SUA ar putea trimite în Ucraina armament greu, inclusiv rachete Patriot

Cei zece diplomaţi americani declaraţi indezirabili de Moscova ca răspuns la expulzarea, săptămâna trecută, a unor diplomaţi ruşi aflaţi la post la Washington, vor trebui să părăsească Rusia înainte de 21 mai, a anunţat miercuri diplomaţia rusă, potrivit AFP.  SUA ar putea trimite în Ucraina armament greu inclusiv sisteme de rachete Patriot.

Un înalt responsabil al ambasadei SUA a fost convocat la Ministerul de Externe rus, unde i s-a înmânat o notă prin care „sunt declaraţi persona non grata zece angajaţi ai ambasadei”, care vor trebui să ”părăsească teritoriul nostru înainte de 21 mai”, indică un comunicat al MAE rus. 

„Această măsură reprezintă un răspuns reciproc la acţiuni ostile din partea americană contra unui anumit număr de angajaţi ai ambasadei Rusiei la Washington şi ai consulatului general al Rusiei la New York”, precizează Moscova, care avertizează că „vor urma alte etape”. 

Departamentul de Stat american a expulzat săptămâna trecută 10 membri ai ambasadei ruse de la Washington, unii dintre ei fiind acuzaţi că sunt membri ai serviciilor de informaţii ruse. 

SUA acuză Moscova de amestec în alegerile prezidenţiale americane din 2020 şi de implicare într-un amplu atac cibernetic asupra programului de securitate SolarWinds, în cursul anului trecut.

Între timp, Comitetul pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului american a aprobat un ajutor pentru refacerea capacităţii de luptă a armatei ucrainene inclusiv pentru instruirea militarilor.

Totodată, Casa Albă analizează posibilitatea trimiterii de sisteme de rachete Patriot în Ucraina pentru descurajarea acţiunilor ostile de la graniţa cu Rusia. 

Proiectul privind ajutorul în valoare de 300 de milioane de dolari a fost votat în unanimitate şi se referă la ajutoare militare pentru Ucraina, inclusiv asistenţă, transmite The National News. 

Comitetul a adoptat Legea privind parteneriatul de securitate din Ucraina, iniţiată de un grup de senatori, inclusiv democratul Bob Menendez şi republicanul Jim Risch. 

Proiectul de lege autorizează o finanţare militară străină de până la 300 de milioane de dolari pe an către Ucraina, din care 150 milioane supuse unor condiţii şi constă în echipamente militare şi 4 milioane de dolari pentru instruirea militarilor. 

„Ucrainenii au dreptul să-şi aleagă propriul viitor, iar acest proiect de lege contribuie la aceasta susţinând reforme militare de tip occidental, echipament militar letal şi neletal pentru a se apăra împotriva Rusiei, şi sprijin diplomatic al Statelor Unite pentru negocieri de pace”, a declarat senatorul Jim Risch, liderul senatorilor republicani din comitet, citat într-un comunicat. 

Democratul Menendez a declarat că a vorbit cu ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba înainte de vot. Cei doi au discutat despre „creşterea masivă a trupelor ruseşti de-a lungul frontierei de est şi agresiunea în Marea Neagră şi Marea Azov”. 

Totodată prin Proiectul de lege se solicită un raport privind sprijinul diplomatic al SUA pentru Ucraina pentru următorii cinci ani, şi un altul de la Departamentul Apărării şi al Departamentului de Stat cu privire la necesităţile forţelor armate ale Ucrainei, precum şi un plan pentru furnizarea de către SUA de asistenţă de securitate pentru Ucraina. 

Din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, SUA au acordat mai mult de 1,5 miliarde de dolari ajutor de securitate. Luna trecută, Pentagonul a anunţat un sprijin în valoare de 125 milioane de dolari pentru Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here