VIDEO | Încoronarea regelui Charles. Westminster Abbey: Un mileniu de istorie strâns legată de regalitate

Sursa: Twitter

Westminster Abbey, care va găzdui încoronarea regelui Charles al III-lea pe 6 mai, se află în centrul istoriei monarhiei britanice de aproape un mileniu, notează AFP, citată de Agerpres.ro.

În anii 1040, regele Eduard Confesorul a construit o biserică de piatră pe locul unei mănăstiri benedictine care fusese ridicată în jurul anului 960.

Construcţia impunătoarei abaţii în stil gotic pe care o cunoaştem astăzi a început în timpul regelui Henric al III-lea, în 1245.

Abaţia situată în centrul Londrei a fost construită ca loc de încoronare şi înmormântare a monarhilor.

Charles al III-lea va fi cel de-al 40-lea monarh care va fi încoronat în Westminster Abbey, la aproape un mileniu după William Cuceritorul în 1066.

Charles va fi încoronat pe „Scaunul Încoronării”, la fel ca mama sa, Elisabeta a II-a, în 1953. Acest tron a fost realizat în anii 1300-1301. El conţinea cândva Piatra Destinului, folosită timp de secole pentru încoronarea regilor Scoţiei.

Acest bloc de gresie a fost furat pentru scurt timp de către studenţi scoţieni în timpul unei operaţiuni îndrăzneţe în 1950 şi spart, accidental, în două.

În 1996, în plină intensificare a sentimentelor de independenţă, piatra a fost returnată simbolic Scoţiei. Dar s-a convenit ca aceasta să se întoarcă de la castelul din Edinburgh la Westminster Abbey pentru încoronări.

Edificiul a fost, de asemenea, scena unor nunţi regale, cele mai multe după Primul Război Mondial.

Prima a fost căsătoria regelui Henric I cu prinţesa Matilda a Scoţiei la 11 noiembrie 1100.

Bunicii lui Charles, prinţul Albert – care avea să devină regele George al VI-lea – şi Elizabeth Bowes-Lyon s-au căsătorit în Westminster Abbey în 1923.

Mama lui Charles s-a căsătorit, de asemenea, în acest loc când era încă doar prinţesa Elizabeth. Viitoarea regină şi-a unit destinele cu Philip Mountbatten la Westminster Abbey în 1947, aducând puţină culoare epocii postbelice.

Sora Elisabetei a II-a, prinţesa Margaret, şi copiii reginei, prinţesa Anne şi prinţul Andrew, s-au căsătorit, de asemenea, în acest loc.

Ultima nuntă regală care a avut loc în Westminster Abbey a fost cea a fiului cel mare al lui Charles, William, care s-a căsătorit cu Kate Middleton în 2011.

Cu paisprezece ani în urmă, în 1997, William participase la Westminster Abbey la funeraliile mamei sale Diana, care a murit într-un accident de maşină la Paris.

În total, 30 de regi şi regine sunt înmormântaţi în Westminster Abbey. Regele George al II-lea a fost ultimul, în 1760.

În acest loc au avut loc funeraliile a 3.300 de persoane, printre acestea numărându-se figuri ilustre din istoria Marii Britanii ca Charles Dickens, Rudyard Kipling şi Henry Purcell, precum şi opt prim-miniştri.

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a au avut loc aici la 19 septembrie 2022, în faţa a 2.000 de invitaţi.

Cenuşa astrofizicianului Stephen Hawking a fost depusă în Westminster Abbey în 2018, între mormintele lui Isaac Newton şi Charles Darwin.

Şi alte personalităţi au morminte aici, în acest loc aflându-se şi Mormântul Soldatului Necunoscut, al cărui trup a fost repatriat din Europa continentală după Primul Război Mondial.
Abaţia, pe numele complet „Collegiate Church of St Peter at Westminster”, are statutul de „royal peculiar”, ceea ce înseamnă că este scutită de orice jurisdicţie ecleziastică alta decât cea a monarhului.

Regele este capul Bisericii Anglicane.

În Westminster Abbey încap de obicei circa 2.200 de persoane, însă majoritatea nu vor putea vedea încoronarea regelui din cauza unui perete care separă naosul de cor.

În 1953, aproximativ 8.250 de persoane au asistat la încoronarea Elisabetei a II-a, datorită unor tribune instalate special pentru respectiva ocazie.

Se aşteaptă ca aproximativ 2.000 de persoane să asiste la încoronarea lui Charles, mult mai puţine decât în urmă cu 70 de ani, din cauza unor noi norme de siguranţă.

În afara perioadelor de sărbători regale, Westminster Abbey organizează în mod regulat slujbe religioase deschise publicului.

Încoronarea regelui Charles al III-lea: proiecţii cu imagini ale Bijuteriilor Coroanei, prânzuri şi petreceri stradale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here