În deceniile în care Mao Zedong a condus China, era lucru obișnuit ca oamenii să se adreseze unii altora cu apelativul „tongzhi”, adică „tovarăș”. La fel ca echivalentul său din limba engleză, cuvântul are un ton egalitar, dar și o tentă de fervoare revoluționară. Însă după moartea lui Mao, în 1976, și după reformele de piață care au urmat, termenul „tongzhi” a început să pară învechit. I-au luat locul apelative mai puțin ideologice, precum „xiansheng” (domnule), „meinu” (femeie frumoasă) și „laoban” (șefule), notează The Economist.
<< Așadar, a stârnit agitație faptul că Cotidianul Poporului, portavocea Partidului Comunist, a publicat luna aceasta un articol de opinie care cerea ca termenul „tongzhi” să revină în vorbirea de zi cu zi. Saluturile moderne pot părea frivole sau false, s-a plâns autorul. Unele sunt chiar „gloanțe glazurate cu zahăr”, a avertizat el, folosind un termen maoist pentru obiceiuri burgheze care corup clasa muncitoare. Mai bine, deci, să revenim la formula de salut folosită „pe vremea când oamenii erau simpli și cinstiți”.
Partidul încearcă adesea să stârnească nostalgia pentru perioada socialismului de vârf, cu scopul de a-și consolida sprijinul. În ultimii ani, guvernele locale au încurajat „turismul roșu” în locuri precum orașul natal al lui Mao, pentru a-i învăța pe oameni despre istoria partidului (fără a menționa, desigur, partea cu vărsările de sânge). Unele firme își trimit angajații la cursuri de teambuilding „roșii”, unde aceștia se costumează în gherile din anii ’30 și mărșăluiesc pe poteci noroioase de munte. În 2015, membrii de partid — deși nu și publicul larg — au fost îndrumați să se adreseze din nou cu „tongzhi”, ca o modalitate de „purificare” a culturii politice.
Totuși, termenul pare puțin probabil să revină în uzul de zi cu zi în afara Partidului. Unul dintre motive este că, începând din anii ’90, „tongzhi” a devenit un termen de argou popular pentru persoanele gay, fiind adoptat deoarece nu suna nici jignitor, nici clinic, spre deosebire de majoritatea alternativelor. Pentru o perioadă, una dintre cele mai mari organizații pentru drepturile LGBT din China, cu sediul în capitală, se numea „Centrul tongzhi din Beijing” (a fost închis în 2023 din cauza presiunii politice).
Însă mulți oameni au criticat ideea dintr-un alt motiv. De la moartea lui Mao, China a devenit mult mai bogată — dar această bogăție nu a fost distribuită în mod echitabil. Coeficientul Gini al țării, un indicator uzual al inegalității veniturilor, a crescut brusc în anii ’90 și, conform estimărilor oficiale, este acum mai mare decât cel al Americii. Inegalitățile au devenit cu atât mai apăsătoare pe fondul stagnării economiei. „Pe cine ar trebui să numești tongzhi?”, a întrebat cineva într-o postare pe Weibo, o platformă de social media. „Pe cineva cu aceleași drepturi, bunuri… muncă și salariu. Cei care câștigă 2.000 de yuani (280 de dolari) pe lună cu greu îi pot numi ‘tovarăși’ pe cei care câștigă 20.000”. Nu prea mai există sentimentul de camaraderie între cei care au și cei care n-au. >>
Lupta cu ceaușismul a devenit la fel de importantă și de urgentă ca lupta cu deficitul
