Ştefan Hruşcă, turneu de colinde în decembrie

Sursa: X

Ştefan Hruşcă va susţine în decembrie câte două concerte de colinde la Timişoara şi Iaşi, transmite Agerpres.ro.

„Românii îşi iubesc şi cinstesc tradiţiile, fapt dovedit de interesul mare şi dragostea pentru colindele şi cântecele de iarnă interpretate inconfundabil de Ştefan Hruşcă; cantautorul, ce îi colindă an de an pe români, va susţine câte 2 spectacole pe seară, la Timişoara şi Iaşi, unde biletele pentru primul spectacol s-au epuizat în doar câteva zile. În plus, ruta turneului a fost îmbogăţită cu noi date şi oraşe, astfel că spectatorii din Satu Mare, Zalău, Focşani şi Suceava se vor bucura şi ei de magia colindelor”, anunţă, luni, organizatorii.

Din programul concertului nu vor lipsi „Linu-i lin”, „Florile dalbe”, „Afară ninge liniştit”, dar şi emoţionanta „Rugă pentru părinţi”, piesă emblematică pentru creaţia artistului, prin care Ştefan Hruşcă evocă nostalgic începuturile carierei sale în muzică folk, alături de Cenaclul Flacăra, arată sursa citată.

Astfel, pe 11 decembrie artistul se va afla la Timişoara, pe 12 decembrie la Satu Mare, pe 13 decembrie la Baia Mare, pe 14 decembrie la Zalău, 17 decembrie la Focşani, 18 decembrie la Bucureşti, 19 decembrie la Braşov, 20 decembrie – Iaşi, 21 decembrie – Suceava şi 22 decembrie – Cluj-Napoca.

„Colindele sale au devenit o parte esenţială a sărbătorilor pentru mulţi români, aducând în sufletele noastre acea căldură şi armonie care caracterizează Crăciunul. Cu fiecare notă şi cu fiecare vers, Hruşcă ne aduce aminte de frumuseţea tradiţiilor noastre şi de importanţa valorilor familiale. Prin munca sa titanică de culegere şi şlefuire a acestor comori spirituale până la perfecţiunea pe care o cunoaştem azi, el a devenit şi rămâne adevăratul artist colindător al inimilor noastre pe timpul sfintelor sărbători de iarnă”, precizează organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here