Turcia refuză ca NATO să ”participe” la războiul din Ucraina

Sursa: Pixabay

Turcia refuză ca NATO să ”participe” la războiul din Ucraina, a afirmat vineri ministrul de externe turc, Hakan Fidan, la sfârşitul reuniunii informale a şefilor de diplomaţii din Alianţa nord-atlantică desfăşurate la Praga, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Susţinem continuarea ajutorului pentru Ucraina şi capacitatea Ucrainei de a asigura descurajarea, dar nu vrem ca NATO să participe la acest război”, a declarat Fidan.

Ankara consideră că „susţinerea Ucrainei pentru a garanta integritatea sa teritorială şi eliberarea teritoriilor sale este un aspect, dar implicarea NATO în război este altceva”, a adăugat Fidan, atenţionând că aceasta din urmă „riscă să ducă la o extindere regională (a conflictului) şi la crize şi mai importante”.

Turcia, statul NATO cel mai estic şi care se învecinează cu amândouă ţările aflate în război, a reuşit să-şi menţină relaţiile atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, după debutul conflictului.

Ministrul de externe turc a făcut aceste remarci în contextul în care mai multe ţări ale NATO, inclusiv SUA, intenţionează să reacţioneze la intensificarea loviturilor ruse de pe teritoriul ucrainean, mai ales asupra unor obiective civile, explică AFP.

Polonia doreşte să formeze o unitate militară cu ucraineni aflaţi în această ţară şi mobilizaţi în Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here