Ucraina anunţă că a distrus postul de comandă al brigăzii Flotei ruse în Marea Neagră

Artileria armatei ucrainene a distrus postul de comandă al brigăzii Flotei ruse în Marea Neagră, a anunţat miercuri Centrul pentru Comunicaţii Strategice al Ucrainei.

„Potrivit informaţiilor preliminare, în urma unui atac de artilerie, a fost distrus postul de comandă al Brigăzii 810 Marină Separată (unitatea 13140, Sevastopol) de la Flota Mării Negre”, se arată într-un comunicat citat de publicația ucraineană Obozrevatel.

Comunicatul anunţă victime în urma atacului. Trei ofiţeri ruşi ar fi fost ucişi, iar alţi 14 membri ai personalului de comandă ar fi fost răniţi.

Lista ofițerilor de rang înalt care au fost răniți:

„- Comandantul TVO 810 OBR MP colonelul Yan Sukhanov – grav rănit;

– Maiorul Leonid Smirnov, comandantul batalionului 382 separat al MP, a fost grav rănit;

– Șef al comunicațiilor 810 OBR MP Căpitanul Andrew Bushmin – grav rănit;

– comandantul batalionului 542 de asalt, locotenent-colonelul Oleksiy Teremkov, a fost grav rănit;

– Comandantul bateriei de artilerie autopropulsată obuzier 546 OGSADn Căpitanul Victor Yershov – grav rănit (brațul tăiat)”, se arată în raportul Ucrainei.

Ultimele date ale armatei ucrainene arată că, de la începutul războiului, au murit peste 28.000 de militari ai armatei ruse, notează Obozrevatel.

Dintre aceștia, peste 400 au murit doar în ultimele 24 de ore.

În plus, Rusia a mai pierdut 1.251 de tancuri, 3.043 de vehicule blindate, 586 de sisteme de artilerie, 199 de sisteme de lansare de rachete multiple, 91 de sisteme de apărare aeriană, 202 de avioane de război, 167 de elicoptere, 441 de vehicule aeriene fără pilot, 13 nave militare, 2.136 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 102 rachete de croazieră şi 43 de echipamente speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here