Ferm angajat în campania de readucere a lui Donald Trump la Casa Albă, așa cum ferm angajat este și în proptirea regimului Putin, acum când se clatină, fiind totodată greu de crezut că va juca altfel în caz că va mai fi la putere atunci când îi va veni sorocul lui Xi Jinping, premierul Ungariei, Viktor Orban, și-a recitat poezia și în interviul pe care i l-a luat recent Tucker Carlson (o vedetă cu glume de repetent la istorie, cum este și cea făcută când s-a aflat la Budapesta: „Transilvania e în siguranță în mâinile românilor… deocamdată”).
Ca și cum nu ar fi fost suficient de explicită suita de acțiuni ale guvernului maghiar și de luări de poziție personale pe aceste direcții, Orban a inserat un „vers” care să nu lase loc vreunui dubiu: „Să îl chemăm înapoi pe Trump! Aceasta este singura cale de ieșire”.
Acuma, chestiunea cu Viktor Orban nu este nicidecum că procedează astfel – după cum ziceam mai sus, era de multă vreme limpede. Mai problematică, în schimb, e pana de idei în care se găsește personajul, iar pe acest fundal precaritatea în plină accentuare a logicii orbaniene devine elementul care se proiectează în cel mai înalt grad.
„Trebuie să facem totul pentru pace”, îi spune Viktor Orban lui Tucker Carlson, ca într-o scenă cotidiană de maximă distopie, derulată undeva între zidurile Kremlinului; o scenă în care Putin îi dictează lui Peskov ce să declare în numele său pentru presă, când e acuzat că a declanșat războiul; sau poate una în care Peskov își consiliază șeful cu privire la ceea ce este oportun de comentat după ce o nouă șarjă de rachete rusești a lovit o cafenea, un bloc sau un spital din Ucraina.
Desigur că este nu doar salutar, ci brutal de imperativ să facem totul pentru pace. Dar ceea ce nu spune Orban atunci când își recită poezia obosită e faptul că pentru asta există doar două căi valide: să facem totul pentru a descuraja agresorul să declanșeze războiul; și să facem totul pentru înfrângerea agresorului, în caz că a apucat să-l declanșeze.
Din păcate, Ungaria „pacifistului” Viktor Orban a fugit de răspundere și într-un caz, și în celălalt.
Și tot din păcate, Ungaria „pacifistului” Orban se joacă oribil de complice cu bogatul orizont de semnificații al termenului „totul”.
De pildă, în discursul lui Viktor Orban, aplicat războiului ruso-ucrainean, „totul” presupune ca Ucraina și Occidentul să accepte fără drept de apel „tot” ceea ce vrea Putin.
Doar că e bine știut faptul că relativismul moral și istoric te poate urmări chiar și când te duci la somn. Ce înseamnă asta?
De pildă, poate însemna că e de așteptat ca Orban să revină isteric asupra definiției lui „totul” în acel scenariu nu mai puțin sumbru în care Putin și Șoigu, doi mari pescari amatori, s-ar plictisi de bălțile splendidei Siberii și s-ar hotărî subit să dea la pește în balta numită Balaton. Iar cum Ungaria este, până la urmă, geografic mică și strategic nu mai puțin prăpădită, cel puțin comparativ cu miza geopolitică numită Ucraina, n-ar fi deloc o surpriză ca Orban să vrea, într-o asemenea situație, să o lase mai moale inclusiv cu dezideratele perverse de tipul: „Să îl chemăm înapoi pe Trump!”. La ce poveste simpluță e Ungaria comparativ cu Ucraina, ar exista riscul ca mercantilul Trump să tranzacționeze țara „pacifistului” Orban chiar și în schimbul unei prezențe a lui Putin la Miss Univers.
„Noi, maghiarii, ne-am clarificat de la bun început poziţia: aceasta este o strategie proastă; iar acum, după un an şi jumătate de război, este clar că aceasta este o strategie proastă” – a mai declarat Viktor Orban, în interviul pe care i I-a luat Tucker Carlson.
Ei bine, au clarificat și nu prea.
Pe de o parte, maghiarii au făcut limpede că nu vor să ajute Ucraina, că nu vor să-și ajute partenerii din NATO-UE, dar că vor, în schimb, să îi ajute pe Putin și pe regimul său criminal, mafiot și revizionist. Însă pe de altă parte, ei înșiși nu au făcut limpede și de ce, ori la schimb cu ce. E drept, chiar și în lipsa unor detalii de substrat, livrate oficial de Budapesta, dezvăluirile presei străine, precum și ale suficient de multor analiști și foști oficiali occidentali au ridicat ceața. Iar în acest context, doi factori se leagă bine: penetrarea Budapestei de către Moscova – politic, economic, intelligence – coroborată cu disperarea lui Viktor Orban și a camarilei sale de a rămâne cât mai mult la putere.
Nu în ultimul rând, în același citat preluat din zisele și spusele lui Orban, apare formularea că „acum, după un an şi jumătate de război, este clar că aceasta este o strategie proastă”.
Cât de precară e logica și cât de odioasă eate minciuna? Ei bine, ambele reies cu vârf și îndesat, căci dimensiunea temporală din această fracție de declarație – „după un an și jumătate” – vorbește de la sine.
Ce înseamnă asta?
Valoarea de adevăr a spuselor lui Orban tinde spre zero, ba chiar dă cu minus, având în vedere că un război proiectat de către agresor să se termine victorios în câteva zile continuă și după mai bine de 18 luni. Ba chiar, pe front, inițiativa strategică aparține părții agresate. În plus, Crimeea ilegal anexată se află, din perspectivă rusă, în cea mai vulnerabilă situație din ultimul aproape un deceniu. Iarăși în plus, pe teritoriul Rusiei a avut loc o rebeliune, iar episodul, chiar dacă eșuat la limită, are potențial de accelerare a luptelor intestine, ca șia unor procese mai complexe, derivate din compoziția complexă a Imperiului Rus contemporan. Toate astea nu existau acum un an și jumătate, iar perspectiva pe termen scurt și mediu aduce la orizont fenomene potențiale inimaginabile acum doar câteva luni.
În interviul cu Tucker Carlson, Viktor Orban s-ar fi putut apropia de adevăr dacă ar fi adăugat doar două cuvinte („pentru Rusia”) după acel: „acum, după un an şi jumătate de război, este clar că aceasta este o strategie proastă”. Nu ar fi fost ca nuca-n perete nici măcar un: „pentru Ungaria”.
Nu a făcut-o! Dar nu neapărat din neștiință, naivitate, ori altele înrudite, ci din ceea ce americanii numesc, iar adulatul Trump e chiar specialist în asta: „wishful thinking”.
Țară mică, premier bombastic – ungurii care i-au mai acordat un mandat lui Viktor Orban ar face bine să repete în gând, până când s-or trezi cumva, fix ceea ce liderul lor iliberal a mai expediat o dată, însă greșind destintarul: „Trăim vremuri foarte periculoase”.
Cele două Românii pe care le-am văzut în exploziile de la Crevedia
