Un bucureștean care și-a parcat mașina pe plajă a primit o amendă record

Un bucureştean care a fost prins că şi-a parcat maşina direct pe plajă a primit o amendă record de la oamenii legii.

În cursul zilei de joi, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia s-au sesizat cu privire la faptul că, un autoturism, aparţinând unui bărbat, de 43 de ani, din Bucureşti, se află pe o plajă din staţiunea Saturn.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, anunţă purtătorul de cuvânt IPJ Constanţa, relatează Adevărul.
Nu este singura infracţiune pe care o are tânărul la activ, el având deja mai multe dosare penale pentru că a condus fără permis, beat şi drogat. La 13 iunie, bucureşteanul a fost descoperit în Vama Veche la volan, deşi avea permisul suspendat şi o alcoolemie de 1,1 la mie. În aceeaşi zi, seara, a fost prins din nou la volan, tot în Vama Veche, dar de data aceasta consumase şi cocaină.
Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor şi a utilajelor de întreţinere a plajelor care aparţin Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Marii Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here