Ungaria cumpără „o mare cantitate” de Sputnik V și devine prima țară UE care aprobă unilateral vaccinul rusesc

Ungaria a încheiat un acord de achiziţionare a vaccinului rus împotriva covid-19 Sputnik V, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Moscova, ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, relatează Reuters.

Ungaria devine astfel prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care iese din rând şi aprobă în mod unilateral folosirea vaccinului candidat rusesc, în contextul în care în Europa creşte frustrarea faţă de întârzieri în aprovizionarea cu vaccinuri dezvoltate de către laboratoare occidentale – ceea ce poate afecta relansarea economică.

Acest acord intervine la o zi după ce autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor a dat undă verde vaccinurilor împotriva covid-19 britanic AstraZeneca şi rusesc Sputnik V, în contextul în care Budapesta depune eforturi să ridice restricţiile impuse din cauza epidemiei în vederea unei relansări a economiei.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) nu a aprobat încă Sputnik V şi urmează să ia o decizie cu privire la vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford la 29 ianuarie.

Într-o trasmisiune în direct pe Facebook de la o reuniune cu omologul său rus Serghei Lavrov, ministrul ungar a anunţat că vaccinul Sputnik V urmează să fie livrat în trei etape şi că detalii cu privire la volumul expediat urmează să fie comunicate ulterior.

„Sunt foarte fericit să anunţ că am semnat azi un acord în virtutea căruia Ungaria poate să cumpere o mare cantitate de vaccin rusesc în trei tranşe”, anunţă Szijjarto, care subliniază că utilizarea acestui vaccin ar putea să permită Guvernului lui Viktor Orban să ridice mai devreme restricţiile implemenatte în lupta împotriva pandemiei covid-19.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a apărat abordarea, apreciind că autorizarea utilizării mai multor vaccinuri este cea mai bună, stimulează concurenţa şi obligă producătorii să accelereze livrările.

„Nu avem nevoie de explicaţii, avem nevoie de vaccinuri”, a subliniat premierul suveranist la postul public de radio.

Guvernul conservator ungar întreţine „bune relaţii pragmatice” cu Moscova de când se află la putere în 2010.

Ungaria depinde de gazele naturale importate din Rusia.

Potrivit Moscovei, vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva covid-19, potrivit unor rezultate intermediare., însă datele finale ale testelor nu au fost publicate.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care Moscova a lansat vaccinul şi o campanie de vaccinare – înainte de încheierea testelor cu privire la sigurtanţa şi eficienţa acestuia.

Rusia a depus miercuri o cerere de omologare a vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană, în vederea unei examinări lunii viitoare a EMA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here