Summitul NATO de la Vilnius consolidează puternic tendința evidentă din ultimele 17 luni, respectiv cea de restaurare a rolului NATO în Europa și de dezvoltare a unei dimensiuni Indo-Pacifice a alianței. O tendință bidimensională generată de rolul coroborat al deciziei Rusiei de a invada Ucraina și al capacității dovedite de Ucraina în a se apăra și a zădărnici planurile hitleriste ale putinismului. Și totodată, o tendință amplificată de jocurile de putere în plină pronunțare ale Chinei; o țară ale cărei ambiții revizioniste au pierdut, tocmai din cauza războiului ruso-ucrainean, șansa de a mai fi tratate (în special de către europeni) cu indulgența și deficitul de punere în perspectivă care le favorizase ani în șir procesul de dospire.
În esență, bilanțul Summitului NATO de la Vilnius constă în:
- Consfințirea ireversibilei apropieri a Ucrainei de NATO și a NATO de Ucraina (deschiderea calculată, dar totuși e vorba de deschidere, a ușii pentru aderare plus o scurtare a procedurii de primire).
- Elaborarea de garanții de securitate pe termen lung și creșterea ajutorului militar pentru Ucraina, pe termen scurt și mediu.
- Accelerarea procesului de tranziție a echipamentului și infrastructurii militare ucrainene, de la sorgintea sovietică la standardul NATO.
- Extinderea NATO în zona scandinavă (de acum și cu Suedia, iar pe acest fond, o reîncălzire recicproc avantajoasă a relației cu Turcia, desigur reîncălzire catalizată de eșecul politicilor economice ale lui Erdogan și de adâncurile intereselor reale ale Ankarei în ceea privește Ucraina, Rusia, Azerbaidjan, Asia Centrală).
- Planuri de apărare elaborate de NATO, fără precedent de la Războiul Rece, pentru scenariul unui atac rusesc într-un areal larg al Europei – premise foarte promițătoare și un câștig incontestabil pentru țări ca România.
- Dezvoltarea unei dimensiuni globale, nu doar regionale a rolului NATO, prin consolidarea relației cu Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, altfel spus cu patru parteneri-cheie ai SUA din partea de lume marcată azi de afirmarea unei amenințări fără precedent generate de China.
Din perspectivă rusă, această nouă ecuație de securitate, așa cum a fost ea scrisă pe tabla Summitului NATO de la Vilnius, este probabil cel mai negru scenariu și efectul colateral cel mai distrugător al invaziei din Ucraina, căci setează, pe fond, regulile jocului, într-un orizont îndelungat de timp. Și totodată, reprezintă, pentru Kremlin, vestea cea mai proastă, după eșecul umilitor al armatei sale în Harkov și Herson, toamna trecută, impactul strategic fiind însă chiar mai teribil.
De la Vilnius, Moscovei i s-a transmis foarte clar că e riscant din cale afară să continue a miza pe câștiguri oneroase, în Ucraina, deduse din așteptarea (iată, fără temei) că Occidentul va obosi ori se va sătura la un moment dat.
Iar ceea ce s-a întâmplat la Vilnius e suficient să îi reconfirme lui Xi Jinping faptul că „prietenul” Vladimir Putin i-a făcut deservicii uriașe prin invadarea Ucrainei.
Deșteptarea NATO și UE, ca și reafirmarea leadership-ului american nu pot fi decriptate în adevăratul sens trecând cu vederea pasul incendiar făcut de Putin la 24 februarie 2022. Și, odată reactivate de Rusia lui Putin, deșteptarea NATO și UE, ca și reafirmarea leadership-ului american, în mod logic, nu s-ar fi putut manifesta altfel decât cuprinzător și incluziv, deci acoperind și dimensiunea chineză a amenințărilor la adresa securității lumii.
Desigur că deznodământul Summitului NATO de la Vilnius este expus deopotrivă subaprecierii și supraaprecierii. Teoretic, exista riscul să fie mai timid decât a fost, după cum el poate fi criticat și că a fost mai puțin curajos în raport cu potențialul alianței sau cu așteptările maximaliste ale unora dintre membri sau ale Kievului.
Există, de altfel, o suită de aspecte ale deciziilor de la Vilnius, care urmează să prindă contur abia după consumarea summitului propriu-zis. Și la acest capitol rămâne loc deopotrivă de mai puțin și de mai mult.
Esențial, însă, e faptul că reuniunea aliaților, din 11-12 iulie 2023, a setat un orizont capabil să complice dramatic acțiunea rusă și planurile chineze, iar acolo unde unele aspecte par să fi fost stabilite la nivel de promisiuni ce așteaptă să fie și onorate, un element de rău augur, din perspectiva Moscovei și a Beijingului, este acela că în 17 luni de război ruso-ucrainean aliații Kievului au demonstrat totuși că angajamente extrem de sensibile au totuși acoperire în acțiune și totodată că, de cele mai multe ori, angajamentele sensibile și onorarea lor nici măcar nu avuseseră nevoie de prealabile summituri la anvergura celui de la Vilnius.
Așa cum arată el la cald cel puțin, Vilnius iulie 2023 are darul de a face somnul încă și mai agitat, la Moscova, și relaxarea o dimensiune cu și mai puțin temei a comportamentului de zi cu zi, la Beijing.
Și a dovedit o dată în plus faptul că prietenia „fără limite” dintre Rusia și China stă pe un scaun sub care prietenul moscovit plasase, în mod unilateral și foarte egoist, o bombă cu ceas care-i poate iniția pe amândoi în tainele unui zbor nedorit.
