Speranța pe care Franklin Roosevelt o avea pentru Națiunile Unite nu a fost niciodată realizată pe deplin. Națiunile au interesele lor și nu sunt pe cale să-și predea suveranitatea unei entități fără puterea de a le forța. Deciziile Națiunilor Unite – și în special ale Adunării Generale, cu aproape 200 de membri – nu sunt ceva care să atragă atenția noastră. Săptămâna trecută a fost o excepție, scrie George Friedman într-o analiză Geopolitical Futures.
<< Miercuri, Adunarea Generală a votat dacă să condamne decizia Rusiei de a anexa părți ale Ucrainei. Ucraina este membră a Națiunilor Unite și, în mod ciudat, una dintre cele mai vechi. Când s-a format Națiunile Unite, Josef Stalin a insistat că Uniunea Sovietică are mai mult de un vot. Raționamentul său a fost că Uniunea Sovietică nu era ea însăși o națiune, ci o confederație de state independente. Roosevelt și Churchill s-au sufocat și Churchill era pregătit să se retragă, dar ONU era visul lui Roosevelt și avea nevoie de participarea lui Stalin pentru a decola, așa că a fost de acord. Astfel, Ucraina a devenit membru fondator al Națiunilor Unite. Și, deși ONU nu a fost niciodată la înălțimea aspirațiilor lui Roosevelt, a avut o anumită utilizare ca măsurătoare a opiniei globale și a puterii relative.
Rezultatele votului din această săptămână au fost un seismograf fascinant al opiniei mondiale. Puțin peste 140 de națiuni au votat pentru rezoluție, ceea ce înseamnă că au votat împotriva Rusiei. Treizeci și cinci s-au abținut, iar cinci, inclusiv Rusia, s-au alăturat Rusiei. Celelalte patru au fost Belarus, Nicaragua, Coreea de Nord și Siria. Având în vedere că Rusia este membră a Consiliului de Securitate și, în mod normal, este clasată alături de Statele Unite și China ca o putere semnificativă la nivel global, acesta este un rezultat uluitor, mai ales pentru indiferența aproape universală pe care membrii au manifestat-o față de posibilele represalii ale Rusiei. Rusia făcea cândva să tremure lumea. Acum, doar patru națiuni stau „umăr la umăr” cu ea, după cum s-ar exprima vechea propagandă comunistă.
Și mai semnificative au fost cele 35 de națiuni care s-au abținut, nici condamnând, nici susținând Rusia și, de fapt, nedorind să-și murdărească mâinile. Cea mai fascinantă abținere a fost cea a Chinei. După ce în urmă cu doar un an au intrat într-o alianță care trebuia să dureze pentru totdeauna, chinezii au anunțat efectiv că nu vor să facă nimic cu Rusia, cel puțin în această problemă și în acest moment. Abținerea Beijingului nu a fost motivată de preocuparea pentru viitorul Ucrainei. A fost uimit de puterile care au contribuit la apărarea Ucrainei și, de asemenea, de impactul puterii economice a SUA. Chinezii nu doresc ca lumea, și în special Statele Unite, să vadă China ca sprijinind Rusia sau că ar putea veni în ajutorul Rusiei în această problemă. Dacă Rusia ar fi avut succes în atacul său asupra Ucrainei, China ar fi acționat probabil diferit. Dar Rusia acuză constant că SUA este adevăratul său dușman, iar China învață să nu subestimeze puterea SUA.
Văd acest vot ca fiind semnificativ, deoarece ne dă un sentiment al declinului Rusiei, nu doar în tema Ucraina, ci și ca putere cu interese globale care poate pedepsi națiunile care nu-i onorează dorințele. Performanța slabă a armatei ruse face parte din asta, dar lipsa mai largă de putere economică și politică a Moscovei este mai semnificativă prin faptul că semnalează o schimbare masivă a ordinii mondiale. Frica de Rusia, centrală pentru această ordine din 1945, pare să fi dispărut. Nici măcar viziunea Chinei despre puterea sporită printr-o alianță cu Rusia nu părea să afecteze țări precum Muntenegru, o națiune cu legături neoficiale anterioare cu oligarhii ruși.
Unii vor spune că acesta a fost un caz unic, că consumarea unei părți a Ucrainei este o problemă unică și că alte voturi vor merge altfel. Dar acest lucru ratează esența. Doar patru țări – și chiar și unele idiosincratice – au crezut că interesul lor național depinde de o relație bună cu Rusia. Acest fapt face ca acest vot să fie demn de gândit. >>
