Suedia intenţionează să trimită cererea de aderare la NATO săptămâna viitoare

Guvernul Suediei intenţionează să depună o cerere de aderare la NATO săptămâna viitoare, urmând exemplul vecinului său, Finlanda, de a rescrie politica de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul invaziei ruse în Ucraina, relatează, joi, cotidianul suedez Expressen, citat de Reuters, potrivit News.ro.

Parlamentul Suediei va dezbate luni situaţia de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o şedinţă specială a cabinetului în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a adera sau nu la NATO, a relatat cotidianul Expressen, citând surse anonime.

O cerere va fi trimisă imediat după şedinţă, în cazul în care nu se întâmplă nimic imprevizibil, au declarat surse pentru Expressen.

Partidele suedeze urmează să publice concluziile unei revizuiri a politicii de securitate a Suediei, vineri. Social-democraţii din cadrul Guvernului continuă să dezbată dacă să schimbe sau nu politica şi să susţină o cerere de aderare la alianţa militară. Partidul urmează să ia o decizie duminică.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunţat, joi, că Finlanda trebuie să ”solicite fără întârziere aderarea la NATO”, situaţie care pune presiuni asupra Suediei să urmeze exemplul vecinului său.

Finlanda este cel mai apropiat aliat militar al Suediei şi singurul alt stat nordic care nu este membru al NATO.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here