Tânăr de 15 ani, urmărit penal după ce a desenat două svastici în apropierea sinagogii din Sighişoara

Poliţiştii din Sighişoara au deschis un dosar de urmărire penală pe numele unui tânăr de 15 ani, pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite, fiind bănuit că este autorul celor două svastici desenate pe doi stâlpi aparţinând sinagogii din municipiu, informează Agerpres.

„La data de 24 decembrie a.c., la sediul Poliţiei au fost conduse cinci persoane, pentru clarificarea cu exactitate a situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun. Faţă de un tânăr, în vârstă de 15 ani, din Sighişoara, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor antisemite, conform Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului”, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Simbolurile au fost descoperite desenate în seara zilei de 22 decembrie, iar imediat după sesizare poliţiştii au început cercetările.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Tache Ionescu din localitate, pe doi stâlpi ce aparţin Sinagogii evreieşti sunt desenate două simboluri svastica. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de investigaţii criminale. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările comiterii faptei”, a precizat IPJ Mureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here