USR cere demisia directorului Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu

Pentru „refuzul de a veni în Parlament şi a găsi soluţii” pentru transparentizarea tezelor de doctorat aflate în custodia instituţiei pe care o conduce, USR cere demisia directorului Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, transmite Agerpres.ro.

Conform unui comunicat USR, Adrian Cioroianu a fost invitat, de către preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, pe data de 17 octombrie, la o discuţie despre „blocajul în accesarea tezelor de doctorat” aflate la Biblioteca Naţională şi pentru „identificarea soluţiilor legale şi administrative de rezolvare a situaţiei”. Adrian Cioroianu a refuzat invitaţia la dialog, „pe motiv că nu are ce discuta ‘probleme ale Parlamentului'”, precizează USR.

„Fost senator PNL, fost ministru PNL, fost ambasador, domnul Cioroianu mi-a răspuns că nu vine. Nu ştiu de unde are impresia că voiam să vorbim despre reparaţiile de la Camera Deputaţilor. Domnul Cioroianu, care se pretinde liberal şi pe care îl citeam cu plăcere pe vremuri, a ajuns azi fix personificarea ciocoismului penelist, fără nici o legătură cu liberalismul de azi. Ca urmare a lipsei de soluţii pentru un acces mai facil la arhiva Bibliotecii Naţionale, pentru faptul că nu transparentizaţi (cu acces mai uşor la text) tezele de doctorat, şi pentru lipsa de dialog constructiv şi refuzul de veni în Parlamentul României pentru o discuţie legată de Biblioteca Naţională a României, vă cer, în numele USR, să vă daţi imediat demisia”, a declarat deputatul Iulian Bulai.

USR reaminteşte că a demarat „un maraton” de transcriere a tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, „teză care poate fi consultată doar de la două calculatoare” din incinta Bibliotecii, fără posibilitatea consultării online.

Adrian Cioroianu: Discursul lui Putin despre România are menirea de a hrăni resentimentele față de Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here