Statele Unite vor riposta în cazul în care Rusia ori altă ţară vor interveni în scrutinul prezidenţial american, i-a transmis marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, potrivit Mediafax.

Dacă Rusia ori vreun alt actor străin va acţiona în sensul subminării proceselor noastre democratice, vom trece la acţiuni de ripostă”, a declarat Mike Pompeo la conferinţa de presă organizată împreună cu Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a respins acuzaţiile privind interferenţele electorale ruse, catalogându-le drept „lipsite de fundament”.

Mike Pompeo a catalogat relaţiile dintre SUA şi Rusia drept „complicate”, însă a subliniat că Administraţia Donald Trump depune eforturi pentru îmbunătăţirea acestora. Importanţa respectării suveranităţii Ucrainei a fost un subiect „major” în conversaţia cu Serghei Lavrov, a precizat Mike Pompeo, citat de CBS News.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here