algeria. „Nu pot spune că este o zonă controlată direct”, explică Filatova, „dar este fără îndoială o zonă a aliaților clari ai Rusiei”. Mai mult, Rusia acționează acum prin acorduri militare directe, participând la operațiuni active și stabilind conexiuni prin canale oficiale în loc să acționeze prin intermediul „privatului” Grup Wagner.
Conducerea acestor operațiuni rămâne incertă. De exemplu, generalul Serghei Surovikin, care a dispărut în mare parte după marșul Wagner spre Moscova din iunie anul trecut, a călătorit recent cu o delegație în Algeria. Există sugestii că ar putea fi însărcinat cu conducerea a ceea ce a mai rămas din PMC Wagner în Africa, sau cel puțin să îl folosească pentru a desfășura operațiuni de combatere a islamismului în regiune, similar cu acțiunile sale împotriva insurgenților din Siria, sugerează Filatova.
Elementele „umane” și propagandiste ale grupului vor persista fără îndoială, cu propaganda dovedindu-se remarcabil de eficientă. Din nou, iată ce spune Filatova: „Eforturile recente ale americanilor de a interacționa cu națiunile din Africa de Vest pot oferi doar o agendă democratică. Însă asta prezintă puțină atractivitate pentru aceste națiuni. În schimb, o agendă anti-colonială rezonază mult mai puternic. Servește la unificarea populației, deoarece sentimentele anti-coloniale încă persistă, în ciuda sfârșitului formal al colonialismului. Prezența persistentă a Franței în regiune întărește aceste sentimente. Între timp, în ciuda trecerii timpului, situația economică din aceste țări nu s-a îmbunătățit, evidențiind în continuare luptele lor cu Occidentul, în special cu Franța”.
Rusia are mai multe obiective în regiune. Acestea includ extinderea influenței sale în cadrul Națiunilor Unite prin asigurarea voturilor statelor africane, împreună cu răspândirea ideologiei sale anti-vestice la nivel global pentru a remodela dinamicile puterii internaționale. Așa cum explică Filatova: „Eforturile lui Putin de reorientare globală către multipolaritate coincid cu promovarea cu succes a idealurilor sale pe continentul african. Accentul pus pe autenticitate și valorile naționale rezonează puternic. Pentru aceste națiuni, democrația nu este o prioritate; preferă autonomia în luarea deciziilor. Resping interferența și sancțiunile internaționale, favorizând suveranitatea”.
Mai mult, prin controlul fluxurilor de migrație din Africa, este posibil să se exercite o presiune semnificativă asupra Europei, așa cum recunoaște africanologul Maxim Matusevici. Afluxul de migranți adesea declanșează discordie politică serioasă în țările UE și consolidează popularitatea partidelor de extremă dreapta. Interesul Kremlinului constă în destabilizarea Europei, iar un astfel de scenariu destabilizator se încadrează perfect în obiectivele sale. Matusevici observă că Rusia a dezvoltat o strategie pentru crearea fluxurilor de refugiați în timpul bombardamentelor din Siria. Acum, Kremlinul ar putea folosi o abordare similară în Sahel. În acest context, Rusia se confruntă cu un risc minim în timp ce culege dividende politice din crearea deliberată a haosului în țările pe care pretinde că le ajută.
Un alt interes semnificativ al Rusiei pe continent este legat de uraniu. Atât Rusia, cât și Niger se numără printre primii zece exportatori globali ai elementului radioactiv. Dacă transporturile de uraniu din Niger către Europa ar înceta, ar apărea un deficit, ceea ce ar putea descuraja Franța de la a impune sancțiuni Rusiei, sugerează Matusevici.
Filatova remarcă dificultatea de a determina importanța relativă a țărilor din Africa și pozițiile lor respective. „Multe depind de regiune. Influența rusă a crescut semnificativ în Africa de Vest și de Nord, dar nu au reușit în Mozambic. Wagner a încercat să opereze acolo, dar nu a funcționat. În Africa de Sud, politica rusă este extrem de activă acum că guvernul local are relații foarte strânse, foarte bune cu Rusia”.
Interesele rusești în Africa sunt adesea împletite cu lovituri de stat recurente pe continent. Sentimentele „anti-coloniale” sunt, de asemenea, în creștere, ducând la apariția de lideri cu legături mai strânse cu Rusia. Loviturile de stat militare au devenit obișnuite în regiunea Sahel, în ultimii ani, cu modele similare apărând în diferite țări.
2023: Niger
Niger, cu o populație de 25 de milioane de locuitori, se numără printre cele mai sărace națiuni ale lumii, cu 40% din bugetul său bazat pe ajutor străin. În ciuda bogăției sale în uraniu (clasându-se pe locul cinci la nivel mondial în producție), aur și alte minerale, Nigerul se confruntă cu constrângeri severe în dezvoltarea bazei sale de resurse.
Prezența uraniului în țară ocupă un loc important în discuțiile despre interesele Rusiei. Prin extinderea influenței sale în Niger, Moscova ar putea adânci dependența globală de sectorul său de energie nucleară. Deși Rusia se află pe locul șase ca producător de uraniu la nivel mondial, controlează aproximativ 45% din piața mondială pentru conversia și îmbogățirea uraniului.
În urma loviturii de stat din iulie 2023, imagini cu mitinguri au inundat mass-media globală, prezentând protestatari care purtau steaguri rusești și sloganuri pro-Putin, inclusiv „Jos Franța”. Croitorii locali au raportat chiar primirea de solicitări pentru confecționarea de steaguri rusești, precum și steaguri ale națiunilor vecine precum Burkina Faso, Guineea și Mali, care au trecut, de asemenea, prin lovituri de stat.
Preluarea militară din iulie a marcat a cincea lovitură de stat din Niger de la declararea independenței față de Franța, în 1960. Militarii l-au arestat pe președintele Mohamed Bazoum în reședința sa, proclamând preluarea puterii. Generalul Abdurahman Chiani, fostul șef al garzii prezidențiale, s-a declarat noul lider al națiunii. În timp ce națiunile occidentale și Rusia, oficial, au denunțat lovitura de stat, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a avertizat împotriva interferenței externe în afacerile Nigerului, considerând-o potențial contraproductivă. Între timp, Evgheni Prigojin, șeful PMC Wagner, și-a exprimat deschis susținerea pentru evenimentele care se desfășurau în Niger.
Lovitura de stat a venit într-un moment în care Nigerul făcea în sfârșit progrese atât economic, cât și politic. Victoria lui Bazoum în alegerile din 2021 părea să marcheze un punct de cotitură pentru țară către valorile democratice. Noul președinte a pledat pentru educația fetelor, a urmărit să reducă rata natalității (cea mai ridicată din lume) și a transformat economia de la stagnare la creștere: înainte de lovitura de stat din 2023, se preconiza că PIB-ul Nigerului va crește cu 7%. În plus, Bazoum a fost un pilon de susținere pentru națiunile occidentale. Nigerul găzduiește aproximativ 1.100 de militari americani și 1.500 de militari francezi, precum și mai multe baze de drone.
După lovitura de stat, însuși Bazoum a declarat într-un articol pentru The Washington Post că insurgenții ar putea invita PMC-ul Wagner în țară, plasând potențial întregul Sahel Central – Mali, Burkina Faso și Niger – „sub influența Rusiei”. Previzibil, junta care a preluat puterea a luat deja măsuri pentru a rupe legăturile cu Occidentul, anunțând încetarea acordurilor militare cu Franța și blocarea transmisiilor din partea posturilor franceze France 24 și RFI.
Vecinii Nigerului au exprimat sentimente mixte despre lovitură de stat. Mali și Burkina Faso, ambele care au experimentat recent loviturile de stat, au susținut junta. Autoritățile lor au declarat că ar privi orice intervenție străină în afacerile Nigerului ca o declarație de război împotriva lor. Liderii Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), care cuprinde 15 țări, au amenințat cu intervenția militară în Niger dacă junta nu îl readucea la putere pe Bazoum. Drept răspuns, insurgenții au declarat că într-un astfel de scenariu, ar ucide președintele. Nigeria – vecinul mult mai mare al Nigerului – a declarat că nu va permite ca loviturile de stat să se producă una după alta și a luat măsuri concrete prin întreruperea furnizării de electricitate către Niger.
Înainte de moartea lui Prigojin, la sfârșitul lunii august, junta a căutat, se pare, asistență din partea Grupului Wagner. Washingtonul a luat aminte, cu subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, angajându-se în negocieri „dificile” cu reprezentanții juntei la începutul lunii august. Nuland a avertizat că SUA ar înceta să ofere sprijin militar țării dacă junta refuza să-i predea puterea președintelui legitim. Oficial, Nuland a declarat că insurgenții nu sunt înclinați să accepte mercenarii Grupului Wagner în țară, afirmând că cei ce vor veni la putere în Niger înțeleg riscurile pe care o astfel de decizie le presupune pentru suveranitatea țării.
Nu doar Washingtonul a luat aminte. Pe 1 august, consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoliak, a acuzat Rusia de implicare în lovitura militară din Niger: „Aceasta este o tactică standard rusă – de a devia atenția, de a profita de moment și de a escalada conflictul”.
Cu toate acestea, Moscova neagă orice implicare în lovitura de stat din Niger, iar unii experți au îndoieli cu privire la implicarea reală a Rusiei. De exemplu, fostul corespondent Bloomberg, Javier Blas, crede că Kremlinul nu este direct legat de lovitura de stat, chiar dacă mașina sa de propagandă cu siguranță a alimentat sentimente anti-franceze și anti-americane în întreaga regiune Sahel.
Analistul politic Filatova își exprimă și ea opinia cu privire la această problemă: „Ei au fost într-adevăr în mare parte în spatele loviturilor de stat din Mali, Burkina Faso, dar situația din Niger este puțin diferită. Aici, probabil că au jucat un rol în principal motive personale. Din câte înțeleg, fostul președinte Mohamed Bazoum intenționa să efectueze reforme militare, în urma cărora șeful său de gardă, generalul Abdurahman Tchiani, trebuia să fie eliberat din funcție”.
Un punct de vedere similar a fost exprimat și de Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken: „Cred că ceea ce s-a întâmplat, și ceea ce continuă să se întâmple în Niger nu a fost instigat de Rusia sau de Wagner, dar… ei au încercat să profite de acest lucru. În fiecare loc în care a mers acest grup Wagner au urmat moarte, distrugere și exploatare”.
2022: Burkina Faso
În 2022, Burkina Faso a cunoscut două lovituri de stat militare.
Prima a avut loc în ianuarie, când armata l-a înlăturat pe președinte, invocând eșecul său de a aborda amenințările militante. Colonelul Paul-Henri Damiba a preluat conducerea în timp ce pe străzi apăreau steaguri rusești. Cu toate acestea, nemulțumirea a reapărut în septembrie, ducând la o altă lovitură de stat.
De data aceasta, nemulțumirea a fost îndreptată împotriva președintelui interimar pentru incapacitatea sa de a combate grupurile jihadiste.
Ibrahim Traoré, un fost comandant al forțelor speciale Cobra, susținut de Grupul Wagner, a ieșit în evidență ca noul lider. Sub conducerea lui Traoré, Nordgold, o companie deținută de miliardarul rus Alexei Mordașov, a obținut drepturi pentru exploatarea aurului în Burkina Faso. În plus, forțele militare franceze s-au retras în timp ce instructorii militari ruși au fost desfășurați.
2021: Guinea
Lovitura de stat din Guinea a urmat protestelor împotriva reformei constituționale. Alpha Condé, primul președinte ales democratic al țării, care se afla la putere din 2010, a căutat un al treilea mandat prin modificarea constituției și închiderea membrilor opoziției. Colonelul Mamadi Doumbouia, fost membru al Legiunii Străine Franceze, a condus lovitura de stat din septembrie 2021, înlăturându-l pe Condé.
Cu toate că, oficial, Moscova a condamnat lovitură de stat, delegațiile ruse s-au angajat în discuții cu noile autorități guineene la scurt timp după lovitura de stat, conform The Africa Report. Confruntându-se cu critici din partea Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO) și cu suspendarea ajutorului militar din partea Statelor Unite, junta a fost de acord să transfere puterea către un guvern civil în termen de doi ani.
2021: Mali
În august 2020, Mali a fost martorul unor proteste anti-guvernamentale răspândite, care au dus la o lovitură de stat militară. După lovitura de stat, junta a promis să transfere puterea către un guvern provizoriu civil. Cu toate acestea, tranziția nu s-a materializat așa cum era de așteptat. Până în mai 2021, Assimi Goita, pe atunci vicepreședintele țării, alături de forțele militare, l-au răsturnat pe liderul malian Bah Ndaw. Transferul de putere către oficialii civili a fost amânat pentru încă câțiva ani. În decembrie 2021, guvernul francez a anunțat sosirea „wagneriștilor” în țară.
Junta a pretins că cetățenii ruși servesc doar drept consilieri militari, în timp ce Rusia a negat orice asociere cu grupul. Mercenarii PMC Wagner au fost acuzați de omoruri extrajudiciare, încălcări ale drepturilor omului și jafuri. Prezența acestor „consilieri” a tensionat relațiile Mali cu Franța, Uniunea Europeană și Canada. În consecință, Parisul și-a retras complet trupele, Germania a suspendat misiunea în țară, în timp ce junta maliană a cerut retragerea trupelor de menținere a păcii ale ONU.
2021: Sudan
În aprilie 2023, Sudanul a fost martorul unui conflict armat între președintele de facto, comandantul armatei Abdel Fattah al-Burhan, și șeful Forțelor de Sprijin Rapid (RSF) ale țării, Mohamed Hamdan Dagalo (sau Hemetti), deoarece cei doi generali nu au reușit să cadă de acord cu privire la modul de integrare a RSF în armata regulată. Acest conflict a apărut în ciuda faptului că, în 2021, Hemetti și al-Burhan au orchestrat împreună o lovitură de stat, angajându-se să transfere puterea către un guvern civil după preluarea puterii. Hemetti a condamnat lovitura de stat din 2021, iar junta încă nu a renunțat la controlul deținut în Khartoum.
Wagner a jucat un rol în tulburările care au dus la lovitura de stat din 2021. În 2019, în mijlocul protestelor, al-Burhan și Dagalo s-au întors împotriva fostului lor aliat, președintele de atunci Omar al-Bashir. Statele Unite au susținut că „wagneriții” au fost angajați pentru a-l ajuta să rămână la putere. Al-Bashir a vizitat Moscova în 2017, cerând protecția lui Putin împotriva presupușilor săi adversari americani și promițând să devină cheia Rusiei în Africa, în schimb. Au existat chiar discuții despre posibilitatea înființării unei baze militare rusești în Sudan. Rusia a obținut și dreptul de a exploata aurul prin intermediul companiei M Invest, pe care Trezoreria SUA a numit-o o fațadă a PMC Wagner.
Interesant, poziția „wagneriților” în țară pare să nu fi fost afectată nici de loviturile de stat anterioare, nici de luptele dintre liderii juntei din 2023. În acest sens, fostul șef al PMC Wagner, Evgheni Prigojin, nu l-a susținut public pe niciunul dintre generali, propunând în schimb medierea între părțile aflate în conflict. Cu toate acestea, CNN a relatat că PMC Wagner totuși le-a furnizat luptătorilor lui Hemetti rachete sol-aer. Între timp, ambele tabere implicate în conflict au negat orice legătură cu „wagneriții”, în timp ce se acuzau reciproc de astfel de legături. Prigojin de asemenea a negat orice legătură cu RSF. Cu toate acestea, sursele BBC l-au descris pe Hemetti ca fiind un agent al PMC Wagner, afirmând că acesta le-a oferit serviciile „wagneriților” șefilor de state africane. În plus, luptătorii RSF ai lui Hemetti s-au antrenat și au luptat alături de „wagneriți” în Libia.
Analistul politic Filatova vorbește și ea despre sprijinul acordat de „wagneriți” RSF-ului:
„În Sudan, ‘wagneriți’ s-au poziționat foarte bine pentru a profita de depozitele de aur aflate în zona controlată de Forțele de Sprijin Rapid”.
2021: Ciad
Ciadul este o altă țară care a fost martora unei lovituri de stat militare în 2021. În aprilie, rebelii staționați în Libia au trecut de punctele de control și au avansat în țară în ziua alegerilor prezidențiale. Doar câteva zile mai târziu, președintele Idriss Déby, care câștigase al șaselea mandat consecutiv în funcție, a fost ucis în conflictul care a urmat. În timp ce constituția prevedea ca președintele parlamentului să preia președinția, armata a dizolvat parlamentul, a suspendat constituția și l-a instalat pe generalul Mahamat Idriss Déby, fiul fostului președinte, în calitate de președinte interimar.
Transferul neconstituțional al puterii a condus la tulburări în capitală, dar acestea au fost rapid reprimate de armată. Relatările The Times indică faptul că rebelii au primit instruire de la Grupul Wagner. În plus, surse The New York Times și The Wall Street Journal au evidențiat legăturile rebelilor cu Grupul Wagner. Potrivit acestor surse, în 2023 serviciile de informații americane l-au alertat pe președintele interimar cu privire la o lovitură de stat rebelă, planificată, în care era implicat Grupul Wagner. >>
