Vicepreședintele ALDE, Marian Cucșa, critică într-o postare pe Facebook deciziile luate de partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Acesta respinge alianța cu partidul lui Victor Ponta despre care spune că este „un PSD-ist plecat supărat de acasă”.

Consider că deciziile ALDE din ultima perioadă, luate de 4-5 persoane și aduse doar spre validare forurilor de conducere, sunt unele total greșite și lipsite de respect față de colegi.”, a scris deputatul ALDE, pe Facebook.

Atacul la adresa conducerii restrânse a partidului vine în contextul în care în ALDE sunt mai multe voci care reclamă alianța cu Pro România. 

De ce e mai frecventabil Pro Romania decât PSD? Când știm cine e Victor Ponta, că de fapt, e tot un PSD-ist plecat supărat de acasă! Am votat împotriva alianței electorale cu Pro Romania și nu voi susține nici o altă asociere cu formațiune lui Victor Ponta.”, mai scrie Marian Cucșa.

Cucșa îl atacă pe Tăriceanu că a împins partidul spre decizii care nu au avut la bază o analiză internă.

Am ieșit de la guvernare, nu avem candidat, susținem un independent la alegerile prezidențiale (decizie luată fără o analiză internă, dacă există posibilitatea “creșterii” unui alt candidat din rândurile membrilor ALDE, în perspectiva dezvoltării partidului), am făcut o alianță electorală cu Pro Romania și urmează o alianță politică și probabil fuziunea (lucruri aflate de pe facebook, de pe pagina Domnului Tăriceanu).”, susține vicepreședintele ALDE.

În partidul lui Călin Popescu Tăriceanu se duc lupte dure pentru putere. Nemulțumiți de decizia unei alianțe cu Victor Ponta, unii lideri ai ALDE ar putea cere convocarea unui Congres extraordinar în care să îl schimbe pe Tăriceanu. Între timp, atât la Senat cât și la Camera Deputaților grupurile sunt împărțite între cei pro-Tăriceanu și anti-Tăriceanu.

Tăriceanu a acuzat PSD că ar fi încercat să preia ostil ALDE. Acesta a declarat miercuri că PSD a avut un plan „mârșav” pentru preluarea partidului său, astfel încât premierul Viorica Dăncilă să evite votul din Parlament pentru restructurarea Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here