Departamentul de Război al SUA, noua denumire a Departamentului Apărării, a anunțat miercuri că aproximativ 60 de jurnaliști, toți din cadrul unor mass-media de orientare conservatoare, vor avea acces la Pentagon, după ce au acceptat noilor norme pe care această instituție le-a impus presei și care au fost respinse de mass-media mainstream, care le-a considerat o restrângere a libertății de exprimare și prin urmare și-a retras jurnaliștii de la Pentagon, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
Anunțate în septembrie de secretarul apărării Pete Hegseth, noile reguli stabilesc limitări stricte privind accesul fizic al jurnaliștilor în sediul Pentagonului și folosirea surselor, precum și posibile sancțiuni pentru solicitarea fără autorizație prealabilă a unor informații de interes public.
Marile instituții media americane au refuzat să accepte aceste condiții, prin urmare începând de miercurea trecută, când a expirat termenul pentru semnarea unui angajament de respectare a noilor reguli, au rămas fără acreditări la Pentagon. Printre aceste mass-media se numără New York Times, Washington Post, Politico, agențiile Reuters și Associated Press, posturi de televiziune precum ABC News, CBS News, CNN, NBC News și chiar postul conservator Fox News, unde Hegseth a fost comentator înainte ca Trump să-l numească la conducerea Pentagonului.
Între timp, alte mass-media au acceptat noile reguli ale Pentagonului, printre acestea numărându-se publicația Frontlines, o filială a organizației Turning Point, fondată de activistul conservator Charlie Kirk, asasinat luna trecută într-un campus universitar de un tânăr radicalizat împotriva republicanilor președintelui Donald Trump, și alte instituții online care susțin deschis administrația acestuia din urmă, precum The Gateway Pundit sau The National Pulse, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Război, Sean Parnell. Acesta a menționat că peste 60 de ‘jurnaliști independenți dintr-un spectru larg’ au semnat documentul cu noile reguli.
Timp de peste 50 de ani, jurnaliștii acreditați la Pentagon, mulți dintre ei având propriile birouri în imensa clădire a acestei instituții, puteau intra în birourile oficialilor de rang înalt pentru a solicita informații despre mișcările trupelor sau utilizarea fondurilor, puteau intervieva responsabili militari pe holuri și solicita actualizări de la purtătorii de cuvânt.
Dar de când Pete Hegseth a preluat funcția de secretar al Apărării în ianuarie, relațiile Pentagonului cu presa s-au schimbat radical, această instituție renunțând la conferințele de presă săptămânale și la informările detaliate asupra operațiunilor militare, cum ar fi de exemplu atacurile recente în Marea Caraibilor asupra unor ambarcațiuni suspectate că transportau narcotice.
Pete Hegseth deja limitase din luna mai zonele de acces ale jurnaliștilor ce nu erau supuse restricțiilor privind protecția informațiilor clasificate. El a ordonat apoi teste poligraf pentru a-i identifica pe cei responsabili de scurgeri de informații și în cele din urmă a anunțat noile reguli intrate în vigoare săptămâna trecută.










