Un șofer drogat și fără permis, scos cu forța din maşină după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor

Un bărbat nu a oprit, vineri, la semnalele poliţiştilor din Bucureşti şi a lovit o barieră de acces auto, în încercaera de a scăpa. Când a fost ajuns de către agenţii de poliţie, bărbatul s-a baricadat în maşină, fiind necesară extragerea sa. Agenţii au stabilit că nu deţine permis de conducere şi consumase susbstanţe psihoactive, informează News.ro.

”La data de 11 Noiembrie a.c., în jurul orei 11:50, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 4, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător de autovehicul care circula pe şos.Berceni. Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului şi a încercat să se sustragă continuându-şi deplasarea”, a transmis, vineri, Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a rpecizat că poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, solicitând totodată sprijin colegilor aflaţi în proximitatea zonei prin intermediul staţiei emisie-recepţie.

”Pe timpul urmăririi, conducătorul autovehiculului a încălcat mai multe reguli de circulaţie şi a lovit o barieră de acces auto, poliţiştii reuşind oprirea acestuia pe şos.Vitan Bârzeşti.  După ce a fost oprit, conducătorul autovehicului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, nu a dat dovadă de cooperare şi s-a blocat în autovehicul, fiind necesară extragerea şi imobilizarea acestuia”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, precum şi cu aparatul DrugTest, care a relevat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive.

”În acest context, conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice. Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au mai transmis poliţiştii.

Un caz similar s-a produs în 26 octombrie, atunci anchetatorii au găsit maşina abandonată, fiind necesare acţiuni pentru identificarea şi prinderea şoferului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here