VIDEO | Amnesty International avertizează ”cu privire la utilizarea excesivă a forţei şi la arestări abuzive” la protestele din Franța

ONG-ul Amnesty International şi-a exprimat preocuparea cu privire la ”folosirea excesivă a forţei şi arestările abuzive” denunţate în timpul protestelor din Franţa împotriva reformei pensiilor şi solicită autorităţilor „să asigure securitatea manifestanţilor”, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

„Avertizăm cu privire la utilizarea excesivă a forţei şi la arestările abuzive, semnalate în mai multe surse mass-media”, a scris Amnesty International Franţa într-o serie de mesaje pe contul său de Twitter.

„Întrucât sunt aşteptate noi manifestaţii în toată Franţa, reamintim că autorităţile franceze trebuie să se asigure că dreptul de a demonstra este respectat şi garantat” şi „să asigure securitatea manifestanţilor evitând utilizarea excesivă a forţei”, adaugă Amnesty.

De asemenea, ONG-ul cere autorităţilor franceze interzicerea folosirii grenadelor pentru dispersarea mulţimilor, având în vedere „periculozitatea acestor arme ale căror proiectile lovesc oamenii în mod aleatoriu”.

Amnesty denunţă, de asemenea, o „utilizare abuzivă a bastoanelor” şi notează că mass-media au semnalat utilizarea gazelor lacrimogene proiectate direct asupra manifestanţilor paşnici pentru a-i dispersa şi în cantităţi importante.

Bastoanele „nu trebuie folosite niciodată asupra persoanelor paşnice, deja supuse sau aflate în curs de dispersare”, subliniază ONG-ul.

Într-un comunicat difuzat marţi, ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a subliniat „proporţionalitatea esenţială a utilizării forţei şi necesitatea de a sesiza imediat cazuri de încălcare a eticii”.

Din 16 martie – data recurgerii de către guvern la arma constituţională pentru a forţa trecerea prin Adunarea Naţională a reformei pensiilor – sute de manifestanţi au fost arestaţi în Franţa, reţinerea lor fiind încheiată de cele mai multe ori fără urmărire penală.

Potrivit Amnesty, pe 16 martie „292 de persoane au fost arestate şi luate în custodia” poliţiei în timpul manifestaţiei din Place de la Concorde din Paris, dintre care „283 au fost eliberate”.

Premierul Elisabeth Borne a declarat marţi că forţele de ordine „au datoria să dea un exemplu” în gestionarea demonstraţiilor împotriva reformei pensiilor. Sindicatele de avocaţi, magistraţi, ONG-uri şi politicieni de stânga denunţă de asemenea violenţa poliţiştilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here