Comandantul-șef al armatei ucrainene, demis. Cine l-a înlocuit pe gen. Oleksandr Sîrski

Sursa: Facebook

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis marţi seara din funcţia de comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei pe Oleksandr Sîrski şi l-a numit în locul său pe Mîhailo Drapatii (foto), informează News.ro.

“Am decis că noul comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei va fi Mîhailo Drapatii. Împreună cu Mîhailo, Evgheni Hmara şi Pavlo Palisa, am stabilit cum trebuie reorganizată structura Statului Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei”, a anunţat Volodimir Zelenski.

Demiterea generalului Sîrski intervine după şase zile de proteste cauzate de demiterea ministrului apărării, Mîhailo Fedorov, care intrase în conflict cu Sîrski.

În discursul său de seară, Zelenski a precizat că i-a oferit fostului ministru al apărării, Mîhailo Fedorov – a cărui demitere surprinzătoare a declanşat o criză politică – un “post demn” pentru a coordona componenta tehnologică a statului.

Zelenski a precizat că a avut marţi o serie de întâlniri cu comandanţii corpurilor de armată, ai corpului de infanterie marină, precum şi cu comandantul grupării operative “Est”, Viktor Nikoluk. “De fapt, am discutat cu toate nivelurile de comandă superioare ale armatei şi, în general, ale Forţelor de Apărare şi Securitate ale Ucrainei şi am constatat că există o poziţie comună. Apostol, Redis, Bileţki, Gorbatiuk, Obolenski, Brovdi şi alţii – am discutat cu mulţi dintre ei. Toate priorităţile şi calea modernizării conducerii armatei au fost analizate”, a precizat Zelenski enumerând numele principalilor comandanţi din armata ucraineană, înainte de a anunţa că a decis ca noul comandant-şef al armatei să fie Mîhailo Drapatii.

“Astăzi, împreună cu Oleksandr Sîrski şi cu Andrii Hnatov, am discutat despre viitoarele formate de serviciu şi despre predarea corespunzătoare a atribuţiilor”, a spus Zelenski.

“Mîhailo Drapatii, Evghenii Hmara şi alţi comandanţi, pe care îi vom desemna împreună, trebuie să pregătească şi să prezinte spre aprobare strategia actualizată a apărării noastre, măsurile pentru continuarea reformei sistemului de corpuri de armată, îndeplinirea cererilor comandanţilor de luptă privind furnizarea de arme, drone şi echipamente, care au fost exprimate în aceste zile atât la Cartierul General, şi în comunicarea noastră directă cu comandanţii. Protejarea spaţiului aerian cât mai bine posibil împotriva atacurilor ruseşti şi oferirea unei viziuni concrete asupra procesului de mobilizare reprezintă o prioritate”, a punctat Zelenski.

Anterior, el îl numise pe Evgheni Hmara ministru interimar al apărării.

“Mâine vom formaliza toate deciziile. Ucraina trebuie să iasă mai puternică din această situaţie, iar pentru Rusia va fi mai dificil”, a declarat Zelenski în încheierea discursului său de seară către naţiune.

Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski neagă existenţa unei dispute personale cu fostul ministru al Apărării Mîhailo Fedorov