Talibanii afgani interzic accesul femeilor în parcuri

Sursa: Pixabay

Femeile afgane nu vor mai fi lăsate să intre în parcuri, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului taliban pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului, motivând această decizie prin faptul că femeile nu au respectat codul vestimentar islamic astfel cum este el interpretat de regimul taliban, informează Reuters, citată de Agerpres.

Mohammad Akif Muhajir, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor, a făcut aceste comentarii într-un interviu acordat presei locale şi, când a fost întrebat despre restricţii, a făcut trimitere la înregistrarea interviului, relatează Reuters vineri.

„În ultimele 14-15 luni noi am încercat să oferim un mediu în conformitate cu Sharia (legea islamică) şi cultura noastră pentru ca femeile să meargă în parcuri. Din păcate, proprietarii parcurilor nu au cooperat cu noi foarte bine şi de asemenea femeile nu au purtat hijab după cum s-a sugerat. De acum s-a decis ca ele să nu mai poată intra în parcuri”, a spus Mohammad Akif Muhajir.

Aproape toate femeile din Afganistan poartă în public hijab, care le acoperă capul. Însă talibanii susţin că femeile ar trebui să poarte haine lungi şi largi care să le acopere corpul şi de asemenea faţa, cum este burqa.

Unele femei din Kabul şi din alte centre urbane nu-şi acoperă faţa în public, iar altele poartă mască sanitară.

Guvernele occidentale au atenţionat că regimul taliban trebuie să inverseze cursul în ceea ce priveşte drepturile femeilor – inclusiv să redeschidă liceele pentru fete – dacă doreşte să fie recunoscut pe plan internaţional.

Deocamdată nu este clar cât vor dura restricţiile privind interzicerea accesului femeilor în parcuri şi dacă aceste restricţii vor fi extinse peste tot în Afganistan.

Operatorii de parcuri în provincia Herat din vestul Afganistanului şi din provinciile Balkh şi Badkahshan din nord au spus că lor nu li s-a cerut deocamdată să nu lase femeile să intre în parcuri.

Unele femei din aceste provincii au spus pentru Reuters că urmăresc cu atenţie restricţiile de la Kabul şi că sunt îngrijorate că acestea ar putea fi aplicate şi în alte provincii.

„Aici ei (talibanii) nu au restricţionat încă accesul femeilor şi fetelor (în parcuri), însă nu ştii niciodată când îşi schimbă ei părerea”, a spus o femeie din Badakhshan, cerând să rămână anonimă.

Talibanii susţin că respectă drepturile omului în conformitate cu modul în care interpretează ei legea islamică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here