Serghei Lavrov: Rusia vrea relaţii ”respectuoase” cu SUA

Moscova vrea relaţii ”respectuoase” cu Washingtonul, declară duminică ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care subliniază că pentru Rusia este important să obţină garanţii concrete ale securităţii ruse, relatează AFP, citată de News.ro.

Rusia şi Occidentul se sfâşie de săptămâni de zile pe tema Ucrainei, iar Moscova este acuzată de faptul că a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană, în vederea unei invazii.

Rusia dezminte însă orice plan în acest sens şi cere oprirea extinderii NATO la frontierele ruse şi un refuz al unei aderări a Ucrainei.

”Noi vrem bune relaţii, echitabile, de respect reciproc şi egale cu Statele Unite, la fel ca şi cu orice altă ţară din lume”, declară Serghei Lavrov într-un interviu acordat televiziunii ruse.

El subliniază totodată că Rusia ”nu vrea să rămână într-o poziţie în care securitatea (sa) este încălcată cu regularitate”.

”De fiecare dată se dovedeşte că linia (statelor NATO) trebuie să se deplaseze şi mai mult către est. Acum ea s-a apropiat deja de Ucraina”, denunţă el.

Şeful diplomaţiei ruse avertizează că o aderare a Ucrainei la NATO ar putea aduce o atingere gravă relaţiilor Occidentului cu Rusia.

Moscova va continua, astfel să caute ”nu doar să obţină asigurări, angajamente politice pe hârtie, ci şi garanţii constrângătoare juridic” care să ţină cont de ”interesele legitime” ale Rusiei.

El anunţă Moscova urmează să trimit în curând atât NATO, cât şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ”o cerere ofcială care să le îndemne să precizeze cum intenţonează să pună în aplicare angajamentul de a nu-şi consolida securitatea în detrimentul securităţii altora”.

Şeful Consiliului rus de Securitate Nikolai Patruşev dă asigurări tot duminică, la rândul său, că Moscova nu ameninţă Ucraina.

”Noi nu vrem războiul. Şi nu avem nevoie deloc de el. Iar cei care îl impun, şi anume occidentalii, îşi urmează propriile planuri egoiste”, declară el, citat de agenţiile ruse de presă.

În pofida dezminţirilor Rusiei, Ucraina a îndemnat sâmbătă Occidentul să rămână ”ferm” faţă de Moscova.

Mai multe state membre NATO, inclusiv Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa, au anunţat că trimit trupe suplomentare în Europa de Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here