Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

Sursa: Facebook

Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337), relatează Agerpres.ro.

‘Așa a voit Dumnezeu să unească în păstorie pe doi mari luminați ai cerului: Împăratul Constantin cel Mare, eliberatorul Bisericii creștine, și Sfântul Nicolae, cununa Bisericii creștine’. (sursa: ‘Viața Sfântului Nicolae’, Olga Greceanu)

S-a născut într-un oraș din Asia Mică, Patara. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona, o pereche binecuvântată care ‘născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, ce se tâlcuiește ‘biruitor de popor’; și cu adevărat s-a arătat biruitor al răutății, așa binevoind Dumnezeu spre folosul de obște al lumii’. (‘Viețile Sfinților’)

Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai creștinismului, Sfântul Nicolae este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunătății sufletului, fiind numit ‘chip al blândeților’, mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia. (sursa: https://ziarullumina.ro/, ‘Sfântul Nicolae – simbol al blândeții și bunătății’ – articol de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României – 6 Decembrie 2013)

Născut în anul 270, a trăit mai întâi perioada de persecuții a Bisericii, în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximiliam (286-305).

Sfântul Nicolae a rămas orfan de mic și a fost crescut și educat de un unchi al său, care purta tot numele Nicolae și era episcop în cetatea Patara, din Asia Mică. Dobândind multă înțelepciune și râvnă pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetății Mira din Lichia, unde a propovăduit cu îndrăzneală dreapta credință, fapt pentru care a fost persecutat și întemnițat.

Edictul de libertate religioasă din anul 313 al Sfântului Împărat Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniță, de unde a fost eliberat.

Este așadar unul din marii sfinți ai Bisericii creștine care s-a bucurat de rolul protector al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, într-o perioadă în care lumea era divizată încă între păgânism și creștinism.

Mai târziu, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae s-a aflat între cei 318 Sfinți Părinți convocați de Împăratul Constantin cel Mare la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a apărat învățătura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, în fața rătăcirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi și îndreptător sau apărător al credinței.

El a știut să arate dragoste față de Dumnezeu, apărând cu sfințenie învățătura ortodoxă și arătând dragoste față de aproapele, miluind o mulțime de oameni, ca de pildă pe tatăl care avea trei fete sărace, pe corăbierii aflați în tumultul mării învolburate și pe locuitorii Mirelor Lichiei, cărora le-a fost nu numai păstor sufletesc, ci și sprijinitor în vreme de foamete, prin chemarea miraculoasă a corabiei încărcate cu grâne – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunătăților celor făgăduite.

Prin pilda vieții și a faptelor sale de milostenie, Sfântul Nicolae a inspirat o cultură a bunătății și dărniciei în toate popoarele creștine, mai ales acolo unde este cinstit cu multă evlavie, prețuit și iubit, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cultura aceasta a bunătății și dărniciei s-a dezvoltat mai întâi fără programe sociale, și anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viața lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credincioșilor și chiar conducătorilor de popoare, pe care i-a sfătuit să fie buni și milostivi cu cei săraci, singuri și neajutorați.

Patriarhul Daniel: Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae ne aduce în suflet bucurie și lumină

Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, însoțitorul nostru pe drumul Postului Crăciunului, ne aduce în suflet bucurie și lumină, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

”În aceste zile binecuvântate de post și așteptare, când Biserica noastră se pregătește să-L întâmpine pe Pruncul Iisus în ieslea din Betleem, pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae ne aduce în suflet bucurie și lumină. Cunoscut în rândul celor mici drept Moș Nicolae, cel care aduce daruri și zâmbete, Sfântul Nicolae este, în chip tainic, însoțitorul nostru pe drumul Postului Crăciunului, povățuitor către peștera în care va răsări Soarele dreptății, Iisus Hristos”, a afirmat Patriarhul, vineri, la spectacolul cultural-artistic ”Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române.

Patriarhul a arătat că Sfântul Nicolae este socotit, dintru începuturi, ocrotitor al copiilor și al celor neajutorați, precum și pildă de mărturisire a credinței pentru ierarhi, preoți și credincioși din toate vremurile, iar viața sfântului este o lecție concretă despre smerenie și dărnicie sau generozitate.

”Troparul său îi zugrăvește chipul prin cuvinte pline de frumusețe duhovnicească: ‘îndreptător al credinței’, ‘chip al blândeților’ și ‘învățător al înfrânării’. Iată, așadar, trei virtuți esențiale pe care sfântul le-a cultivat și le-a trăit cu toată ființa sa și pe care ni le transmite, astăzi, drept moștenire: dreapta credință, blândețea inimii și viața curată. Viața Sfântului Nicolae este o lecție concretă despre smerenie și dărnicie sau generozitate. Socotindu-se doar un simplu administrator al bunurilor pământești – bunuri care trebuie oferite și celor săraci sau neajutorați -, Sfântul a dovedit că darurile primite de la Dumnezeu se înmulțesc atunci când sunt împărțite cu semenii noștri și că, uneori, ajungem săraci și pentru că nu știm să dăruim și altora ceea ce am primit”, a explicat Patriarhul.

Sfântul Nicolae nu a păstrat pentru sine bogățiile lumii acesteia, ci le-a transformat în punți de iubire către cei aflați în nevoi, de aceea, el rămâne, pentru copiii de toate vârstele, un model al bunătății care nu așteaptă răsplată, al generozității care nu caută laudă.

”Ne amintim, în chip deosebit, de ajutorul tainic oferit celor trei fete, al căror tată, copleșit de sărăcia aspră și ajuns la capătul puterilor, voia să le împingă spre desfrânare pentru bani. Aici, Sfântul Nicolae, alegând calea smereniei și a discreției îngerești, a aruncat pungi cu galbeni pe fereastra casei lor, în ceasul nopții, salvându-le nu doar cinstea și viitorul pământesc, ci și demnitatea sufletului, pe care nicio bogăție materială nu o poate cumpăra. (…) Tradiția Bisericii pomenește, în aceeași măsură, de cei trei ostași nevinovați, prinși în mrejele unei condamnări nedrepte la moarte de către un judecător orbit de putere și corupție, ostași care au fost scăpați de la moarte prin intervenția sa. Același curaj providențial a ieșit la iveală și la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), unde Sfântul Nicolae a apărat dreapta credință împotriva ereticului Arie, care nega dumnezeirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, a evidențiat înaltul ierarh.

PF Daniel a subliniat că pilda Sfântului Nicolae ne cheamă să cultivăm în sufletele noastre credința ortodoxă și valorile bunătății, dărniciei, curajului și smereniei vieții creștine.

”Sfântul Nicolae ne învață că a fi bun înseamnă, mai presus de toate, a deveni bun în chip statornic, a face din bunătate un mod de a fi, o stare lăuntrică permanentă, iar nu doar gesturi singulare de generozitate. Ne reamintește, de asemenea, că dărnicia adevărată implică a dărui cu bucurie și din puținul pe care îl avem, încredințați fiind că mâna care dăruiește se umple mereu de binecuvântări, depășind astfel simpla oferire din prisosul nostru. Tot astfel, sfințenia vieții creștine se manifestă, mai ales, prin smerenie și iubire milostivă”, a spus Patriarhul.

În acest sens, a spus Patriarhul, darurile minunate pe care Sfântul Nicolae le-a făcut celor din vremea sa, și continuă să le ofere copiilor, de diferite vârste, din toate timpurile și din toate locurile, trebuie să depășească simpla bucurie materială pe care o aduc, călăuzindu-ne mintea și inima spre persoana sfântului și, prin el, spre Hristos Însuși.

”Într-o lume în care se cultivă egoismul și individualismul, goana după profit și îmbuibarea cu cele trecătoare, Sfântul Nicolae – al cărui nume înseamnă ‘popor biruitor prin virtuți’ – ne îndeamnă să fim popor mărturisitor, popor postitor, popor dăruitor. Suntem chemați să nu ținem darurile pentru noi, ci să le înmulțim prin dăruirea lor către copiii săraci, către bătrânii singuri, către cei bolnavi și întristați, către toți cei care au nevoie de un cuvânt bun, de o faptă de milostenie sau de un semn de speranță. Să ne rugăm, așadar, ca Sfântul Nicolae să sădească în inimile tuturor copiilor semințele bunătății, ale credinței și ale frumuseții sufletești. Să-i ajute să crească în înțelepciune și har, să devină, la rândul lor, oameni ai dăruirii și ai mărturisirii lui Hristos în lume”, a îndemnat Patriarhul.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscop al Mirelor Lichiei, este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 decembrie.

Povestea Sfântului Nicolae, care umple ghetuţele copiilor cu daruri