Teodosie și femeile

Unul dintre sfaturile Apostolului Pavel, adresate în epistolele către ucenicii săi Tit și Timotei, privind preoția, este ca preotul să nu iște certuri și să fie făcător de pace. Ei bine, numai duhul păcii nu pare a-l promova ÎPS Teodosie, care și-a făcut un brand din năstrușniciile sale provocatoare și din PR-ul de vătaf „rastafari”, tip Radu Mazăre (da, faza cu caleașca).  

Declarația sa despre rolul femeii în viața bisericească te lasă perplex nu neapărat prin serenitatea ei de șuetă „macho”, ci prin faptul că aruncă peste bord, din câteva cuvinte aproape disprețuitoare, nuanțele teologice a două mii de ani de creștinism.

„Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia”, a comentat ÎPS Teodosie.

Teodosie începe cu o precizare legată de preoție, după care virează ilogic spre rugăciune, amestecând temele. „Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune”. Cum poți să susții o asemenea aberație și să nu-ți crape obrazul de rușine? Dar rugăciunile sfintelor mucenițe? Rugăciunile Sfintei Maria Egipteanca? Toate monahiile care se nevoiesc în mănăstiri?

Bine că afirmațiile de „rock star” i-au fost imediat taxate de către ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Mureșului, care precizează, printre altele, că „Sfântul Apostol Pavel spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului.”

Reiau câteva dintre precizările sale:

• „Iar acum voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi!
• Cum să nu rămâi fermecat de aşa curaj, credinţă şi dragoste manifestată pentru Iisus Învăţătorul şi Părintele iubitor? Femeile purtătoare de mir au rămas în istoria lumii ca cele mai curajoase şi devotate fiinţe ca şi mamele noastre, ca şi soţiile devotate chemării speciale şi gospodinele care ţin în mâini şi pe umerele lor destinele omenirii!
• Dacă Eva în Paradis a auzit osânda rostită de Dumnezeu – după căderea în păcat -, tot femeia va auzi cea dintâi vestea cea mare a izbăvirii din morţi, prin Iisus Hristos Cel înviat! Astfel, Femeia este reabilitată pentru totdeauna şi nu ne este îngăduit s-o considerăm obiect de batjocură. Cuvine-se cu adevărat ca bărbaţii să ocrotească Femeia pentru că este egală – de drept divin -, cu Bărbatul!
• Sfântul Apostol Pavel, spulberă pentru totdeauna mentalitatea din bătrâne veacuri, că femeia ar fi inegală bărbatului! Iată textul: «Nu mai este iudeu, nici elen, nici rob, nici liber, nici parte bărbătească sau parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus!» (Galateni 3, 28).”

Nu i-ar strica lui ÎPS Teodosie, de asemenea, în excesu-i de personalitate, să răsfoiască și „Cuvântările duhovnicești” ale Sfântului Sofronie Saharov, marele fenomenolog al Duhului Sfânt. În una dintre cuvântările ținute în 1990 la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, pe care a întemeiat-o în Essex, Sofronie Saharov le preciza monahilor, tocmai pentru a-i îndepărta de capcana trufiei în raportarea lor la călugărițele mănăstirii:

• „Apoi Apostolul Pavel Continuă: «… în Hristos nu este nici parte bărbătească, nici femeiască». În ce sens nu este? În sensul cel mai înalt. În tinderea noastră către Dumnezeu, «genul» este un fenomen nu dintru început: este una din greutățile pe care trebuie să le depășim. Iar atunci vom trăi o viață normală. Totuși, precum ne-a arătat experiența, acest «progres» cei mai mulți nu-l pot cuprinde cu mintea, și chiar dintre cei evlavioși. Tendința lor este de a căuta la ce este mai prejos: ce qui este le plus bas. Desigur, toți suntem în primejdia de-a cădea, dar dacă Dumnezeu ne dă altceva, atunci de ce să ne lepădăm de aceasta? (…) Atunci cum pot cei ce încă gândesc după trup a se ruga Maicii Domnului?”

Aici e „buba” atitudinii lui ÎPS Teodosie și formularea ei aberantă: pare a gândi femeia „după trup” și nu vede în ea „principiul persoanei” (Sofronie Saharov), o reduce la un handicap veterotestamentar. Pentru noi, mirenii, cuvintele lui Teodosie, da, sună a misoginie, dar pentru un preot pot suna mult mai grav, a sminteală.

Nu sunt de formație teolog, ochiul cu care privesc controversa este al unui ortodox practicant, care citește, atât cât îl duce capul, Biblia, scrierile Sfinților Părinți și teologie contemporană. Și, de fapt, nu e nevoie să fii tobă de teologie ca să observi statistica terenului. Nu bărbații sunt cei care umplu MAJORITAR (repet: MAJORITAR) bisericile, ci femeile. Nu bărbații sunt cei care integrează copiii în viața comunității religioase, ducându-i duminică de duminică la Sfânta Împărtășanie, ci femeile. Nu bărbații sunt cei care stau cu genunchii umflați, bătând mătănii la moaștele sfinților din biserici, ci femeile. Nu bărbații se spetesc la organizarea pomenilor, ci femeile. Nu bărbații umblă prin cimitire cu pachete la Paștile Blajinilor și îngrijesc mormintele, ci femeile. Măcar aceste câteva realități inconfundabile – și faptul că în cele mai multe familii femeile țin sus steagul ortodoxiei, ele sunt veriga de evlavie, ele ne învață în copilărie ABC-ul rugăciunii – ar trebui să ne stimuleze măcar reținerea, dacă nu bunul simț, atunci când vrem să dăm cu barda, după standardele unora, în „condiția” lor bisericească.  

În aceeași măsură de nocivă, gratuită și, în definitiv, stupidă este, însă, și reacția unor guru împăiați ai „lumii bune”, precum CTP. Cu un cap limpede drogat cu cel mai puternic drog din natură – dragostea psihotică de sine -, CTP a decretat în legătură cu ÎPS Teodosie: „În spatele acestor veșminte ni se expune un sac cu rahat”. Ce mi-e Becali vs. Vadim în vremurile de glorie, ce mi-e Teodosie vs. CTP.

Pandemia a scos la iveală niște falii din BOR care erau și înainte vizibile, dar nu avuseseră suficiente subiecte de larg impact public (cum ar fi vaccinarea și lockdown-ul) ca să-și cristalizeze disonanțele. În ce mă privește, nu mă grăbesc să trag concluzii legate de tabăra în care joacă Teodosie sau despre strategiile sale exotice spre birjărești, sunt lucruri care mă depășesc, de bucătărie internă a Sinodului. Unii îl acuză de simpatii rusești. De ce? Doar pentru că pozițiile sale publice s-au potrivit în unele cazuri pe agenda Sputnik? O deducție facilă. Biserica Ortodoxă este mai eteroclită decât pare la prima vedere, iar ÎPS Teodosie mai complicat decât lasă să se întrevadă derapajele lui de enfant terrible.

Ce se vede până acum este că, în materie de subiecte explozive, Arhiepiscopia Tomisului a mizat pe cartea instigării, în timp ce Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei (excelent adaptată culturii digitale, frontul de comunicare al BOR), Episcopia Hușilor și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au fost în rolul geniștilor, și au făcut-o printr-o diplomație publică inteligentă, arătând că BOR nu este un organism marginal, ci are forța de-a se adapta, reinventa și reinstala în prim-planul societății. Și nu după legile struțocămilelor New Age.