Turcia ”a pus în gardă” Rusia după tirurile trase lângă un cargou în Marea Neagră

Turcia „a pus în gardă” Rusia după ce duminică au fost trase focuri de avertizare asupra unui cargou al unei companii turceşti care se îndrepta spre portul Ismail din sudul Ucrainei, a anunţat joi preşedinţia turcă, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

„Interlocutorii din Rusia au fost puşi în gardă pentru a evita acest tip de iniţiativă ce ar putea creşte tensiunile în Marea Neagră”, a declarat Ankara, rupând tăcerea asupra unui caz implicând o navă care aparţine, deşi arborează pavilionul Palau, unei companii turceşti.

„Pentru a forţa vasul să se oprească, au fost trase focuri de avertizare cu arme uşoare automate de pe o navă de război rusească”, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării.

Potrivit Moscovei, căpitanul navei sub pavilion Palau, Sukru Okan, nu a reacţionat la un ordin de oprire pentru „o inspecţie privind transportul de mărfuri interzise”.

Un elicopter cu militari ruşi la bord a decolat apoi pentru a inspecta nava, care a fost lăsată să-şi continue drumul spre portul ucrainean, potrivit aceleiaşi surse, citată de AFP.

Guvernul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a păstrat tăcerea cu privire la incident până astăzi, stârnind critici puternice din partea opoziţiei turce.

„Imaginile raidului efectuat de militarii ruşi pe nava turcească Sukru Okan au fost difuzate de Ministerul rus al Apărării şi poporul nostru a putut afla despre asta. Palatul nu a făcut nicio declaraţie în acest sens. De ce?”, s-a întrebat joi după-amiază liderul opoziţiei Kemal Kilicdaroglu pe X (fostă Twitter).

La mijlocul lunii iulie, Moscova a pus capăt acordului ce permitea cerealelor ucrainene, din vara trecută, să părăsească porturile din sudul ţării, în ciuda blocadei instituite de Rusia.

Câteva zile mai târziu, la 19 iulie, Moscova a avertizat că orice navă care se îndreaptă spre sau părăseşte porturile ucrainene va fi considerată o potenţială ţintă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here