Țara nu este atât de izolată pe cât speră criticii săi, dar îi înstrăinează pe unii dintre prietenii adevărați, notează The Economist.
„Ați urmărit aseară Concursul Eurovision?”, întreabă frizerul, cu briciul în mână,undeva pe o străduță lăturalnică din Ierusalim. Recunoscând că, în mod inexplicabil, ratase emisiunea, subsemnatul știa totuși de ce-i fusese pusă întrebarea. După ce Israelul a ajuns în finală, politica protestului a intrat în ediția de anul acesta a Eurovisionului — un concurs îndrăgit de fani pentru melodiile teribile, versurile siropoase și costumele de prost-gust. Invocând ocupația militară fermă a Israelului în Gaza, cinci țări europene au boicotat competiția. Un amestec de huiduieli și aplauze a însoțit locul al doilea obținut de Israel.
Izolarea Israelului nu este o chestiune frivolă. Din ce în ce mai des, oamenii de știință israelieni raportează refuzuri inexplicabile atunci când granturile internaționale de cercetare ajung la reînnoire. Părinții își fac griji că tinerii ar putea fi ostracizați dacă se înscriu la universități străine, mai ales după finalizarea serviciului militar în cadrul Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF).
Totuși, boicoturile nu intimidează Israelul. Cinci zile de interviuri cu ofițeri militari activi și în retragere, oficiali guvernamentali și politicieni aleși dezvăluie o țară care încă se vede ca fiind într-o luptă pentru supraviețuire într-un vecinătate periculoasă. O astfel de națiune poate suporta singurătatea. Cu un orgoliu obosit de lume, un oficial citează un verset biblic, numindu-i pe evrei „un popor care locuiește singur; care nu este socotit între neamuri”. Mai mult, Israel nu este atât de izolat pe cât speră criticii și dușmanii săi.
Imaginea Israelului a fost puternic afectată de războiul din Gaza, în care au murit peste 70.000 de palestinieni, în majoritate civili, femei și copii. În Israel, criticile globale sunt considerate nedrepte și ca ignorând dreptul la autoapărare al țării, după atacul-surpriză al teroriștilor Hamas din 7 octombrie 2023, în care au fost uciși 1.200 de oameni, majoritatea civili. Conduși de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, mulți israelieni îi acuză pe critici de antisemitism.
Susținătorii Israelului spun că țara poate ignora atacurile de rea-credință deoarece relațiile cu America au atins noi culmi sub președintele Donald Trump. Se vorbește despre o cooperare militară fără precedent, cu ofițeri americani și israelieni lucrând „umăr la umăr” în centrele de comandă din Israel. Unii prezic că țara va deveni o „fortăreață” pentru trupele și echipamentele americane din Orientul Mijlociu, mult după războiul cu Iranul. După cum a auzit subsemnatul, oficialii americani numesc colaborarea cu Israelul un model de cooperare cu parteneri precum Japonia într-un posibil conflict cu China privind Taiwanul.
Avocații Israelului formulează și o afirmație mai dură. Multe guverne au condamnat Israelul pentru utilizarea violenței disproporționate în Gaza și pentru tolerarea atacurilor violente ale coloniștilor evrei din Cisiordania. În acest an, mai multe state au deplâns ceea ce numesc lovituri aeriene israeliene nediscriminatorii în Liban, îndreptate împotriva Hezbollah, miliția șiită susținută de Iran. Liderii străini au criticat Statele Unite și Israelul pentru declanșarea unui război prost calculat împotriva Iranului. Însă unele guverne care critică public — în special din Europa și Golf — au o poziție diferită în privat, se spune. Ele admiră fermitatea Israelului și îi cer să le împărtășească informațiile de intelligence și să le cumpere echipamentele de apărare.
Cel mai apropiat partener arab al Israelului, Emiratele Arabe Unite (EAU), a „trecut Rubiconul” și a luat o decizie ireversibilă de aliniere cu Israelul, ale cărui sisteme de apărare aeriană protejează acum EAU de atacurile Iranului. Iordania este considerată un partener apropiat, la fel ca India, al cărei prim-ministru, Narendra Modi, și-a făcut publice legăturile strânse cu Israelul, când a vizitat țara, în 2017.
În ciuda criticilor la adresa lui Benjamin Netanyahu, Europa rămâne cel mai mare partener comercial al Israelului. Condusă de Germania, există fluxuri uriașe de schimburi bilaterale de sisteme de apărare aeriană, submarine și altele de acest tip. Grecia și Italia visează să fie conectate la conducte energetice care trec prin Țara Sfântă. Așadar, Israelul nu este complet singur. Totuși, interesele comune nu sunt același lucru cu încrederea sau admirația. Ca urmare, unii oficiali israelieni de rang înalt spun că țara lor este periculos de singură.
Mulți israelieni obișnuiți îl venerează pe Donald Trump ca pe un prieten ferm al țării lor. Membrii establishmentului de securitate sunt mai puțin încrezători, exprimând temeri că Israelul l-a impresionat pe Trump cu planuri de a-l elimina pe liderul suprem al Iranului și pe principalii săi colaboratori dintr-o singură lovitură. Acest lucru l-ar fi făcut pe Trump să se aștepte la o schimbare rapidă de regim. În schimb, Iranul rămâne sfidător. Pe 18 mai, Trump a oprit lovituri planificate după apeluri din partea liderilor arabi. Orgoliul nu îi va permite lui Trump să admită că a fost atras într-un război imposibil de câștigat, spune o sursă. Dar oficialii de rang înalt se tem că mulți democrați și republicani aleși vor da vina pe Israel pentru că a târât America într-un dezastru. Ei știu că America este mai preocupată decât Israelul de deschiderea Strâmtorii Ormuz. Se tem de un Trump imprevizibil care ar putea încheia un acord ce nu reușește să oprească programul nuclear al Iranului, prioritatea Israelului. Israelul avea odinioară sprijin bipartizan în America. Acum, mulți democrați sunt puternic critici, iar tinerii republicani devin tot mai ostili.
Securitatea este o iluzie dacă oamenii nu au speranță
În Israel, unii susțin că relațiile externe se vor reseta dacă alegerile din această toamnă vor pune capăt lungii domnii a lui Netanyahu. Alții văd nevoia unor schimbări mai profunde. Ami Ayalon, fost membru într-un comando naval și fost șef al marinei israeliene, director al Shin Bet și ministru din partea Partidului Laburist. Liderii, spune el, nu pot ignora în siguranță opinia publică. Președintele Egiptului și regele Iordaniei pot dori să păstreze legăturile cu Israelul. Dar dacă Israelul nu le poate oferi palestinienilor un stat propriu, „nu vom putea menține pacea cu Egiptul și Iordania”.
Fostul militar compară terorismul cu apa care urcă dintr-un izvor, mai degrabă decât cu o țintă care poate fi bombardată. Orice copil de 12 sau 14 ani care își vede tatăl ucis poate „lua un cuțit și să fie pregătit să moară”. Majoritatea comunității internaționale „crede într-un Israel alături de un stat palestinian”, spune el. „Nu ne urăsc, dar o vor face dacă nu ne schimbăm politica”.
Israelul, o țară asediată și divizată, nu este aproape de a le acorda statalitatea palestinienilor. De partea palestiniană, nu există un partener de negociere, cu viziune și autoritate. Până când lumea nu va vedea motive de speranță, Israelul va fi un loc tot mai singuratic.
